News

S-a deschis circulația trenurilor Gara de Nord – Aeroportul Otopeni. Cât costă și care e timpul călătoriei

13.12.2020 | 12:21
Sa deschis circulatia trenurilor Gara de Nord  Aeroportul Otopeni Cat costa si care e timpul calatoriei
ADVERTISEMENT

În noaptea de sâmbătă spre duminică s-a deschis oficial circulația trenurilor dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni. Cum era normal, după doar 8 ore au apărut și întârzierile.

Primul tren pus în trafic a fost al CFR Călători și a plecat din Gara de Nord la 23:50, ajungând la gara de lângă terminalul Sosiri de la Otopeni la 10 minute după miezul nopții. De la aeroport, primul tren a plecat la ora 0:30.

ADVERTISEMENT

Conform programului, timpul călătoriei de la Bucureşti Nord la Aeroportul Internaţional Henri Coandă București va fi de 20 de minute, iar trenurile vor circula la un interval de 40 de minute pe sens.

Circulația trenurilor Gara de Nord – Aeroportul Otopeni, deschisă. Cât costă și care e timpul călătoriei

Transportul de călători între Gara de Nord Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, al cărui bilet costă 4 lei/ călătorie, va fi asigurat de trei operatori feroviari.

ADVERTISEMENT

Legătura directă între Gara de Nord şi Aeroport va fi asigurată pe relaţia Bucureşti Nord – Mogoşoaia – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti (şi retur) de 72 de trenuri (36 de perechi).

SNTFC CFR Călători (operatorul naţional de transport feroviar de călători) va avea pe această rută 42 de trenuri, dintre care 20 de trenuri vor circula între orele 0:00 – 10:16 şi 22 de trenuri între orele 14:30 – 24:00.

ADVERTISEMENT

Regio Călători (operator privat de transport feroviar de călători) va avea 20 de trenuri, dintre care 12 trenuri vor circula între orele 21:50 – 5:36 şi 8 trenuri între orele 9:50 – 14:56.

Transferoviar Călători (operator privat de transport feroviar de călători) va pune în trafica 10 trenuri, dintre care două trenuri vor circula între orele 2:30 – 3:36, şase trenuri între orele 10:30 – 14:16 şi două trenuri în intervalul 20:30 – 21:36.

ADVERTISEMENT

Primele trenuri care vor asigura legătura directă Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti – Gara de Nord Bucureşti (şi retur) vor fi:

  • IR 10702, care aparţine operatorului naţional CFR Călători, cu plecare din staţia Aeroport Internaţional Henri Coandă (T1), la ora 00.31 şi sosire la Gara de Nord Bucureşti, la ora 00.56.
  • IR 16041, care aparţine operatorului privat Regio Călători, cu plecare din Gara de Nord, la ora 00.30 şi sosire la Aeroport Internaţional Henri Coandă (T1), la ora 00.50.

Ultimele trenuri care vor asigura legătura directă Gara de Nord Bucureşti – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti (şi retur) vor fi:

  • IR 10741, care aparţine operatorului naţional CFR Călători, cu plecare din staţia Gara de Nord Bucureşti, la ora 23.50 şi sosire la Aeroport Internaţional Henri Coandă (T1), la ora 00.10;
  • IR 16058, care aparţine operatorului privat Regio Călători, cu plecare din staţia Aeroport Internaţional Henri Coandă (T1), la ora 23.51 şi sosire la Gara de Nord, la ora 00.16, conform ȘtirileProtv.

Au apărut primele întârzieri

În cursul dimineții de duminică, CFR SA a informat că, din cauza unor probleme tehnice neprevăzute, se înregistrează mici întârzieri în circulația trenurilor pe ruta ruta directă Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă.

”Dat fiind faptul că este prima secţie de cale ferată, pe care se aplică sistemul de operare de tip “cadenţat”, pe o linie nouă şi cu o instalaţie nouă, au apărut aceste probleme tehnice, însă ele au fost deja identificate şi vor fi rezolvate în scurt timp, astfel încât circulaţia trenurilor spre şi dinspre Aeroport să se desfăşoare in condiţii normale de trafic”, se arată în comunicat.

Trenul care urma să plece din Gara de Nord la ora 8:35 a avut o întârziere de 30 de minute, adică mai mult decât călătoria în sine până la Aeroportul Otopeni. Explicația dată de reprezentanții CFR Călători ar fi o problemă de semnalizare la stația Mogoșoaia.

ADVERTISEMENT