News

Rusia și Ucraina se acuză reciproc de intenția de a folosi o ”bombă murdară”. Cât de periculoase sunt armele radiologice

Rusia acuză Ucraina că plănuiește să folosească o ”bombă murdară”, acuzație respinsă de Kiev și de aliații săi occidentali ca fiind o operațiune sub steag fals
30.10.2022 | 09:22
Rusia si Ucraina se acuza reciproc de intentia de a folosi o bomba murdara Cat de periculoase sunt armele radiologice
Moscova susține că Ucraina va folosi o armă radiologică pentru a escalada conflictul Foto: AP, Reuters, colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Operațiunea ar putea fi folosită de Moscova drept pretext pentru a intensifica războiul Kremlinului împotriva vecinului său, acuză ca răspuns Kievul și aliații săi.

Rusia acuză Ucraina că vrea să folosească ”bomba murdară”

O armă radiologică (cunoscută și sub numele de ”bombă murdară”, din englezescul dirty bomb n.r.) este o armă care combină explozibili convenționali, precum dinamita, cu materiale radioactive, precum uraniul.

ADVERTISEMENT

Este adesea menționată ca fiind o armă pentru teroriști, nu pentru țări, deoarece este concepută pentru a răspândi frica și panica mai mult decât pentru a elimina vreo țintă militară. Oficialii ucraineni au negat în repetate rânduri acuzațiile Moscovei, iar ministrul de externe de la Kiev a invitat inspectorii ONU să viziteze Ucraina pentru a arăta că “nu au nimic de ascuns”.

Ce susține Rusia?

Fără a furniza nicio dovadă, Moscova susține că în Ucraina există instituții științifice care adăpostesc tehnologia necesară pentru a crea o bombă murdară – și acuză Kievul că plănuiește să o folosească.

ADVERTISEMENT

Ministerul rus al apărării a declarat, într-o informare din 24 octombrie, că deține informații care arată că Kievul plănuiește o provocare legată de detonarea unei bombe murdare.

“Scopul acestei provocări este de a acuza Rusia de utilizarea armelor de distrugere în masă în teatrul de operațiuni ucrainean și de a lansa astfel o puternică campanie antirusească în lume, menită să submineze încrederea în Moscova”, a susținut Igor Kirillov, șeful Forțelor ruse de protecție împotriva radiațiilor, substanțelor chimice și biologice, citat de CNN.

ADVERTISEMENT

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a făcut această afirmație în cadrul unei convorbiri telefonice cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, la 23 octombrie, potrivit unui oficial american familiarizat cu conversația.

Șoigu a făcut comentarii similare și în fața omologilor săi francez și britanic.

În urma unei reuniuni cu ușile închise a Consiliului de Securitate al ONU din 25 octombrie, ambasadorul adjunct al Rusiei la ONU a declarat reporterilor că a spus Consiliului că națiunea sa crede că în Ucraina există două instalații care ar putea lucra la construirea unei bombe murdare.

ADVERTISEMENT

Cum au reacționat liderii ucraineni și internaționali?

Acuzațiile Rusiei respinse cu fermitate de Ucraina, Statele Unite, Regatul Unit, Uniunea Europeană și NATO, care, la rândul lor, au acuzat Moscova că încearcă să lanseze propria operațiune sub steag fals.

“Toată lumea înțelege totul bine, înțelege cine este sursa a tot ceea ce este murdar care poate fi imaginat în acest război”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski în discursul său nocturn din 23 octombrie.

Casa Albă a declarat la 24 octombrie că “monitorizează cât de bine poate” orice potențiale pregătiri pentru utilizarea unei bombe murdare în Ucraina, dar nu vede nimic care să indice utilizarea iminentă a unei astfel de arme.

Organismul de supraveghere nucleară al ONU a declarat la 24 octombrie că va trimite inspectori pentru a vizita două locații nucleare din Ucraina, după ce a primit o solicitare în acest sens din partea autorităților de la Kiev.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat că “a luat cunoștință de declarațiile făcute duminică de Federația Rusă cu privire la presupuse activități în două locații nucleare din Ucraina”, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul agenției.

AIEA nu a precizat locația celor două situri.

Într-un tweet din 24 octombrie, ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a spus “Spre deosebire de Rusia, Ucraina a fost întotdeauna și rămâne transparentă. Nu avem nimic de ascuns”.

Este o bombă murdară o armă nucleară?

Nu. Explozia unei bombe murdare este generată de explozibili convenționali. Explozia unei arme nucleare este generată de o reacție nucleară, cum ar fi bombele atomice pe care SUA le-au aruncat asupra Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial.

“O bombă nucleară creează o explozie care este de mii sau de milioane de ori mai puternică decât orice exploziv convențional care ar putea fi folosit într-o bombă murdară”, potrivit unei fișe informative a Departamentului pentru Securitate Internă al SUA (DHS).

Explozia unei arme nucleare poate distruge orașe întregi. De exemplu, bomba atomică aruncată asupra orașului Nagasaki în 1945 a distrus 6,2 kilometri pătrați din oraș, potrivit ICAN, Campania internațională pentru abolirea armelor nucleare (International Campaign to Abolish Nuclear Weapons).

Explozibilii convenționali dintr-o bombă murdară ar putea distruge sau deteriora doar câteva clădiri.

Între timp, norul ciupercă al unei explozii nucleare ar putea acoperi zeci sau sute de kilometri pătrați, răspândind particule fine de material nuclear – precipitații radioactive – pe această zonă, potrivit DHS.

Cea mai mare parte a materialului radioactiv provenit de la o bombă murdară ar fi răspândit pe câteva blocuri sau câțiva kilometri pătrați.

A fost folosită vreodată o bombă murdară?

Încă nu a avut loc un atac cu bombe murdare de succes nicăieri în lume, cu toate acestea, au existat încercări.

În 1996, rebelii din Cecenia au plasat o bombă care conținea dinamită și cesiu-137 în parcul Izmailovo din Moscova. Cesiul fusese extras din echipamente de tratare a cancerului. Serviciile de securitate au descoperit locația și bomba a fost dezamorsată.

În 1998, serviciile de informații cecene au descoperit și dezamorsat o bombă murdară care fusese plasată lângă o linie de cale ferată din Cecenia.

În 2002, Jose Padilla, un cetățean american care a avut legături cu al-Qaeda, a fost arestat în Chicago, fiind suspectat de planificarea unui atac cu bombă murdară. El a fost condamnat la 21 de ani de închisoare.

Doi ani mai târziu, Dhiren Barot, cetățean britanic și membru al-Qaeda, a fost arestat la Londra și ulterior încarcerat pentru 30 de ani de închisoare pentru că a plănuit atacuri teroriste în SUA și Marea Britanie care ar fi inclus utilizarea unei bombe murdare.

Cu toate acestea, nici Padilla și nici Barot nu începuseră să își asambleze bombele înainte de a fi arestați.

Este mortal materialul nuclear dintr-o bombă murdară?

Potrivit DHS, ar fi puțin probabil ca o bombă murdară să poată livra doze suficient de mari de radiații “pentru a provoca efecte imediate asupra sănătății sau decese la un număr mare de persoane”.

Pentru a fabrica o bombă murdară capabilă să livreze doze mortale de radiații, ar fi nevoie de cantități mari de ecranare din plumb sau oțel pentru a împiedica materialul să ucidă pe cei care îl fabrică în timpul construcției, explică Departamentul de Stat pentru Servicii de Sănătate din Texas.

Dar utilizarea unui astfel de material de ecranare ar face bomba voluminoasă și greu de mutat sau de desfășurat, necesitând probabil echipamente grele și instrumente de manipulare la distanță, și ar limita cât de departe s-ar putea răspândi radiațiile, a mai precizat agenția din Texas.

Cât de periculoasă este expunerea la radiații?

Radiațiile generate de o bombă murdară ar provoca niveluri de expunere similare cu cele la care o persoană este expusă în timpul radiografiilor dentare, potrivit serviciilor de sănătate din Texas.

“Este ca și cum ai sparge o piatră. Dacă cineva ar arunca cu o piatră mare în tine, probabil că te-ar durea și ți-ar putea provoca daune fizice”, explică agenția. “Dacă iau aceeași piatră și o sparg în grăunțe de nisip și apoi aruncă nisipul în tine, șansele ca acesta să-ți provoace daune reale sunt semnificativ mai mici.”

Gravitatea bolii cauzate de radiații este afectată de expunerea în timp, potrivit DHS. Măsurile preventive pot fi la fel de simple ca și îndepărtarea de locul exploziei.

“Mersul pe jos chiar și la o distanță scurtă de locul (exploziei) ar putea oferi o protecție semnificativă, deoarece rata dozei scade dramatic odată cu distanța față de sursă”, precizează DHS.

De asemenea, oamenii ar trebui să își acopere nasul și gura pentru a evita ingerarea de radiații, să se adăpostească în interior pentru a scăpa de orice nor de praf, să își arunce hainele într-o pungă de plastic și apoi să se spele ușor pe piele pentru a elimina contaminanții, precizează DHS.

ADVERTISEMENT