Regretele artistei Valeria Arnăutu: “Mama și bunica nu m-au iertat”! Ce spune despre tatăl ei

Celebra cântăreață de muzică populară Valeria Arnautu ne spune cât de importanți au fost părinții ei pentru ea, cât de mult a suferit tatăl ei când ea s-a mutat la București și cât de mult s-a schimbat după ce ambii părinți au murit.

Valeria Arnautu vorbește despre regretele vieții sale

Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, celebra cântăreață Valeria Arnautu ne povestește despre cum a fugit de acasă, pe geam, ca să dea examen pentru a deveni solist vocal.

Aflăm cât de greu i-a fost când s-a mutat în București în 1981 și își amintește despre cea mai mare catastrofă care s-ar fi putut întâmpla pe scenă. Ne spune cum era Ana, fiica ei, atunci când era mică și recunoaște că abia după 25 de ani a iubit cu adevărat.

Celebra cântăreață ne spune de ce nu a vrut să trăiască în altă țară decât România și care a fost cel mai cumplit moment din viața ei.

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

Valeria Arnăuru a fugit de acasă ca să devină artistă

Cum a fost copilăria ta? Îți mai aduci aminte vreo întâmplare memorabilă?

– Trebuie să recunosc că cele mai mari nebunii nu le-am făcut atunci când eram mică, ci atunci când am terminat liceul. Eu am făcut muzică de când eram preșcolar, toată lumea se aștepta să dau la Conservator, dar în clasa a 10-a am decis că vreau să am o meserie serioasă. Am dat la filologie, la franceză-română, am intrat, dar în august am avut un spectacol la Herculane și de acolo s-a terminat tot. Dirijorul de la ‘Doina Banatului’ mi-a propus să mă duc la un concurs de solist vocal și eu i-am zis că ăsta e visul vieții mele.

M-am dus acasă la mama și bunici, urlam de fericire că mă duc la concurs, până m-a calmat bunica mea amintindu-mi că deja sunt student în altă parte. Eu, care eram o fricoasă și nu săream nici peste un șanț, mi-am făcut un plan. Am sărit la ora 4 dimineața în stradă, de pe geam, că la ora 5 aveam tren. Aveam hainele pregătite, mi-am luat buletinul și m-am prezentat la concurs.

Și, ai luat locul întâi?

– Sincer nu știu dacă eu am cântat cel mai bine, pentru că mai erau 39 de candidați, dar am luat concursul imediat. La 12.30 s-a încheiat, comisia a semnat tot și văd cum intră bunica mea pe ușa, cu mama cu tot. S-au dus la director să-i spună să nu cumva să mă treacă, dar el le-a spus că deja s-a semnat și că sunt solistă în Caraș Severin. Pe vremea aceea, dacă se semna, nu se mai puteau răzgândi, așa că mama și bunica nu m-au iertat. Abia după un an le-a trecut supărarea, m-au văzut la televizor și au uitat că nu m-am dus la facultatea lor.

Cum a fost perioada liceului? Luai inițiativa sau erai mai retrasă?

– Sincer eram undeva la mijloc, normală ca să zic așa. Toată adolescența mea am fost la ansambluri de amatori din Banat, mereu am avut o gașcă de prieteni. La școală și liceu făceam instrument, dar visul meu era să cânt cu vocea. Eram un fel de mică vedetă deja, dar nu ca acum.

Digisport.ro

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

“De chioară ce sunt nu am reușit să văd ce scrie pe fițuici”

Ai copiat vreodată la vreun examen?

– O singură dată, la facultate. Eram ditamai fata, am stat o grămadă de timp să-mi fac niște fițuici și de chioară ce sunt nu am reușit să văd ce scrie pe ele, așa că degeaba le-am făcut.

“Tata a murit cu oful că nu aveam să mă mai întorc la Reșița”

În anul 1981 te-ai mutat la București. Nu ți-a fost greu, nu ți-a fost teamă?

– Ba da, mi-a fost foarte greu, vorbeam la telefon toată ziua cu ai mei, îmi era dor și de pietrele de pe drum. Tata a murit cu oful că nu aveam să mă mai întorc la Reșița, trei ani m-a bătut la cap să mă întorc.

Îți mai aduci aminte un moment de pe scenă, haios sau penibil, dar de neuitat?

– Era să fie foate penibil, noroc că m-am salvat. În 2006 am fost la festivalul României pe Broadway. Susțineam un recital și m-am dus cu două valize imense în care aveam costumele mele populare, eram ca la o prezentare de modă, s-au îmbrăcat româncele de acolo cu ele. Aveam un cd cu muzică de prezentare, dar era muzică instrumentală. Și aveam un cd cu piesele mele.

Sunetistul nu era român și pe ambele cd-uri scria Valeria Arnăutu. Norocul meu a fost că am vrut să cânt înaintea clubului bănățenilor din Serbia. Când am urcat pe scenă sunetisul a dar drumul la muzica mea instrumentala și, într-o secundă, mi-am dat seama și am început să cânt cu orchestra din Serbia. Mi-a fost groază pentru că totul se difuza, în direct, pe TVR internațional.

Mai ții minte când ai câștigat primii bani?

– Nu mai țin minte, că aveam 14 sau 15 ani, cântam la petreceri private în Banat și aveam deja banii mei. La 18 ani, când m-am angajat la ansamblu, mi-am luat o pereche de pantofi și o poșetă. Iar tata mi-a adus de ziua mea primul meu parfum franțuzesc.

Valeria Arnăutu despre fiica ei: “Nu vroia să stea decât cu mine, era răsfățată și posesivă”

Cum este mama Valeria Arnăutu? Cum era Ana când era mică?

– Eu am fost foarte mult plecată, fata mea până la vârsta de 4 ani a stat la bunici. Când am adus-o era numai după mine, nu voia să stea decât cu mine, era răsfățată și posesivă cum era și normal, mama mea e numai a mea. Era foarte spontană. Nu mă asculta mereu, a fost un copil năzdrăvan.

Când te-ai îndrăgostit prima dată?

– Cred că în liceu, dar era ceva platonic, de copil.

Când ai iubit prima dată?

– La modul real am iubit foarte târziu, după ce am împlinit 25 de ani.

Despre America: “Nu vreau să rămân într-o țară în care sunt un nimeni”

Puteai să rămâi în orice țară în afară de România. De ce ai ales, totuși, țara în care te-ai născut?

– Dacă îți zic adevărul poate n-o să ma crezi, dar eu nu aș putea să trăiesc în altă parte. Aici trăiesc, aici respir. Când am mers prima dată în America, deși am fost primită foarte frumos și m-au adoptat imediat, am văzut greutățile prin care au trecut românii ajunși acolo și am zis că nu vreau să rămân într-o țară în care sunt un nimeni, când la mine în țară sunt cineva.

Cel mai greu moment: “Când îți pierzi părinții realizezi că nu mai ești copil”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Ce s-a întâmplat, ce ai simțit?

– Când mi-am pierdut ambii părinți. Nu știu cum am reușit să merg mai departe, chiar nu știu, doar cu ajutorul lui Dumnezeu și trăind în suflet cu speranța că, într-o bună zi, ne vom revedea. Eu chiar cred că așa o să fie. De fapt când îți pierzi părinții realizezi că nu mai ești copil.

“Ei nu muncesc, ei sunt într-un fel de vacanță permanentă, făcând doar ce le place”

Dacă ai putea da timpul înapoi, ce greșeală nu ai mai repeta?

– Eu cred că aș face tot la fel. Cel puțin dacă mă refer la partea profesională. Sunt sigură că tot pe geam aș sări. Cei mai fericiți oameni sunt cei care au reușit să-și facă din pasiune o profesie, pentru că toată viața fac ce și-au dorit, cu drag. Ei nu muncesc, ei sunt într-un fel de vacanță permanentă, făcând doar ce le place.

Ce am făcut în decursul vieții nu le-am considerat greșeli,  sunt experiențe și lecții de viață. E bine să nu repetăm aceeași greșeală de două sau mai multe ori, o dată face parte din viață, de mai multe ori e nasol. Sincer, nu cred că aș da ceva la o parte din tot ce mi s-a întâmplat.

“Vreau să am noroc în dragoste, nu la jocurile de noroc”

Cu operații estetice sau fără, cum e mai bine?

– Toate la timpul lor, pentru fiecare lucru în viață vine momentul lui. Sunt pentru, să îmbunătățim ce se poate fără a exagera și fără a dăuna, dar sunt pentru operațiile estetice.

Ai jucat veodata la Loto?

– Nu prea, că vreau să am noroc în dragoste, nu la jocurile de noroc. Și încă ceva, nu cred decât în banii munciți de mine. Mă rog la Dumnezeu să fiu sănătoasă și să am de muncă.

Ce planuri și proiecte ai pentru anul viitor?

-Nu știu, de ceva vreme nu prea mai fac planuri. Am multe lucruri în minte, dar sunt superstițioasă și nu vreau să atragem invidia zeilor așa că ți le spun când s-au aprobat, când am ceva palpabil. În rest, ce ne dă Dumnezeu pe termen scurt.