Perechea Gabriela Ruse/Marta Kostyuk (România/Ucraina) s-a calificat în turul doi al probei de dublu a turneului de la Roland Garros.
Ruse şi Kostyuk le-au eliminat în runda inaugurală pe favoritele 15, Magda Linette (Polonia) şi Bernarda Perra (SUA), scor 3-6, 6-2, 6-3, după o oră şi 49 de minute. În turul secund, ele vor evolua cu britanicele Samantha Murray Sharan şi Heather Watson.
Și perechea Monica Niculescu/Alison Van Uytvanck (România/Belgia) a acces în turul doi, după victoria în fața cuplului Danielle Collins/Yulia Putintseva (SUA/Kazahstan), scor 3-6, 6-3, 6-1, după o oră și 44 de minute. În faza următoare, ele vor juca împotriva americancelor Coco Gauff și Jessica Pegula, favorite 8.
Perechea Irina Begu/Camila Osorio (România/Columbia), a reuşit calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce au trecut favoritele 11, Shuko Aoyama (Japonia) şi Hao-Ching Chan (Taiwan).
Begu şi Osorio s-au impus, scor 6-3, 7-5, după o oră şi jumătate. În turul doi, ele vor juca în compania cuplului francez Caroline Garcia/Kristina Mladenovic, beneficiar al unui wild card.
În schimb, perechea Raluca Olaru/Nadiia Kichenok (România/Ucraina) a fost învinsă în runda inaugurală, scor 7-6 (9), 4-6, 6-7 (7-10), de cuplul elveţian Viktorija Golubic/Jil Teichmann.
Vezi video cele mai importante faze AICI!
6-4: Irina Begu reușește să se impună la capătul unui meci care a durat 2 ore și 38 de minute.
5-4: Revenire spectaculoasă a româncei, care acum servește pentru câștigarea meciului!
4-4: Irina Begu câștigă pe propriul serviciu și reușește să restabilească egalitatea în decisiv.
0-2: Irina Begu își pierde serviciul și are o reacție necontrolată. La scurt timp după terminarea celui de-al doilea game, la scorul de 15-0 pentru rusoaică, românca a dat cu racheta, pe care voia să o schimbe, de pământ în drum spre bancă, iar aceasta a ricoșat și a lovit o persoană din public. A fost chemat supervizorul partidei și, după câteva clipe de tensiune, Begu s-a ales cu un avertisment. Această decizie a nemulțumit-o pe Alexandrova, care și-ar fi dorit ca sportiva noastră să fie descalificată.
A început setul decisiv!
6-3: Românca reușește să restabilească egalitatea și să ducă meciul în decisiv.
5-3: Irina Begu servește pentru câștigarea setului doi.
2-1: Irina Begu încearcă să revină în actul secund.
A început setul al doilea.
6-7: Irina Begu pierde dramatic primul set, după ce adversara ei a reușit să revină și să câștige la tie-break.
5-6: Irina Begu servește pentru a rămâne în set.
5-5: Alexandrova face break-ul și reușește să restabilească egalitatea.
4-3: Românca rămâne la conducere în primul set, dar rusoaica ține aproape și încearcă revenirea.
3-1: Irina Begu se îndreaptă spre câștigarea primului set.
Tenismenul spaniol Rafael Nadal, locul 5 ATP şi cap de serie numărul 5, s-a calificat lejer în turul al treilea al turneului de la Roland Garros.
El l-a învins, cu scorul de 6-3, 6-1, 6-4, pe francezul Corentin Moutet, locul 139 ATP, după un meci care a durat două ore şi nouă minute. În faza următoare, Nadal va evolua cu olandezul Botic van de Zandschulp, locul 29 ATP.
După acest succes, spaniolul în vârstă de 35 de ani, a ajuns la 300 de victorii la turneele de Grand Slam. El a ridicat de 13 ori trofeul pe zgura pariziană. Doar Roger Federer, 369, şi Novak Djokovic, 325, au mai multe meciuri câştigate la turneele majore.
Rezultatele înregistrate în partidele disputate miercuri în turul 2 la Roland Garros:
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 72 WTA, a fost eliminată în turul al doilea al turneului de la Roland Garros. Ea a fost învinsă, scor 2-6, 4-6, de Belinda Bencic din Elveţia, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 14, după un meci care a durat o oră şi 21 de minute.
Într-un meci de pe tabloul de dublu, perechea Irina Bara/Ekaterine Gorgodze (România/Georgia) a fost întrecută, scor 2-6, 6-7 (6), de cuplul american Madison Keys/Taylor Townsend.
Noua senzație a tenisului masculin, spaniolul Carlos Alcaraz, locul 6 ATP şi cap de serie numărul 6, a avut nevoie de peste patru ore şi jumătate de joc pentru a trece în turul al treilea. Jucătorul de 19 ani l-a întrecut, scor 6-1, 6-7 (7), 5-7, 7-6 (2), 6-4, pe compatriotul său Albert Ramos-Vinolas, locul 44 ATP, după un meci care a durat patru ore şi 34 de minute.
Alcaraz a salvat o minge de meci la 4-5, în setul al patrulea, pe care l-a câştigat ulterior la tie-break, apoi a fost condus cu 3-0 în decisiv. Noua vedetă a tenisului a câştigat patru ghemuri al rând, înainte de a-şi pierde din nou serviciul la 4-3.
Tenismenul german Alexander Zverev, locul 3 ATP şi cap de serie numărul 3, s-a calificat în turul al treilea al French Open, după ce l-a învins, scor 2-6, 4-6, 6-1, 6-2, 7-5, pe columbianul Sebastian Baez, locul 36 ATP.
Zverev a salvat o minge de meci la scorul de 4-5 în decisiv, apoi a câştigat toate ghemurile şi s-a impus după trei ore şi 36 de minute. Nici Novak Djokovic, liderul clasamentului mondial, nu a avut o misiune lejeră chiar dacă s-a impus în trei seturi. Sârbul a trecut de slovacul Alex Molcan, locul 38 ATP, scor 6-2, 6-3, 7-6 (4), în două ore şi 15 minute.
Pe tabloul feminin, Maria Sakkari din Grecia, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, a fost eliminată în turul al doilea. Ea a fost învinsă, scor 6-7 (5), 6-7 (4), de Karolina Muchova din Cehia, locul 81 WTA, după un meci care a durat aproape două ore şi jumătate.
Sakkari, care anul trecut a făcut semifinale la Roland Garros, este a cincea jucătoare din Top 10 WTA care părăseşte turneul, după Barbora Krejcikova din Cehia (locul 2 şi deţinătoarea trofeului), Anett Kontaveit din Estonia (locul 5), Ons Jabeur din Tunisia (locul 6) şi Garbine Muguruza din Spania (locul 10).
Un moment inedit a avut loc la conferința de presă susținută de italianca Camila Giorgi, după victoria din primul tur cu chinezoiaca Shuai Zhang, scor 3-6, 6-2, 6-2. Întâlnirea cu presa a fost una scurtă și stânjenitoare.
”Felicitări, Camila! E prima dată în ultimul an când câștigi o partidă în care ai pierdut primul set. Vorbește-ne despre asta”, a spus moderatorul conferinței de presă.
”Cred că este un lucru foarte bun. Sunt mulțumită. Sunt fericită!”, a fost replica italiencei. A urmat o tăcere stranie în sala de conferințe. Nicio întrebare nu i-a mai fost adresată, așa că Giorgi s-a ridicat și a plecat.
6-3, 2-6, 0-6: Cîrstea a pierdut extrem de clar întâlnirea cu Sloane Stephens, care a câștigat ultimele 11 game-uri ale meciului, deși a dominat jocul în prima sa parte.
6-3, 2-6, 0-3: Sorana își continuă prăbușirea și este condusă clar în setul decisiv.
6-3, 2-6: Stephens își continuă seria excelentă și egalează scorul la seturi.
6-3, 2-5: Cîrstea traversează o perioadă extrem de dificilă în meci, pierzând patru game-uri la rând.
6-3, 2-1: Sorana a început în forță și setul secund și este în avantaj cu break.
6-3: Românca închide setul în stil de mare campioană cu un game câștigat la 0.
5-3: Cîrstea reușește să facă primul break în meci și este aproape de câștigarea setului inaugural.
2-2: Cele două jucătoare merg cap la cap, deși Sorana a fost nevoită să salveze două mingi de break în game-ul 3.
A început meciul.
Sorana Cîrstea luptă cu americanca Sloane Stephens, fostă finalistă la Roland Garros, pentru accederea în turul 3.
Aflată la prima ei participare la Roland Garros, Emma Răducanu (19 ani) a fost eliminată încă din turul al doilea. A 12-a jucătoare a lumii a pierdut meciul cu Aliaksandra Sasnovich (28 de ani, 47 WTA).
Confruntarea a durat două ore și patru minute, iar sportiva din Belarus nu i-a dat nicio șansă britanicei. A lovit direct câștigător de 45 de ori, o statistică incredibilă, care demonstrează superioritatea sa clară din seturile 2 și 3.
În ceea ce o privește pe campioana de la US Open, Emma Răducanu, aceasta a comis nu mai puțin de 33 de erori nerforțate.
În primul tur, Răducanu a rezistat cu brio testului serios impus de tânăra cehoaică de 17 ani, Linda Noskova (184 WTA), de care a trecut scor 6-7 (4), 7-5, 6-1.
La Roland Garros s-a încheiat lunga fază, care a durat trei zile, a turului 1 de la turneul de Grand Slam pe zgură desfășurat în capitala Franței, Paris. Cum la masculin nu am avut absolut pe nimeni pe tabloul principal, nici măcar la dublu, odată cu retragerea din activitate a lui Horia Tecău, am fost concentrați doar pe evoluția celor șapte jucătoare intrate pe tabloul principal la feminin.
După primul tur, Ana Bogdan, Gabriela Ruse, Mihaela Buzărnescu și Irina Bara au spus „adieu”, dar nu oricum, ci având fiecare un cec de 60.000 de dolari, premiul pentru această fază. Au rămas Sorana Cîrstea, Irina Begu și, cu oarece emoții, Simona Halep.
Competiția masculină este foarte zgârcită în a produce surprize. Toți jucătorii de pe poziții fruntașe, care pot emite pretenții cel puțin pentru a ajunge în faza sferturilor de finală, merg mai departe. Toată lumea crede că Roland Garros 2022 se va reduce la masculin la disputa dintre Novak Djokovic și cei doi spanioli, recordmanul all time de succese la Paris, Rafael Nadal și noua vedetă, Carlos Alcaraz, deși are numai 18 ani.
Am fost la un pas de a consemna din primul tur o eliminare răsunătoare, după ce italianul Lorenzo Mussetti a condus cu 2-0 în fața grecului Stefanos Tsitsipas, dar în cele din urmă acesta a reuăit să își revină la timp și să întoarcă soarta meciului în favoarea sa, acesta fiind, de altfel, și ultimul joc din programul turului 1 la băieți.
Miercuri intră din nou în scenă patru dintre jucători de top. Novak Djokovic îl va întâlni pe slovacul Alex Molcan, și el un jucător cu ascensiune rapidă, aflat acum pe locul 38 ATP. Carlos Alcaraz pare a avea o misiune ușoară în fața compatriotului său Alberto Ramos Vinales, iar Alexander Zverev trebuie să fie foarte atent la argentinianul Sebastian Baez, ajuns și el repede pe locul 36.
În încheierea sesiunii de miercuri, va evolua Rafael Nadal, cel care nu poate avea probleme în fața francezului Corentin Moutet. Joi e rândul să joace rusul Daniil Medvedev, adversar periculos în sârbul Laslo Djere, un specialist al zgurii și Stefanos Tsitsipas, împotriva cehului Zdenek Kolar.
Dacă la masculin nu a căzut nici un cap mare în primul tur, în schimb concursul feminin a fost plin de surprize. Favorita nr. 2, Ons Jabeur, câștigătoarea recentă la Madrid, Barbora Krejcikova, Garbine Muguruza, Naomi Osaka, Anett Kontaveit sunt numele cele mai sonore care deja nu mai figurează în programul turului 2. Și nu a fost departe nici Aryna Sabalenka, întorcând meciul de la 0-1 în fața franțuzoaicei Chloe Paquet.
Simona Halep s-a calificat, dar evoluția ei din partida cu numărul 167 mondial, germanca de 18 ani, Nastasja Schunk, a fost departe de prestațiile unei jucătoare care a câștigat trofeul în 2018 și a mai jucat de două ori finala. Să sperăm că, așa cum a spus și ea după joc, întotdeauna e mai greu în turul 1 și că de acum înainte va evolua la un nivel superior.
Singura jucătoare româncă pentru ziua de miercuri este Sorana Cîrstea, care o va avea ca adversară pe fosta finalistă din 2018, americanca Sloane Stephans și în fața căreia pleacă ușor favorită. Joi vor evolua Simona Halep, contra chinezoaicei Qinwen Zheng. O misiune grea are Irina Begu, care o va înfrunta pe rusoiaca Ekaterina Alexandrova.