Relația dintre cele două vedete nu a fost niciodată una prea caldă, însă presa franceză a scris că s-a răcit foarte tare după finala Cupei Mondiale din Qatar, când argentinianul nu i-a luat apărarea colegului său de la PSG, batjocorit de ceilalți fotbaliști din naționala ”pumelor”
În ciuda faptului că Leo Messi și Kylian Mbappe dau impresia pe teren că nu au nimic de împărțit, între cei doi nu există niciun fel de prietenie, ba chiar ar fi unele divergențe. Cu toate acestea, argentinianul pare că vrea să se împace cu francezul și a făcut de curând un gest frumos.
Pus să numească cel mai bun ”11” format dintre jucătorii alături de care a evoluat în cariera sa, campionul mondial în vârstă de 35 de ani a ales numai fotbaliști pe care i-a avut colegi la FC Barcelona, singura excepție fiind chiar Mbappe.
Conform sportskeeda.com, starul francez de la PSG formează în viziunea lui Messi un atac stelar alături de brazilianul Neymar, care i-a fost alături atât în La Liga, cât și în Ligue 1, și de uruguayanul Luis Suarez, alături de care a jucat pe Camp Nou.
Este practic recunoașterea pe care Leo Messi i-o aduce lui Kylian Mbappe, cel care este considerat de mulți urmașul de drept al argentinianului la coroana neoficială de cel mai bun fotbalist al planetei.
Linia de mijloc creată de Messi este compusă din ”gemenii” Xavi Hernandez și Andres Iniesta, care îl au alături de ei pe celebrul fotbalist brazilian Ronaldinho, omul care a crezut cel mai mult în ascensiunea argentinianului când se afla la Barcelona.
Fundași laterali sunt Daniel Alves și Jordi Alba, iar apărători centrali au fost aleși Carles Puyol și Javier Mascherano, bunul prieten al lui Leo Messi. Pentru postul de portar a fost ales Marc-Andre Ter Stegen, în detrimentul lui Victor Valdes.
În ultimele luni s-au întețit zvonurile că Leo Messi nu își mai dorește să rămână la PSG din vară, mai ales că în ultima perioadă a fost huiduit la scenă deschisă pe Parc des Princes de fanii parizieni, care sunt tot mai nemulțumiți de evoluțiile acestuia.
În ciuda faptului că s-au vehiculat mai multe nume pentru viitorul lui Messi, întoarcerea la Barcelona, zona Golfului, MLS sau chiar revenirea acasă în campionatului Argentinei, fotbalistul a ținut să mențină suspansul și a mărturisit că nu știe ce se va întâmpla de la vară încolo.