Sport

România, pregătită de Euro 2020: “Arena Naţională nu mai e stadionul pe care îl ştiaţi!”. Interviu exclusiv

Alex Cândea, manager operaţional Euro 2020 la Bucureşti, a dat un interviu pentru FANATIK în care a vorbit pe larg despre organizarea turneului final în România.
03.06.2021 | 23:00
Romania pregatita de Euro 2020 Arena Nationala nu mai e stadionul pe care il stiati Interviu exclusiv
România, pregătită de Euro 2020: "Arena Naţională nu mai e stadionul pe care îl ştiaţi!". Foto: Alex Cândea, manager operaţional Euro 2020
ADVERTISEMENT

România se pregăteşte de găzduirea primelor meciuri din istorie la un turneu final. Pe Arena Naţională se vor disputa patru meciuri, trei din grupa C şi o optime de finală. Cel mai mare stadion al ţării s-a închis în luna martie pentru a pregăti marele eveniment.

România, pregătită de Euro 2020! Interviu cu Alex Cândea despre organizarea turneului final

Alex Cândea, manager operaţional Euro 2020, a dat un interviu pentru FANATIK în care a vorbit despre organizarea celui mai mare eveniment sportiv în România. Managerul a vorbit despre ponderea de fani, cum a schimbat pandemia de coronavirus lucrurile legate de organizare şi în ce mod s-a schimbat Arena Naţională.

ADVERTISEMENT

Una dintre principalele controverse legate de organizarea Euro 2020 a fost legată de închiderea Arenei Naţionale încă din luna martie, iar oficialul FRF a explicat motivele pentru care nu s-au mai putut organiza meciuri pe Arenă în ultimele două luni.

România, pregătită de Euro 2020: "Arena Naţională nu mai e stadionul pe care îl ştiaţi!". Interviu exclusiv
Alex Cândea, manager operaţional Euro 2020

“Practic noi am închis stadionul şi am construit un oraş”

Alex, care sunt eforturile pe care le-a făcut FRF pentru organizarea Euro 2020? Cam câţi oameni şi cam care au fost costurile pe care a trebuit să le suportaţi?

ADVERTISEMENT

– Mulţumesc pentru această oportunitate. Din câte ştiu, sunt între 15 şi 20 de manageri din toate structurile Federaţiei, printre care şi eu, care am munca de manager de evenimente din partea FRF, colegii mei de la competiţii, colegii mei din departamentul de comunicare, Diana (n.r. Diana Pirciu) care coordonează proiectul de voluntari din cadrul Euro 2020, care este şi unul dintre cele mai de succes proiecte de acest gen. Nu pot să dau o cifră exactă pentru aceste costuri pentru că nu am la îndemână toate cifrele, dar pot să spun că a fost un efort financiar şi uman important.

Cu ce diferă organizarea meciurilor de la turneul final cu alte meciuri internaţionale, preliminarii de Mondial sau de Euro?

ADVERTISEMENT

– În primul rând, simplul fapt că este un Campionat European care se desfăşoară o dată la 4 ani. Are o altă atractivitate pentru public, pentru mass-media şi atunci organizarea pentru acest turneu a început în urmă cu 5 ani de zile: vizite de lucru, proiecte, subproiecte, lucruri de rezolvat.

Stadionul este centrul acestui eveniment, dar vorbim de toate celelalte lucruri: relaţii internaţionale, aeroporturi, inclusiv Bucureştiul, care a trebuit pregătit într-un anumit fel. Practic noi am închis stadionul şi am construit un oraş pentru a face totul. În meciurile de calificare, lucrurile sunt la o amplitudine mult mai mică. Organizator este federaţia echipei gazdă şi atunci cerinţele sunt mai mici din partea media şi al spectatorilor.

ADVERTISEMENT

“Vă garantez că primul contact cu Arena va da impresia că nu e stadionul pe care îl ştiaţi”

Spuneai de închiderea stadionului. A fost o întreagă discuţie despre faptul că Arena Naţională s-a închis atât de devreme, imediat după meciul cu Germania din martie, când alte stadioane funcţionează şi acum, cu o săptămână înainte de Euro. De ce?

– În principiu, în funcţie de fiecare stadion în parte, de infrastructură şi alte elemente, s-a luat decizia de către UEFA să închidă stadionul pentru că fiecare trebuie pregătit în mod diferit. Pentru noi, am avut nevoie de multe lucruri de rezolvat, nu ceva important, dar a trebuit să ne asigurăm că se vor face. Nu vorbim numai de stadionul în sine, vorbim de inelul exterior în care au fost instalate mai multe.

Sunt 5000 de metri pătraţi pentru media compound, am instalat mai multe containere pentru acest lucru. S-a schimbat gazonul, nocturna, zona media este complet schimbată, s-a mai ocupat un sector. O să vedeţi la meciuri că tribuna media este complet schimbată. Mobilierul este nou, toate aceste lucruri implică procese de dezmembrare, asamblare şi de asta a durat mai mult. Vă garantez că primul contact cu Arena va da impresia că nu e stadionul pe care îl ştiaţi.

Arena Naţională, după montarea gazonului hibrid
Arena Naţională, după montarea gazonului hibrid

Câţi spectatori străini aşteptaţi la Bucureşti?

– Nu avem nişte date exacte, dar sperăm să le obţinem în timp util. Avem însă nişte estimări de la UEFA care spun că jumătate dintre spectatorii de la meciuri vor fi străini, jumătate români, adică 6250 de fiecare, 12.500 total, cam asta e ponderea. Depinde de meciuri, dar cam acolo ne învârtim.

“Fan Zone-ul a fost anulat de UEFA, din mai multe motive. Principalul este pandemia de COVID”

Se vor desfăşura alte activităţi în Bucureşti care să ţină de Euro 2020 în afară de meciuri? Mă refer la fan zone-uri sau alte activităţi care au legătură cu turneul final.. 

– Din păcate, Fan Zone-ul a fost anulat de UEFA, din mai multe motive. Principalul este pandemia de COVID. Nu avem alte activităţi oficiale în afara stadionului, însă, cu siguranţă, din experienţă, vă spun că vor fi alte locaţii în care se vor strânge suporterii ad-hoc. Începând de la Centrul Vechi, epicentrul acestor evenimente, terase şi altele, bineînţeles cu respectarea regulilor anti-COVID, sperăm noi.

Foarte multă lume spune că e foarte benefic pentru ţara noastră că organizăm meciuri la Bucureşti. Despre ce impact vorbim? Sunt şanse mari să organizăm şi alte competiţii… 

– Dacă ţineţi minte, noi în 2021 aveam programat turneul final U-19 care urma să se joace la Voluntari, la Ploieşti, pe Ghencea şi Arcul de Triumf. Din cauza pandemiei, a trebuit să îl anulăm. Avem dreptul de organizare în 2025, dar acum am câştigat organizarea turneului final U-21 în 2023 alături de Georgia şi vom avea meciuri programate în Bucureşti şi în Cluj. Pe urmă, pe lângă infrastructură şi lucrurile care rămân avem acest “know-how”.

Managerii care au participat în organizare rămân cu un bagaj de cunoştinţe important şi putem informa alţi manageri pentru a putea organiza turnee finale de cupe europene. Am organizat şi meciul din UEFA Champions League dintre Atletico Madrid şi Chelsea. Glumind puţin, a fost începutul drumului spre trofeu pentru Chelsea.

Imagine din meciul Chelsea - Atletico
Imagine din meciul Chelsea – Atletico, disputat pe Arena Naţională

“Legat de mărirea capacităţii la 50% suntem încrezători că se poate face pentru meciul 4”

Este posibil ca numărul de fani permişi pe stadion să crească în timpul turneului? Acum capacitatea maximă este de 25%, existau informaţii care spuneau că s-ar putea deschide până la 50% din Arenă…

– Din informaţiile pe care le am în acest moment, această posibilitate există la meciul patru, la optimea de finală. Cele trei meciuri din grupă se vor disputa cu 25% capacitate. UEFA nu ne dă voie să vaccinăm oamenii la poartă, oricum este inutil. Împreună cu autorităţile am stabilit o procedură prin care accesul să se facă cu brăţara.

Sunt patru tipuri: cei vaccinaţi, cei care au avut boala în ultimele 90 de zile, cei care se testează RT-PCR cu nu mai mult de 72 de ore şi cei care vin cu test antigen cu nu mai mult de 24 de ore înainte. Ei se duc în centrele medicale acreditate să ridice brăţările, fie vin cu documentele doveditoare, fie fac acolo testul antigen, după care, împreună cu biletul, paşaportul sau buletinul şi brăţara la mână, pot intra la meci. Legat de mărirea capacităţii la 50% suntem încrezători că se poate face pentru meciul 4 (din optimi).

Mai mult de atât este greu de crezut pentru că sunt greu de procesat toate informaţiile legate de COVID. Principalul obiectiv este ca mediul să fie sigur, pe urmă să te asiguri că oamenii se simt ca la un turneu final. Arena Naţională a obţinut certificatul Dekra, care atestă faptul că măsurile sanitare anti-COVID sunt la cel mai înalt standard.

“Vânzarea pentru primele trei meciuri s-a încheiat demult”

Cu vânzarea biletelor care este situaţia?

– Vânzarea pentru primele trei meciuri s-a încheiat demult. Au fost aleşi 12.500 de oameni pe meci şi ce a fost excedent a fost returnat către oameni. Procedura s-a făcut de UEFA prin tragere la sorţi.

Cât a îngreunat pandemia de coronavirus pregătirile pentru Euro? 

– Înainte de pandemie am lucrat patru ani. S-au făcut multe documente, multe hărţi, proceduri… În pandemie a trebuit să o luăm de la zero. Am adaptat totul, a trebuit să adăugăm multe elemente: măşti, dezinfectanţi, etc. Am avut la început 10 documente cu care lucram, acum avem peste 40. A îngreunat, dar am învăţat mult din aceste lucruri. Este bine că am avut capacitatea pentru a putea face lucrurile să meargă.

Trofeul Euro 2020, la Arena Naţională
Trofeul Euro 2020, la Arena Naţională
  • 4 meciuri va organiza România la Euro 2020
  • 12.500 de fani vor putea participa la meciuri pe Arena Naţională

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: