Povestea unui român avea să devină virală. Adrian este protagonistul întregului incident. S-a mutat în Spania cu ani în urmă, însă a preferat să mintă în legătură cu originile sale. Tot el a fost însă cel care s-a dat de gol singur într-un final.
Adrian participă la o emisiune de întâlniri în Spania, iar la momentul actual locuiește în Almería. A cunsocut-o pe Yenifer, o columbiană care a venit la aceeași emisiune, ”First Dates”, însă a preferat să o ”mintă”.
Femeia era dornică să îl cunoască pe român, iar lucrurile au mers bine. Lui Yenifer i-a plăcut de Adrian și a fost încântată. Drept urmare, întâlnirea lor a mers mai departe. Cei doi s-au așezat la o masă, iar de aici au început să se cunoască mai bine.
În timpul cinei, Yenifer a vrut să afle mai multe despre noul ei partener. Când l-a întrebat dacă este din Almería, acesta a răspuns afirmativ și nu a pomenit nimic de România. ”Îmi place să am marea lângă mine”, a spus Adrian.
Povestea avea să se schime total când femeia a spus că i-ar plăcea să viziteze România. La acel moment, Adrian a decis să lase minciuna deoparte și să spună adevărul. I-a confirmat că este român, însă femeia a avut o reacție neașteptată.
Aceasta s-a simțit mințită și l-a pus la zid pe partenerul ei de întâlnire. ”M-ai mințit. Te-am întrebat de unde ești și mi-ai spus că ești din Almería”, i-a spus columbianca. Ulterior însă, acesta a explicat motivele pentru care a ales să mintă.
Adrian preferă să nu vorbească despre trecutul lui, din cauza prejudecăților. El susține că multe persoane sunt rasiste și alege să evite subiectul tocmai din acest motiv. ”Nu vorbesc prea mult despre trecutul meu pentru că vreau să evit prejudecățile. Sunt oameni destul de rasiști și nu îmi place asta”, a explicat românul echipei programului Cuatro.
Și nu doar despre prejudecăți Adrian a evitat să vorbească. Deși Yenifer i-a mai dat o șansă după ce a fost mințită, femeia a vrut să afle mai multe. Când l-a întrebat însă despre trecutul său amoros, bărbatul a spus că nu vrea să vorbească nici despre acest subiect.
El i-a explicat partenerei sale că atunci când a mai povestit experiențe din trecut s-a trezit cu probleme. Tocmai din acest motiv, el vrea să evite din nou aceleași situații. Misterul însă a făcut-o pe Yenifer să se retragă.
Femeia a încercat să afle cât a putut de multe despre el, însă de fiecare dată, concurentul român a evitat să dea răspunsuri clare. Drept urmare, aceasta a decis să se retragă. ”Am nevoie de cineva care știe ce vrea în viață. La vârsta lui ar trebui să-i fie foarte clar ce vrea”, a spus Yenifer în cadrul emisiunii respective.