News

Reciclarea în realitate: Evaluarea Sistemului de Garanție-Returnare la o lună și jumătate de funcționare în România

Sistemul Garantie-Returnare, administrat de RetuRO, a fost lansat oficial în România pe 30 noiembrie 2023, iar acum este disponbil un prim bilanț.
19.01.2024 | 15:50
Reciclarea in realitate Evaluarea Sistemului de GarantieReturnare la o luna si jumatate de functionare in Romania
După 30 iunie 2024 vom găsi pe piață doar băuturi (din categoriile vizate de SGR) în ambalaje SGR Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Sistemul Garanție-Returnare (SGR) a fost implementat şi lansat în România în urmă cu o lună şi jumătate, iar o primă evaluare certifică progresele semnificative realizate în efortul de a promova reciclarea și de a reduce impactul poluării prin ambalaje asupra mediului înconjurător.

65.000 de operatori economici, dintre cei aproximativ 80.000, s-au înscris în SGR

Conform raportării după prima lună de funcţionare, producătorii de băuturi au pus pe piață 45 de milioane de produse în ambalaje SGR, ceea ce înseamnă sub 1% din volumul anual estimat de ambalaje (7 miliarde). De asemenea, au fost emise aproximativ 2.000 de vouchere la RVM-uri, însă niciun ambalaj nu a ajuns încă la RetuRO.

ADVERTISEMENT

Cu toate că sunt consumatori care au semnalat apariția ambalajelor SGR pe piață, ponderea acestor produse pe rafturile magazinelor din România este încă redusă. Unul dintre motive este acela că, prin ultimele modificări aduse legii (prin HG 1075/2023), producătorilor li s-a permis să producă până la finalul lunii decembrie 2023 băuturi în ambalaje nemarcate cu logo și cod de bare SGR.

De asemenea, punerea acestor ambalaje pe piață nu reprezintă, neapărat și prezența lor la raft. Distribuitorii și retailerii care au primit aceste produse își administrează stocurile pe baza principiului FIFO (first in, first out), ei urmând să alimenteze treptat rafturile magazinelor cu produse în ambalaje SGR. De altfel, aspectul a fost comunicat și de RetuRO, după lansarea Sistemului în România.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, stocurile marilor retaileri au fost asigurate cu câteva luni înainte de Sărbătorile de Iarnă, când Sistemul Garanție-Returnare nu intrase încă în vigoare în România, iar băuturile nu fuseseră încă îmbuteliate în ambalaje marcate conform SGR. În consecinţă, comercianții vor pune mai întâi în vânzare aceste produse, urmând ca cele cu ambalaje SGR să apară din ce în ce mai consistent în perioada următoare. Este cert că după data de 30 iunie 2024 vom găsi pe piață doar băuturi (din categoriile vizate de SGR) în ambalaje SGR, astfel că mai sunt doar cinci luni în care vom căuta cu insistență eticheta cu marcajul “Ambalaj cu garanție”.

Referitor la înrolarea comercianților în SGR, este de subliniat că există două faze importante care trebuie finalizate, însă acestea pot crea și o oarecare confuzie printre cei nefamiliarizați cu proiectul. Pentru comercianți sunt detaliat mai jos pașii care trebuie făcuţi în platforma RetuRO.

ADVERTISEMENT

Pentru înregistrare, puteți accesa link-ul: https://portal.returosgr.ro. Ghidul de înregistrare îl puteți consulta la adresa www.returosgr.ro/info-comercianti. Pentru suport accesați: suport@returosgr.ro sau tel. 031.9003.

Cum te înregistrezi în SGR?

O primă etapă presupune înregistrarea comercianților în platforma electronică a SGR, care se face în 3 pași.

ADVERTISEMENT

1. Crearea și activarea contului de utilizator:

a. Creați contul de utilizator prin introducerea codului fiscal si a persoanelor semnatare;

b. Activați link-ul primit pe email și generați o parolă.

2. Accesarea contului de utilizator și introducerea datelor solicitate:

a. Accesați contul de utilizator folosind adresa de utilizator și parola;

b. Introduceți datele solicitate: punctele de vânzare și rapoarte de vânzări pe anul precedent si un estimat pe anul curent;

3. Semnarea formularului de înregistrare:

a. După introducerea datelor, se generează formularul de înregistrare în platformă;

b. Semnați și confirmați că toți semnatarii au semnat.

Ghid video de înregistrare: https://youtu.be/iVI2tf9JBMk

Dacă v-ați oprit aici, ar tebui să știți că înrolarea în SGR nu este finalizată.

Cum să te înregistrezi în SGRFoto: RetuRo
Cum să te înregistrezi în SGR
Foto: RetuRo

Cum semnezi contractul cu RetuRO?

A doua etapă care trebuie încheiată este semnarea contractului de prestări servicii cu RetuRO, administratorul SGR. De remarcat că acest document poate fi accesat doar din contul de utilizator. Modalitatea de semnare acceptată este cea electronică, direct în platformă, prin semnătură simplă digitală sau certificată. Important de avut în vedere, procesul de semnare a contractului poate fi semnat doar de către operatorii economici care au finalizat înregistrarea în portal (prima etapă menționată mai sus).

Ghid video de semnare contract pentru comercianți: https://www.youtube.com/watch?v=Ghaq66k-oeQ&t=4s

Până când te poți înregistra în SGR?

Din partea RetuRO, procesul de înregistrare în Sistemul Garanție-Retrurnare rămâne deschis în continuare agenților economici care se încadrează în SGR, însă, conform legii, perioada legală de înregistrare deja a fost depășită, iar acum există riscul sancționării celor care nu s-au înscris încă pe platformă și nu au semnat contractele cu administratorul Sistemului.

Până în acest moment, din cei 80.000 de potențiali participanți, s-au înscris în SGR aproximativ 65.000 de operatori economici, care sunt în diferite etape de înregistrare în platforma electronică. Dintre aceştia, peste 51.000 au finalizat procesul de înregistrare și peste 17.000 au semnat deja contractele cu RetuRO.

Aceasta înseamnă că adopția Sistemului Garanție-Returnare s-a făcut mai ușor și mai rapid pentru consumatori, producători și marii retaileri. Micii comercianți încă mai au semne de întrebare, mai au nevoie de informații sau sunt reticenți din principiu la presiunile puse pe business-ul lor, nu doar de SGR, ci de o mulțime de modificări fiscal-contabile care i-au asaltat la începutul anului 2024. Indiferent de motive, înregistrarea în SGR este o obligație legală a operatorilor economici care comercializează băuturi vizate de SGR, iar mai devreme sai mai târziu, aceștia trebuie să facă acest pas. După data de 30 iunie 2024, acest proces este inevitabil.

Pe de altă parte, apariția tot mai multor produse în ambalaje SGR pe piață și comportamentul consumatorilor, care vor dori să returneze ambalajele și să își recupereze garanția, vor pune presiune pe comercianți, care riscă să își piardă clienții pe termen lung, dacă nu le asigură acest serviciu simplu și legal. mai mult decât atât, consumatorii au și posibilitatea de a reclama această situație autorităților competente (ANPC, Garda de Mediu, Ministerul Mediului).

Bineînțeles, micii comercianți mai au încă nevoie de clarificări și chiar semnalează o serie de situații excepționale. Dar multe dintre ele își găsesc răspunsurile, atât în legea care stabilește implementarea Sistemului de Garanție-Returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile (HG 1074/2021 și modificările aduse prin HG 1075/2023), dar și în manualul SGR pentru comercianți, disponibil pe site-ul RetuRO (https://returosgr.ro/sites/default/files/2023-11/Manualul%20SGR%20pentru%20comercianti.pdf).

ADVERTISEMENT