Sport

Rodion Cămătaru, despre retragerea lui Mircea Lucescu: „Nu-și va găsi starea fără să antreneze”

Rodion Cămătaru a vorbit pentru FANATIK despre retragerea lui Mircea Lucescu. Fostul internațional român este de părere că „Il Luce” nu își poate lua încă adio de la antrenorat.
03.11.2023 | 22:30
Rodion Camataru despre retragerea lui Mircea Lucescu Nusi va gasi starea fara sa antreneze
Rodion Cămătaru, după retragerea Mircea Lucescu: „Nu-și va găsi starea fără să antreneze”. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Retragerea lui Mircea Lucescu după Dinamo Kiev – Şahtar Doneţk, scor 0-1, a surprins fotbalul românesc. Rodion Cămătaru are doar cuvinte de laudă pentru „Il Luce”, despre care spune că nu se poate despărți de antrenorat după 44 de ani la cel mai înalt nivel.

Rodion Cămătaru, despre retragerea lui Mircea Lucescu: „Nu își va găsi starea fără să antreneze. Unul dintre cei mai buni antrenori din România”

Retragerea lui Mircea Lucescu l-a lovit puternic pe Rodion Cămătaru, care a rămas preț de câteva secunde fără cuvinte la aflarea veștii din țara vecină. Marele internațional român l-a avut pe „Il Luce” antrenor la Dinamo București, dar și la echipa națională.

ADVERTISEMENT

Rodion Cămătaru refuză să creadă că Mircea Lucescu s-a retras din antrenorat după mulți ani în care i-a făcut mândri pe suporterii români cu performanțele sale. Fără doar și poate, „Il Luce” rămâne pentru fostul golgheter unul dintre cei mai mari antrenori pe care i-a avut România.

„Nu prea îl văd să se retragă, este așa dificil pentru el. Nu cred că își va găsi starea fără să antreneze, nu cred că va reuși definitiv la meserie. Trăiește prin fotbal, Mircea. Mi-a fost antrenor, tot timpul și la Dinamo și la echipa națională am fost împreună.

ADVERTISEMENT

Este unul dintre cei mai buni antrenori care au existat în România, ca profesionalism. Au fost momente delicate în care m-a ajutat, chiar și atunci când am plecat la Dinamo au avut obțiune să mă duc la Steaua, nesemnând. Doar dându-mi cuvântul, atât”, a spus Rodion Cămătaru.

„Un super profesionist, a trăit și a respirat prin fotbal! Extraordinar în toate detaliile”

Rodion Cămătaru mărturisește că doar cuvântul dat lui Mircea Lucescu a stat în calea unui transfer la Steaua București după despărțirea de Universitatea Craiova. Acesta are și cuvinte de laudă pentru tot ceea ce a însemnat marele antrenor român, dar și minuțiozitatea prin care pregătea meciurile.

ADVERTISEMENT

Rodion Cămătaru îl identifică pe Mircea Lucescu cu postura care l-a consacrat în Europa și este de părere că nu poate să rămână departe de banca tehnică. Marele golgheter îl descrie pe „Il Luce” drept unul dintre cei mai mari profesioniști alături de care a lucrat.

„Au venit primii și eu mi-am dat acordul, iar la o săptămână m-a sunat cineva și mi-a spus să mă întâlnesc cu Valentin. Le-am zis că deja m-am hotărât, doar că nu semnasem nimica. În viață contează și cuvântul pe care îl dai, am spus un cuvânt pe care nu puteam să îl întorc după aceea.

ADVERTISEMENT

A fost un super profesionist nea Mircea, a trăit și a respirat prin fotbal. Extraordinat în toate detaliile, orice detaliu cât de mic era trebuia să îl rezolve la fotbal. Când ajungeam la stadionul primul lucru era controlul gazonului ca să vezi ce crampoane îți pui. Toate detaliile, de la cele minore la cele majore.

Nu cred că va pune carnetul de antrenor în cui! Dar om trăi și vom vedea”, a încheiat Rodion Cămătaru în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT