Mijlocașul și-a reziliat contractul cu polonezii de la Korona Kielce și s-a întors în SuperLiga. A semnat un contract valabil până în 2026 și a fost prezentat la formația pregătită de Gică Hagi.
La scurt după ce a parafat actele cu Farul, Ronaldo Deaconu a oferit și primul interviu din postura de jucător al formației constănțene. El a dezvăluit că negocierile dintre cele două părți au fost extrem de scurte.
”Am terminat cu Korona Kielce pe cale amiabilă, îi mulțumesc directorului Pawel Golanski pentru încredere, tuturor din familia echipei. Sunt foarte fericit că am venit la Farul. Am negociat în 30 de secunde totul.
Am fost sunat, m-au întrebat ce vreau, am acceptat. A fost cea mai scurtă negociere pe care am avut-o.Au fost cele mai inspirate 30 de secunde din viața mea. Vreau să mă bat la titlu și la grupele Champions League.
Mi-am dorit, aici viitorul înseamnă performanță, mă pot lupta pentru lucruri mari, trofee și obiective mari. Îmi propun să fiu decisiv și să ajut echipa și să ne îndeplinim obiectivele și să mă bat pentru lucrurile bune”, a declarat Deaconu, pentru Farul Constanța TV.
Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a crescut la Academia Gică Hagi, dar a plecat de copil în Țările de Jos, la echipele de tineret de la Feyenoord. 13 ani mai târziu, mijlocașul ofensiv a revenit la echipa lui Gică Hagi.
Ronaldo Deaconu și-a declarat simpatia pentru Dinamo, dar cu toate acestea a semnat cu Farul Constanța. În luna decembrie, fotbalistul a dezvăluit că trupa din Ștefan cel Mare negociază cu alți jucători pe postul lui și ar fi cam greu să ajungă acolo.
Deaconu a evoluat ultima dată în România la Gaz Metan Mediaș. În sezonul 2021/2022, el a jucat de 18 ori pentru medieșeni și a reușit să înscrie 3 goluri. În urma acelui sezon, mijlocașul s-a transferat la Shaanxi Chang’an, în China.
Născut la 13 mai 1997, Deaconu și-a făcut junioratul la Academia Gheorghe Hagi, iar apoi a evoluat în carieră pentru formațiile Feyenoord Rotterdam (tineret), Twente Enschede (tineret), ASA Târgu Mureș, Concordia Chiajna, HNK Gorica, Sepsi Sfântu Gheorghe, Gaz Metan Mediaș, Shaanxi Chang’an și Korona Kielce.