News

S-a aflat locul de pe Pământ unde s-a prăbușit satelitul ERS-2 al Agenției Spațiale Europene

Locul de pe Pământ unde s-a prăbușit, în cursul zilei de miercuri, 21 februarie, satelitul ERS-2 al Agenției Spațiale Europene.
22.02.2024 | 23:50
Sa aflat locul de pe Pamant unde sa prabusit satelitul ERS2 al Agentiei Spatiale Europene
Zona Pacificului, locul de pe Pământ unde s-a prăbușit satelitul ERS-2 al Agenției Spațiale Europene. Sursa foto: X
ADVERTISEMENT

Presa din Statele Unite dezvăluie, joi, locul de pe Pământ unde s-a prăbușit satelitul ERS-2 al Agenției Spațiale Europene. Care este dimensiunea acestui obiect aflat peste un deceniu în spațiu.

Zona Pacificului, locul de pe Pământ unde s-a prăbușit satelitul ERS-2 al Agenției Spațiale Europene

La mijlocul acestei săptămâni, un satelit de primă generație al Agenției Spațiale Europene, ERS-2, a căzut de pe orbită. Acesta s-ar fi descompus în atmosfera pământului, transmite USA Today.

ADVERTISEMENT

Oficial, ERS-2 a fost lansat în 1995 ca platformă de observare şi monitorizare a Pământului, în special schimbările climatice. Acesta a monitorizat inundațiile şi a măsurat temperaturile continentelor şi ale suprafeţei oceanelor. Misiunea sa a fost încheiată în 2011.

De atunci, satelitul ERS-2 a început să coboare spre Pământ. Miercuri, 21 februarie, satelitul ERS-2 s-a dezintegrat deasupra Oceanului Pacific, revenind pe Pământ după mai bine de zece ani în spațiu. A fost localizat între Alaska și Hawaii, potrivit Agenției Spațiale Europene.

ADVERTISEMENT

La lansarea sa, satelitul ERS-2 cântărea în jur de 2.500 de kilograme. Acum, la reintrarea în atmosferă, greutatea sa scăzuse la aproximativ 2.294 de kilograme.

Sursa citată notează că procesul de reintrare în atmosferă al ERS-2 a fost unul natural. Nu a putut fi controlat sau direcționat de către operatori, asta pentru că bateriile sale se epuizaseră deja înainte de intrarea sa în atmosferă. Sistemele electronice fuseseră oprite cu mult timp în urmă.

ADVERTISEMENT

Agenția Spațială Europeană (ESA) a mai transmis că astfel de reintrări în atmosferă sunt, în general, inofensive. Șansele ca părți din satelit să provoace pagube la sol este extrem de mică.

ESA: Sateliții ERS au furnizat date care ne-a schimbat viziunea asupra lumii în care trăim

Cei de la ESA vorbesc, într-un comunicat, despre rolul acestui satelit de-a lungul deceniilor. Al doilea satelit european de teledetecție, ERS-2, a fost lansat în urmă cu aproape 30 de ani, la 21 aprilie 1995.

ADVERTISEMENT

Alături de ERS-1, a furnizat date neprețuite pe termen lung despre suprafețele terestre ale Pământului, temperaturile oceanelor, stratul de ozon și întinderea gheții polare. De asemenea, a monitorizat dezastrele naturale.

Sateliții ERS au furnizat un flux de date care ne-a schimbat viziunea asupra lumii în care trăim”, a declarat Simonetta Cheli, directorul Programelor de Observare a Pământului al ESA.

”Ne-au oferit noi perspective despre planeta noastră, chimia atmosferei noastre, comportamentul oceanelor noastre și efectele activității omenirii asupra mediului nostru – creând noi oportunități pentru cercetare și aplicații științifice.”

ADVERTISEMENT