Show-ul Chefi la Cuțite de la Antena 1 a ajuns la final. Vorbim de filmări, dar, posibil, să vorbim și de ultimul sezon, al 13-lea pentru emisiunea care a făcut istorie la Antena 1.
Chefi la Cuțite a ajuns la final. De sezon, cel puțin, căci cei patru care i-au înlocuit pe vedetele primelor 12 – Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea – au apăsat ”accelerația” la filmări. Și, în mai puțin de două luni, au finalizat ”munca”.
Pe de altă parte, din informațiile obținute de FANATIK, graba de a filma tot show-ul a fost generată de doi factori. În primul rând vorbim de întârzierea provocată de plecarea intempestivă a juraților vedetă. Vă reamintim, Antena 1 a anunțat că i-a concediat pe Scărlătescu, Dumitrescu și Bontea pentru că nu s-ar fi prezentat la filmări.
Dar asta, susțin Viperele Vesele, a întârziat destul de mult calendarul filmărilor. Iar totul a fost în situația de a se filma pe repede înainte, mai ales că echipa de producție urmează să plece din România pentru un alt show al Antenei 1. Mai exact, în Asia, acolo unde se produce emisiunea cu care Antena speră să dea lovitura în vară sau toamnă.
În al doilea rând, graba de a filma a fost generată și de necesitatea ca show-ul să fie difuzat repede. În trecut, Antena 1 încerca să concureze Pro Tv – care difuzează Survivor – cu Chefi la Cuțite, iar audiențele erau împărțite ”frățește”. Acum, Survivor este lider absolut de audiență, iar Antena 1 scade enorm în preferințele telespectatorilor. Iar audiențe mici înseamnă bani puțini…
În altă ordine de idei, FANATIK a aflat că, pe culoarele Antena 1, se discută la modul cel mai serios despre viitorul emisiunii Chefi la Cuțite. Mai exact, cei patru chefi care i-au înlocuit pe jurații vedetă au o singură variantă. Să reușească să atragă audiență, în caz contrar vor rămâne fără un următor sezon.
Filmările, făcute în mare grabă, nu îi ajută. Pe de altă parte, pare-se, Antena mizează că cele patru figuri fresh din emisiune vor reuși să stârnească curiozitatea telespectatorilor. Și, pare-se, mizează că vor reuși să ia ”fața” Pro TV care pregătește Masterchef.
Antena 1, așa cum FANATIK a și anunțat, mizează pe Ștefan Popescu, Orlando Zaharia, Richard Abou Zaki și Alexandru Sautne la Chefi la Cuțite. Culmea, unul dintre viitorii jurați antrenori ai show-ului a fost concurent în sezonul trecut.
”MasterChef este formatul original de televiziune, cel mai de succes, care a creat o revoluţie culinară în toată lumea, inclusiv în România. Este show-ul care a transformat milioane de telespectatori de pe tot globul în pasionaţi de mâncare şi ne-a inspirat să experimentăm în propriile bucătării. Suntem bucuroşi că putem anunţa astăzi începerea procesului de pre-producţie pentru noul sezon MasterChef, pe care telespectatorii îl aşteaptă cu nerăbdare”, anunța recent Pro TV.
Conform informațiilor de până acum, pentru rolul de jurați a fost și un casting. Iar Pro Tv a mizat pe nume cunoscute, așa cum FANATIK a și dezvăluit. Mai exact, e vorba de Joseph Hadad, Johnny Susala, Alex Dumitru, Alex Comerzan și Iosif Ștefănescu! Dar, spun gurile rele, nu ar fi imposibil ca să îi revedem la Masterchef pe jurații care au pornit show-ul. Adică chiar Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea.
Pentru asta, cei trei trebuie să finalizeze procesele pe care le au cu Antena 1. Și, desigur, cei trei să fie, legal, ”liberi de contract”. Pentru a fi evitate, ulterior, posibilele complicații legale, desigur.