Fotbal international

Reacția bizară a șefului Cupei Mondiale după ce un muncitor a decedat în timpul fazei grupelor: „Despre asta vreți să vorbim acum?”

Un muncitor aflat la Cupa Mondială a decedat în timp ce efectua lucrări la o bază de antrenament, iar șeful executiv al organizatorilor turneului final a avut o reacție bizară.
08.12.2022 | 21:45
Reactia bizara a sefului Cupei Mondiale dupa ce un muncitor a decedat in timpul fazei grupelor Despre asta vreti sa vorbim acum
Un muncitor filipinez a decedat la Cupa Mondială din Qatar pe parcursul fazei grupelor. Sursă foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

Cupa Mondială din Qatar se apropie de final, însă momentele controversate se țin lanț de cel mai scump turneul final din istorie. A ieșit la iveală că un muncitor a decedat în timpul fazei grupelor în momentul în care executa lucrări la o bază de antrenament. Nasser Al Khater a reacționat ciudat când a fost întrebat de tragedie.

Continuă momentele controversate la Cupa Mondială din Qatar. Un muncitor a decedat pe durata fazei grupelor

FIFA a reacționat după ce un muncitor filipinez ar fi căzut de la înălțime și a decedat în timp ce executa lucrări la o bază de antrenament de la Campionatul Mondial din Qatar.

ADVERTISEMENT

„Suntem profund întristați de tragedia care s-a întâmplat, iar gândurile noastre sunt alături de familia muncitorului. Imediat cum am aflat despre eveniment am contactat autoritățile locale pentru a afla mai multe detalii.

Imediat cum vor fi cunoscute toate detaliile noi o să le facem publice”, a fost reacția forului internațional. Decesul muncitorului este ultimul de pe lista celor 400-500 de decese anunțate de Hassan Al-Thawadi, membru în comitetul de organizare al Campionatului Mondial 2022, din timpul construirii stadioanelor.

ADVERTISEMENT

Reacția agresivă a lui Nasser Al Khater când a fost întrebat de decesul muncitorului: „Moartea face parte din viața unui om”

Nasser Al Khater a părut deranjat de întrebarea jurnaliștilor. Șeful organizatorilor Cupei Mondiale din Qatar a precizat că turneul final este unul de succes și că întrebarea legată de decesul muncitorului filipinez nu trebuia să fie prima pe listă.

„Suntem chiar în mijlocul Cupei Mondiale. Un turneu care se bucură de succes, iar voi despre asta vreți să vorbim acum?

ADVERTISEMENT

Moartea face parte din viața unui om, fie că are loc la muncă sau în somn. Un muncitor a murit și îi transmitem condoleanțe familiei, dar e ciudat că asta este prima voastră întrebare”, a declarat Nasser Al Khater.

Cupa Mondială din Qatar, cel mai scump turneu final din istorie

Plin de controverse și cu numeroase reguli riguroase stabilite de oficialii qatarezi, Campionatul Mondial din 2022 va rămâne în istorie ca fiind cel mai scump turneul final.

ADVERTISEMENT

Costurile totale pentru organizarea Cupei Mondiale din Qatar se ridică la 220 de miliarde de dolari. Diferența este uriașă față de al doilea cel mai scump Campionat Mondial, cel din Brazilia în 2014, care a costat 15 miliarde de dolari.

Cele 8 stadioane de la Cupa Mondială din Qatar:

  • Al Janoub (Al-Wakrah – 40.000 de locuri)
  • Al Bayt (Al Khor – 60.000 de locuri)
  • Al Thumama (Doha – 40.000 de locuri)
  • Ahmed bin Ali (Al Rayyan – 40.000 de locuri)
  • Ras Abu Aboud (Doha – 40.000 de locuri)
  • Khalifa International (Al Rayyan – 40.000 de locuri)
  • Lusail (Lusail – 80.000 de locuri)
  • Education City (Al Rayyan – 45.000 de locuri)
ADVERTISEMENT