Premier League

Roman “2 miliarde €” Abramovich a schimbat istoria Premier League! Chelsea – Tottenham, meciul 1000 pentru oligarhul rus

29.11.2020 | 10:31
Roman 2 miliarde E Abramovich a schimbat istoria Premier League Chelsea  Tottenham meciul 1000 pentru oligarhul rus
ADVERTISEMENT

Meciul Chelsea – Tottenham Hotspur, din etapa a 10-a a Premier League va reprezenta partida cu numărul 1.000 disputată de „albaștri” de când clubul a fost preluat de către Roman Abramovich. 

Rusul achiziționa clubul englez în vara anului 2003, iar destinul formației londoneze avea să se schimbe definitiv. Chelsea devenea una dintre forțele de temut ale fotbalului european.

ADVERTISEMENT

Performanțele fostei echipe a lui Dan Petrescu, de când a fost preluată de Abramovich, sunt unele excelente, iar suma investită de rus este și ea una de-a dreptul fabuloasă.

Roman Abramovich, la meciul 1.000 de când este patronul lui Chelsea. Pe Stamford Bridge vine Jose Mourinho

Chelsea – Tottenham Hotspur este un derby de mare tradiție în Londra, iar în acest sezon duelul va fi unul mai special ca niciodată. Din păcate, partida se va juca în fața unui stadion gol, chiar dacă guvernul a anunțat că 2.000 de fani vor putea asista în curând de pe stadioanele londoneze la meciurile din Premier League. Decizia intră în vigoare, însă, de abia începând cu data de 2 decembrie, astfel că Stamford Bridge va fi gol pentru partida din data de 29 noiembrie.

ADVERTISEMENT

Pe lângă tradiție, meciul mai este important și prin prisma situației din clasament. Înainte de startul etapei, Chelsea se afla pe locul trei, cu 18 puncte, în vreme ce Tottenham era lider, cu 20 de puncte. O victorie a londonezilor i-ar așeza în clasament peste rivalii antrenați de Jose Mourinho.

Jose Mourinho este chiar omul pe care Roman Abramovich paria atunci când prelua clubul de la Ken Bates, în 2003. După un sezon în care îl lăsa pe Claudio Ranieri să își încerce norocul, rusul se orienta către cel mai în vogă manager al continentului. Mourinho cucerea în primăvara lui 2004 trofeul UEFA Champions League cu FC Porto și era adus pe Stamford Bridge cu scopul de a reitera performanța și alături de oamenii lui Abramovich.

ADVERTISEMENT

Mourinho a reușit performanțe fabuloase cu Chelsea, pe parcursul celor două mandate pe care le-a avut pe Stamford Bridge, însă nu a cucerit mult-râvnitul trofeu UCL. Duminică, el se întoarce din nou la Londra ca adversar al „albaștrilor”, după ce i-a ajutat să câștige trei titluri, o Cupă, trei Cupe ale Ligii și patru Supercupe.

Statistici fabuloase pentru Chelsea cu Abramovich la conducere. Un interimar i-a adus trofeul UCL

Visul lui Abramovich a fost împlinit, culmea, cu ajutorul unui manager interimar. Roberto Di Matteo aducea singura „urecheată” din istoria clubului londonez în 2012. De altfel, Chelsea este singura formație din capitala Angliei care a reușit să câștige acest trofeu.

ADVERTISEMENT

Cu Abramovich la conducere,  londonezii au avut nu mai puțin de 12 manageri, cel mai de succes din punct de vedere al trofeelor fiind Jose Mourinho. Conform site-ului oficial al clubului Chelsea, formația de pe Stamford Bridge a câștigat 608 meciuri dintre cele 999 disputate până acum, de când Abramovich a preluat clubul.

Londonezii au pierdut de 176 de ori și au făcut și 215 egaluri. Chelsea a marcat, în total, 1903 goluri și a primit doar 896. Procentajul victoriilor este de 60,9% în ultimii 17 ani. În toată istoria sa, Chelsea a câștigat 44,3% dintre meciurile jucate.

Cum a schimbat Abramovich fotbalul. A investit 261 de milioane de lire sterline doar în prima vară şi 2 miliarde de euro în total!

Totul a început în vara lui 2003, atunci când Roman Abramovich plătea nu mai puțin de 140 de milioane de lire pentru a prelua Chelsea. Ken Bates era pe atunci patronul londonezilor, însă situația formației de pe Stamford Bridge era una critică, datoriile fiind la un nivel uriaș. Abramovich și-a asumat salvarea clubului și și-a propus să îl transforme într-unul dintre cele mai mari din Europa.

Visul rusului s-a născut în același an, 2003, după ce a urmărit duelul din UEFA Champions League dintre Manchester United și Real Madrid. Victoria cu 4-3 a „diavolilor roșii”, după un meci în care au strălucit Casillas, Raul, Ronaldo, David Beckham sau Ruudvan Nisterlooy, Abramovich a decis să intre în fotbal și a găsit în Chelsea clubul perfect.

Situat în cosmopolita capitală a Angliei și cu o tradiție impresionantă, clubul Chelsea a fost un teren cu adevărat fertil pe care Abramovich și-a putut pune în aplicare planul de cucerire a continentului, din punct de vedere fotbalistic. Dar nimic nu s-a făcut fără investiții uriașe. Încă din prima vară, rusul a cheltuit, pe lângă cele 140 milioane lire investite în cumpărarea clubului, încă 121 de milioane de lire pentru a aduce oameni precum Damien Duff, Hernan Crespo, Adrian Mutu, Claude Makelele sau Juan Sebastian Veron. Chelsea reușea să termine acel sezon doar pe locul 2, iar apoi începea era Mourinho.

Din 2003 și până în prezent, Chelsea a reușit să înregistreze performanțe extraordinare, fiind al doilea cel mai de succes club din Anglia. Londonezii au cucerit nu mai puțin de 18 trofee majore, cu unul mai puțin decât „diavolii roșii”. Chiar dacă nu a cheltuit mai mult decât alte cluburi, precum Man. United sau Man. City, Chelsea a fost mereu un jucător important pe piața transferurilor. De altfel, venirea lui Abramovich a avut ca efect un adevărat boom al investițiilor în fotbalul din Premier League. The Athletic a realizat un grafic din care se poate observa cum investițiile au crescut în mod fantastic odată cu venirea rusului la Chelsea, ce a dus la un total de 1.7 miliarde lire sterline investite în Chelsea, adică aproape 2 miliarde de euro!

Sursa: The Athletic
Sursa: The Athletic

Venirea lui Abramovich a fost considerată lovitura care a dărâmat oligopolul lui Arsenal și Manchester United pe prima scenă a fotbalului din Anglia. Rusul a deschiz drumul și pentru alți investitori, precum șeicii ajunși în 2008 la Manchester City sau americanii care aveau să preia Liverpool.

„Dintr-odată, n-au mai fost doar două echipe care atrăgeau cei mai buni jucători. Lui Arsenal și Manchester United i s-a alăturat și Chelsea, iar mai apoi și Manchester City și Liverpool. Din perspectivă financiară, în 2003 situația lui Chelsea și Tottenham era similară, dar Abramovich i-a făcut pe ‘albaștri’ să se distanțeze semnificativ de Spurs grație fotbaliștilor aduși. Campioană la vremrea respectivă, Arsenal nici nu se gândea că nu va mai fi principalul câine de luptă din Londra”, scrie The Athletic.

Aceeași publicație îl citează pe Kieran Maguire, un expert în latura financiară din fotbal, care susțin că venirea lui Abramovich a fost determinantă pentru creșterea nivelului fotbalului. Și nu doar la nivelul Premier League, ci chiar pe întreg continentul, pentru că a facilitat apariția forțelor financiare precum Manchester City sau PSG.

“Odată cu investiţiile lui Abramovich, salariile au crescut cu 400%! Venirea sa la Chelsea a schimbat total Premier League”

„Când a luat el Chelsea, se plăteau 747 de milioane de lire în Premier League pe salarii. Suma asta a crescut cu 400% în următorii 17 ani. Și sumele cheltuite pe transferuri au evoluat incredibil. În anul de dinaintea venirii lui Abramovich, cluburile cheltuiseră 187 de milioane de lire. În 2018, discutam despre 2,35 miliarde! Pur și simplu a dat drumul unui concurs de cheltuit. Nu a fost intenția sa, dar a fost responsabil pentru mare parte din progresul Premier League.

Investițiile sale și influența sa au creat multă competitivitate. El a fost decisiv pentru globalizarea Premier League. A schimbat mentalitatea primei divizii și a ajutat clar la transformarea Premier League în competiția numărul 1 a lumii. Regulile de Fair Play Financiar au fost puse în practică de UEFA de teama unui nou Abramovich. Sunt deja destule cluburi în top. Dar dacă nu venea Abramovich la Chelsea, probabil nu aveau nici PSG-ul de azi și nici Manchester City așa cum e acum”, a spus Maguire.

Deși în ultimii ani Chelsea nu a mai aruncat cu banii pe transferuri, mai ales că nu a putut efectua mutări timp de două ferestre, totul s-a schimbat în vara și toamna lui 2020. Lunile august-septembrie au arătat ca o perioadă în care Abramovich a vrut să le reamintească tuturor că încă poate să convingă orice fotbalist să vină pe Stamford Bridge.

În fereastra de transferuri de la finalul sezonului 2019-2020, Chelsea a cheltuit 221 de milioane de lire sterline pe transferuri, aducând oameni precum Kai Havertz, Timo Werner, Hakim Ziyech, Edouard Mendy sau Ben Chilwell. Obiectivul formației, în acest sezon, este să revină în elita fotbalului britanic, iar managerul Frank Lampard speră chiar la titlu. Totul a fost facilitat și de modul impecabil în care Marina Granovskaia a gestionat situația. Responsabilă cu negocierile, Marina s-a impus în ultimii ani drept cea mai influentă figură feminină din fotbalul masculin.

Roman Abramovich a renunțat la viza de Marea Britanie în 2018

Conform informațiilor presei din Marea Britanie, Abramovich ar fi fost dispus în urmă cu doi ani să vândă clubul pentru nu mai puțin de trei miliarde de lire sterline! Deși nu există un calcul precis al sumelor investite de rus în clubul londonez, evaluarea de trei milioane de lire ar putea fi una destul de precisă. Decizia lui Abramovich ar fi venit după ce a fost deposedat de viza pentru Marea Britanie. Viza sa a expirat în primăvara anului 2018, iar ulterior nu a mai putut obține alta. Cu toate acestea, rusul s-a răzgândit și nu vrea să mai renunțe la club.

Abramovich era, în 2018, cel de-al 13-lea cel mai bogat om din Marea Britanie, cu o avere de 9,3 miliarde de lire sterline. Rusul a încercat să obțină o nouă viză, însă s-a răzgândut ulterior, conform BBC. El avea în plan și să ridice un nou stadion pentru Chelsea, în valoare de aproximativ un miliard de lire, însă investiția a fost suspendată din cauza unor probleme logistice. Oamenii care locuiesc în apropierea arenei Stamford Bridge s-au opus lucrărilor.

Nu se știe dacă discuțiile vor fi continuate și nici dacă Abramovich va dori să obțină din nou viza pentru Marea Britanie. Cert este că, în prezent, Chelsea încearcă să revină în fruntea fotbalului britanic. „Albaștrii” nu au mai câștigat titlul din 2017, când antrenor era Antonio Conte. Cu siguranță, însă, Roman Abramovich visează și la un nou trofeu UEFA Champions League.

ADVERTISEMENT