Președintele sibienilor a spus că nu are ceva de reproșat pentru că s-a revenit asupra pedepsei inițiale și că își dorește doar ca Dragoș Iancu să fie bine și ca echipa să câștige meciurile pentru a ajunge în play-off.
Dani Coman, președintele lui Hermannstadt, a reacționat după înjumătățirea pedepsei lui Valentin Țicu, spunând că nu este supărat pentru că fotbalistul Petrolului va reveni mai devreme pe teren după ce l-a accidentat pe Dragoș Iancu:
„E vorba despre un fotbalist și cel mai important e ca el să joace. Din păcate, Iancu nu va juca alte câteva luni de acum înainte. Nu m-a interesat mult ce se întâmplă cu Țicu. Dacă așa s-a decis… pe noi nu ne afectează cu nimic.
Să îl ajute Dumnezeu să fie sănătos, să ajungă la națională, pentru că e un jucător bun. Nu avem nimic de reproșat comisiei. Este adevărat că am refuzat, nu puteam influența nicicum comisia.
Noi am spus foarte clar, și anume că nu a fost o intervenție voită, chiar dacă a intervenit periculos. Nu stăm în banii ăia, lui Iancu i-am mărit contractul pentru perioada în care va sta în afara terenului.
Ne interesează jocul nostru, să fim mai buni de la zi la zi și să demonstrăm că suntem mai buni decât Petrolul sau alții indiferent de ce se întâmplă. Pe mine mă interesează echipa mea, dacă noi suntem bine, ne putem lupta cu orice echipă din campionatul intern”.
„Se poate întâmpla oricui, au ratat fotbaliști mai mari decât Petrescu. E frustrant când ratezi un penalty în minutul 94, dar mergem la următorul meci pentru a câștiga.
Petrescu e un jucător care bate bine penalty-urile și loviturile libere. Ce putea face Măldărășanu, să îi ia mingea din mână când a văzut că a pus mâna pe minge și s-a dus direct să bată.
Asta a fost situația, degeaba mai vorbim acum. Dacă mă întrebi acum, cu siguranță era o variantă mai bună pe teren, dar asta a fost să fie”, a continuat Dani Coman, la TV DigiSport.
„Eu cred că nu există dubii în privința penalty-ului. E normal ca unui antrenor să nu-i convină când adversarii primesc penalty în prelungiri, dar a fost penalty! Nu am făcut un joc foarte bun, dar chiar și așa ne-am creat ocazii de a marca”, a mai spus Dani Coman.