Reacția Poliției Române în cazul morții lui Eduard Giosu. Apar noi detalii cu privire la intervenția agenților de la Secția 17 din București, din noaptea în care tânărul de 30 de ani și-a dat ultima suflare.
Purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, a vorbit despre acțiunea agenților. Polițista care a intervenit, Georgiana Popa, a precizat că la un moment dat a oprit bodycam-ul, deoarece nu i s-a părut necesar să filmeze autoturismele și copacii din jurul ei.
Ulterior, în momentul în care Eduard Giosu a fost încătușat, a pornit camera. Femeia mai spune că nu are o explicație pentru faptul că nu a fost filmat întreg momentul arestului, potrivit Antena 3.
De altfel, Georgiana Popa a recunoscut că doi dintre colegii ei l-au lovit pe bărbat în zona capului și la coaste. Pe de altă parte, polițista susține că nu au fost lovituri puternice, care ar putea cauza moartea cuiva.
Poliția Română a precizat că agenții au raportat faptul că au fost nevoiți să utilizeze forța. De asemenea, purtătorul de cuvânt al IGPR spune că a fost deschisă o anchetă internă privind modalitatea în care au fost utilizate bodycam-urile.
„După această intervenţie poliţişti au raportat ierarhic evenimentul, au întocmit conform procedurilor Poliței Române acel raport de folosire a forței, iar acest raport de află la dosarul cauzei.
În ceea ce privește celelalte aspecte menționate în spaţiul public doresc să comunic faptul că la acel moment au intervenit în total cinci poliţişti şi doar doi dintre aceştia dețineau camere bodycam. Poliţia Capitalei a dispus efectuarea unei anchete interne în ceea ce privește modalitatea de folosire a bodycam-urilor. Aşadar, conducerea Poliţiei Capitalei nu a dispus o cercetare a intervenţiei întrucât acest lucru nu este posibil având în vedere că avem în derulare o anchetă penală care se află în desfășurare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti”, a transmis Bogdan Drăgan.
IGPR adaugă faptul că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 și Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au primit, imediat după incident, imaginile de pe bodycam-uri, cât și de pe camerele video din zona respectivă.
Amintim că pe 18 septembrie, polițiștii au fost chemați să intervină în cazul lui Eduard Giosu, un tânăr de 30 de ani, care se plimba în lenjerie intimă pe aleea Stanciu George Cristian, se trântea pe jos și făcea zgomot. După ce a fost încătușat, bărbatul a fost transportat la spital, iar ulterior a murit.