Sport

România poate găzdui Campionatul European de handbal feminin din 2024! Anunţul lui Constantin Din pentru FANATIK: “Am demarat discuţiile! Avem infrastructura să organizăm competiţia!”. Exclusiv

România poate găzdui Campionatul European de handbal feminin din 2024, după ce Ungaria şi-a anunţat retragerea. Preşedintele Constantin Din a vorbit pentru FANATIK despre subiect.
24.01.2023 | 20:20
Romania poate gazdui Campionatul European de handbal feminin din 2024 Anuntul lui Constantin Din pentru FANATIK Am demarat discutiile Avem infrastructura sa organizam competitia Exclusiv
Bucurie românească după meciul dintre România şi Macedonia de Nord. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

România a demarat discuţiile pentru a organiza Campionatul European de handbal feminin din 2024. Iniţial, Ungaria, Austria şi Elveţia au câştigat organizarea competiţiei, dar maghiarii vor să se retragă din cursă.

România poate găzdui Campionatul European de handbal feminin din 2024! Anunţul lui Constantin Din: “EHF a primit bine propunerea noastră”

Astfel, România poate lua locul Ungariei pentru a găzdui turneul final. Constantin Din, preşedintele FRH, a confirmat pentru FANATIK că există această iniţiativă din partea Federaţiei, iar cei de la EHF au primit încântaţi propunerea:

ADVERTISEMENT

“Este adevărat că sunt discuţii, dar mai avem mult până departe. România şi-a arătat disponibilitatea de a găzdui competiţia dacă Ungaria se va retrage. Dar deocamdată maghiarii nu au anunţat nimic oficial. Dacă se vor retrage, o să vedem atunci. 

Avem o colaborare foarte bună cu cei de la EHF şi au primit bine propunerea noastră. Dar v-am spus. Discuţiile sunt preliminare, sunt tatonări deocamdată, aşa le-aş numi. Ungaria nu a dat nicio comunicare oficială privind retragerea.

ADVERTISEMENT

“Trebuie să discutăm cu Ministerul Sportului şi cu Guvernul să vedem sumele care ar fi necesare”

Apoi, trebuie să discutăm cu Ministerul Sportului şi cu Guvernul să vedem sumele care ar fi necesare pentru a susţine un astfel de eveniment. Deocamdată nu am vorbit de sume şi o vom face dacă acest proiect va lua contur.

Am demarat aceste discuţii pentru a demonstra că România poate găzdui turnee finale. Drept dovadă, cei de la EHF au încredere în noi şi în ultimii doi ani am primit două turnee finale de tineret şi juniori”, a spus Constantin Din pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT
Constantin Din şi Eduard Novak o premiază pe Cristina Neagu. Sursa: sportpictures.eu
Constantin Din şi Eduard Novak o premiază pe Cristina Neagu. Sursa: sportpictures.eu

BT Arena din Cluj, cap de listă: “Infrastructura există şi în oraşele din provincie”

Printre oraşele gazdă ale României ar urma să fie Cluj-Napoca şi Oradea, care au săli de sport la cele mai înalte standarde, în timp ce Bucureştiul are şanse mici să găzduiască meciuri în Sala Polivalentă din cauza faptului că arena nu este la cele mai înalte standarde:

“Bineînţeles că oraşe ca Oradea sau Cluj-Napoca ar putea fi printre gazde, dar încă nu ne-am gândit. Dar arena din Cluj cu siguranţă ar fi una care să poată găzdui meciuri la turneul final.

ADVERTISEMENT

Nu ştiu dacă în Bucureşti vom putea găzdui, deocamdată nu ne putem gândi la acestea. Dar, infrastructura există şi în oraşele din provincie şi avem capacitatea de a organiza această competiţie. 

ADVERTISEMENT

În presă lucrurile sunt prezentate mai avansat, dar deocamdată trebuie să avem răbdare pentru că vorbim de tatonări. Şi chiar dacă vom avansa, trebuie să discutăm cu Ministerul Sportului, cu Guvernul, să vedem ce costuri există. Multe lucruri”, a spus Constantin Din pentru FANATIK.

Maghiarii vor să se retragă din cauza costurilor mari: “Când am aplicat pentru Europeanul din 2024, nu a fost nici război, nici criză energetică”

Informaţia despre găzduirea Euro 2024 în România fost publicate de We Love Sport. Discuţiile au început după ce Şeful Cancelariei Prim-Ministrului Viktor Orban, Gergely Gulyas, a declarat că Ungaria se va retrage din cauza costurilor ridicate de găzduire.

Preşedintele Federaţiei Maghiare de handbal, Mate Kocsis, a declarat că nu exista nici război şi nici criză energetică în momentul în care Ungaria a aplicat pentru a organiza Campionatul European de handbal feminin:

“Nu este corect ca Ungaria să cheltuiască miliarde de forinţi pentru Europeanul din 2024, în timp ce mii de tineri şi copii din lumea sport îşi pierd oportunităţile din cauza preţurilor mari la energie.

Când am aplicat pentru Europeanul din 2024, nu a fost nici război, nici criză energetică. Ungaria a trebuit să ia o decizie, găzduirea Campionatului European sau susţinerea sportului de masă”, a spus Kocsis pentru Nemzeti Sport.

Ultimul turneu final din cariera Cristinei Neagu, pe teren propriu?

Campionatul European din 2024 ar putea fi ultimul turneu final din cariera Cristinei Neagu. Handbalista în vârstă de 34 de ani are un sezon fabulos cu CSM Bucureşti şi a declarat că va continua la echipa naţională până în 2024, în încercarea de a mai juca o dată la Jocurile Olimpice.

  • 2000 este anul în care România a mai găzduit Europeanul de handbal
  • 10.000 de locuri este capacitatea Cluj Arena, cea mai mare sală din ţară