News

Coronavirus în România, 19 iunie 2020. Încă o zi cu peste 300 de cazuri. S-au raportat 23.400 de infectări și 1.484 de morți. Live Update

19.06.2020 | 12:52
Coronavirus in Romania 19 iunie 2020 Inca o zi cu peste 300 de cazuri Sau raportat 23400 de infectari si 1484 de morti Live Update
ADVERTISEMENT

Numărul mare al cazurilor zilnice din România se menține la un nivel destul de ridicat. Din nou, la ultima raportare am avut peste 300 de contaminări.

UPDATE, ora 12:53. Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a raportat și vineri, la fel ca joi, alte 320 de infecții cu Covid-19 în România.

ADVERTISEMENT

Cu aceste noi cazuri, țara noastră a ajuns la 23.400 de infectări de la startul pandemiei de coronavirus.

Din nou peste 300 de cazuri noi de Covid-19 în România

Până vineri, 19 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 23.400 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.555 au fost declarate vindecate și externate.

ADVERTISEMENT

Alte 11 persoane au decedat în ultima zi. Până în prezent, 1.484 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au murit.

În intervalul 18.06.2020 (10:00) – 19.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 11 decese (6 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Botoșani, Brăila, Brașov, Dâmbovița Dolj, Iași, București, Sălaj, Sibiu și Vrancea.

ADVERTISEMENT

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani, și 3 decese la persoane de peste 80 de ani.

10 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

ADVERTISEMENT

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 184 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.392 de persoane. Alte 82.236 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 608.771 de teste, conform GCS.


Conform Grupului de Comunicare Strategică, până joi, 18 iunie, 1.473 persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au decedat în țara noastră.

A fost cel mai mare bilanț al morților din ultima lună. Pe 16 mai, când raporta 25 de decese, România a înregistrat un total mai negru decât acesta.

În intervalul 17.06.2020 (10:00) – 18.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 decese (12 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mureș, Olt, Suceava, Vrancea și București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. La ATI, în acest moment, sunt internați 178 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.429 de persoane. Alte 86.167 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Spitalele din România, tot mai asaltate de bolnavi

Spitalul ”Matei Balș”, cea mai importantă unitate medicală pe timp de pandemie din București, nu mai are locuri pentru pacienții Covid-19. Explozia de cazuri de infectare cu coronavirus are efecte puternice în spitalele din Capitală.

Dacă Institutul de Boli Infecțioase “Matei Balș” nu mai poate face internări, fiind peste capacitatea maximă, la ”Victor Babeș” situația ar putea fi una similară în câteva zile. În această unitate sanitară, care dispune de 450 de locuri Covid-19, doar 150 mai sunt libere.

ADVERTISEMENT