Sport

Real Madrid – Barcelona, faze controversate de arbitraj! Decizii contra catalanilor luate cu VAR în El Clasico

Real Madrid - FC Barcelona a fost marcat de două momente extrem de importante în prima repriză. Penalty pentru Real Madrid și încă o fază la limită pentru catalani
21.04.2024 | 23:19
Real Madrid  Barcelona faze controversate de arbitraj Decizii contra catalanilor luate cu VAR in El Clasico
2 faze controversate și în prima repriză din El Clasico. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Real Madrid – FC Barcelona e meciul acestei săptămânii în fotbalul mondial. Partida care poate decide titlul în La Liga a fost marcată și de decizii controversate de arbitraj.

Real Madrid a egalat Barcelona dintr-un penalty discutabil

El Clasico a oferit un nou episod spectaculos, dar marcat și de multe faze controversate. După ce Barcelona a preluat conducerea, Real a reveni în joc după ce arbitrul a dictat o lovitură de la unsprezece metri.

ADVERTISEMENT

Pau Cubarsi a intervenit cu o alunecare în careu, iar Lucas Vasquez a profitat și s-a agățat de piciorul tânărului fundaș catalan. Centralul Soto Grado a dictat penalty, spre nemulțumirea jucătorilor lui Xavi Hernandez. Decizia a fost confirmată din camera VAR, chiar dacă pare evident că jucătorul lui Real Madrid caută contactul.

Vinicius Junior a transformat fără emoții lovitura de pedeapsă și Real Madrid a revenit în joc. Brazilianul a ajuns la 13 goluri și 5 pase decisive în 22 de meciuri în acest sezon.

ADVERTISEMENT

Barcelona a înscris un gol valabil lui Real Madrid?

O altă fază extrem de dificilă a avut loc în minutul 27. Extrema dreaptă Lamine Yamal a trimis mingea la colțul scurt cu călcâiul, dar Lunin a intervenit și a scos in extremis.

Catalanii au cerut gol deoarece mingea ar fi intrat în poartă cu toată circumferința înainte ca portarul să respingă. În lipsa tehnologiei goal line a fost extrem de dificil dacă a fost sau nu gol valabil. VAR a dat credit deciziei din teren: nu a fost gol!

ADVERTISEMENT

Arbitrul a decis că balonul nu a depășit linia porții și a acordat doar corner, spre nemulțumirea jucătorilor lui Xavi Hernandez. O fază extrem de dificilă în orice caz. VEZI VIDEO AICI.

El Clasico, episodul 257

El Clasico a ajuns la episodul cu numărul 257. Rivalitatea dintre Real Madrid și Barcelona are deja un istoric de nu mai puțin de 122 de ani. Primul duel a avut loc pe 13 mai 1902.

ADVERTISEMENT

La această partidă s-a înregistrat și cea mai mare diferență de vârstă dintre doi jucători. Lamine Yamal are 16 ani și 283 de zile, în timp ce Luka Modric are 38 și 225 de zile. Astfel, diferența dintre cei doi e de 21 de ani și 307 de zile, fără precendent în istoria meciurilor directe.

ADVERTISEMENT