Fotbal intern

Revoltă înainte de CFR Cluj – FCSB: ”De ce se joacă Supercupa la Ploiești? De ce e un arbitru din București?”

15.04.2021 | 11:51
Revolta inainte de CFR Cluj  FCSB De ce se joaca Supercupa la Ploiesti De ce e un arbitru din Bucuresti
ADVERTISEMENT

CFR și FCSB își dispută, joi seara, primul trofeu al sezonului – Supercupa României. Programarea meciului la Ploiești și delegarea unui arbitru din Capitală, îi dezavantajează pe ardeleni, spune un fost antrenor a vișiniilor.

Fost campion al țării cu CFR Cluj, atât ca jucător, cât și ca antrenor, Alin Minteuan și exprima dezacordul cu privire la locul disputării meciului și mai ales cu privire la delegarea lui Radu Petrescu la centru.

ADVERTISEMENT

În opinia lui Minteuan, în aceste condiții, gruparea campioană pornește cu șansa a doua în fața liderului din Liga 1, FCSB. Revolta fostului antrenor din Gruia poate fi interpretată ca un pas spre împăcare cu oficialii feroviari, după ce în ultima vreme cele două părți au fost în război deschis.

Unde ar fi vrut Minteuan să se joace Supercupa CFR Cluj – FCSB

Alin Minteuan ar fi preferat o localitate din Ardeal care să găzduiască primul meci al sezonului cu un trofeu pe masă. Fostului tehnician din Gruia și-a argumentat revolta prin aceea că ambele formații vor evolua în prima etapă din play-off pe teren propriu, în acest caz bucureștenii fiind avantajați de timpul mai scurt pe care îl vor petrece la întoarcere.

ADVERTISEMENT

”Nu înțeleg de ce acest meci se joacă la Ploiești! Din câte am văzut, CFR joacă acasă meciul din campionat, iar FCSB joacă tot pe teren propriu. De ce nu s-a găsit o variantă de mijloc? Putea să se joace la Sibiu, la Mediaș.

Legat de arbitru, e un arbitru din București. De ce nu poate fi Horațiu Feșnic, un arbitru din Cluj? Lucrurile nu sunt chiar așa cum ar trebui. Până la urmă, CFR este echipa care are un handicap din start”, a tunat Alin Minteuan, la GSP.

ADVERTISEMENT

Laudă modul prin care Edi Iordănescu își protejează jucătorii

Alin Minteuan este de părere că CFR Cluj a făcut o alegere excelentă atunci când l-au reinstalat pe Edi Iordănescu pe banca tehnică a echipei și laudă modul în care acesta gestionează scandalurile în care este implicată campioana României.

”Iordănescu vede interesul echipei. Nimeni din club nu iese cu o declarație clară cu privire la ce se întâmplă pe lângă club. Atunci, Edi simte că trebuie să pună el presiune pe arbitri, pe joc în sine.

ADVERTISEMENT

Nu neapărat că nu e susținut, probabil simte nevoia să vină cu anumite declarații. CFR are în staff-ul administrativ oameni competenți, care își văd interesele. Nu apar la TV pentru a face declarații, dar știu ce fac”, a adăugat Minteuan.


  • (P) Cota BETANO pentru CFR Cluj – FCSB: 1,75 este cota pentru „CFR Cluj să ridice trofeul”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT