News

România va avea încă 110 kilometri de drum de mare viteză. Marcel Ciolacu: ”Aprobăm indicatorii unor investiții majore în infrastructura rutieră”

Guvernul Ciolacu a dat undă verde pentru încă 110 kilometri de drum de mare viteză. O investiție de peste 3,2 miliarde de euro
29.03.2024 | 16:05
Romania va avea inca 110 kilometri de drum de mare viteza Marcel Ciolacu Aprobam indicatorii unor investitii majore in infrastructura rutiera
Marcel Ciolacu a anunțat aprobarea indicatorilor tehnici pentru noul drum de mare viteză Sursa foto: hepta
ADVERTISEMENT

În ședința de guvern de joi au fost aprobați indicatorii tehnici pentru două obiective prevăzute în Programul Investițional 2021-2030, pentru care este alocată suma totală de 16,53 miliarde de lei (peste 3,2 miliarde de euro).

România va avea încă 110 kilometri de drum de mare viteză

Este vorba despre Autostrada Craiova-Filiași și Drumul Expres Filiași-Târgu Jiu, obiective care vor fi realizate din bani europeni și de la buget.

ADVERTISEMENT

”Aprobăm azi (joi n.r.) indicatorii unor investiţii majore în infrastructura rutieră. Este vorba de autostrada Craiova – Filiaşi şi drumul expres Filiaşi – Târgu Jiu.

Sunt convins că putem trece cât mai repede la proiectare şi construcţie. Sunt 51,5 km de autostradă şi 59 km de drum expres. Este o investiţie de peste 3,2 miliarde de euro din bani europeni şi de la buget”, a declarat premierul, la începutul şedinţei de Guvern.

ADVERTISEMENT

Marcel Ciolacu a mai precizat că atâta vreme cât se fac asemenea investiţii creşterea economică a României va fi una solidă şi nu este îngrijorat de problema deficitului.

”Am fost în ultimele zile, împreună cu domnul ministru Sorin Grindeanu, pe şantierele de autostrăzi. Am văzut că se menţine ritmul de lucru şi sunt optimist.

ADVERTISEMENT

Câtă vreme facem asemenea investiţii, creşterea economică va fi solidă. De aceea şi spun că nu mă îngrijorează problema deficitului, deoarece asemenea investiţii aduc cea mai mare rată de multiplicare în economie şi dezvoltă România.

Nu creştem taxe, ci am ales să majorăm nivelul investiţiilor”, a adăugat liderul PSD.

Lucrări pe 1.316 hectare

Potrivit social-democraților, cei 51,5 kilometri de autostradă suplimentari și 59 de kilometri de drum expres, care completează proiectele în derulare, vor ”crește eficiența tehnico-economică a rețelei de transport din România, alături de o dublare a vitezei de călătorie între două orașe importante din Vestul țării”.

ADVERTISEMENT

Construcția drumului de mare viteză, care tranzitează judeţele Dolj şi Gorj, este finanţată prin Programul Transport (PT) 2021-2027, a precizat ministrul Transporturilor într-o postare pe Facebook.

Potrivit proiectului, se vor construi 25 de poduri, 41 de pasaje, 13 viaducte, 50 de structuri casetate, 1 ecoduct pentru a se permite traversarea în siguranță a animalelor sălbatice, 12 parcări de scurtă durată, 6 spații de servicii și 9 noduri rutiere, precum și 3 centre de întreținere și coordonare, au mai precizat reprezentanții PSD.

Întrucât lucrările secundare aferente proiectului se vor desfășura pe o suprafață totală estimată la 1.316 hectare, Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a efectuat verificările necesare pentru a se asigura că lucrarea nu va avea un impact negativ asupra mediului.

Acest material este susținut de PSD

ADVERTISEMENT