Sport

S-au pus în vânzare online biletele pentru FCSB – Anderlecht! Când pot fi cumpărate tichete și de la casele Arenei Naționale

Suporterii FCSB așteaptă să-și susțină favoriții în Conference League. Conducerea a pus în vânzare biletele pentru primul meci de acasă cu Anderelcht.
06.09.2022 | 17:30
Sau pus in vanzare online biletele pentru FCSB  Anderlecht Cand pot fi cumparate tichete si de la casele Arenei Nationale
S-au pus în vânzare online biletele pentru FCSB - Anderlecht! Când pot fi cumpărate tichete și de la casele Arenei Naționale. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

FCSB a scos la vânzare online bilete pentru toate meciurile de acasă din Grupa B a UEFA Europa Conference League, acolo unde le are ca adversare pe West Ham, Anderlecht și Silkeborg. Primul este cel cu belgienii, joi, 15 septembrie, de la ora 22:00.

Suporterii FCSB-ului își pot cumpără bilete pentru meciurile de acasă din Conference League

Prețul biletelor este același pentru fiecare meci. Cel mai ieftin tichet costă 50 de lei, la peluză. Inițial, acesta valora 100 de lei, la fel ca la tribune (inelul 2 și 3). Fanii echipei lui Nicolae Dică au făcut „scandal” pe internet și, astfel, Gigi Becali a micșorat prețul.

ADVERTISEMENT

„Biletele pentru Conference League, de la 12:00 online!

FCSB anunță că marți, 6 septembrie, începând cu ora 12:00, vor fi puse în vânzare online biletele pentru toate cele trei partide din Grupa B a UEFA Europa Conference League, în care echipa noastră le va întâlni pe RSC Anderlecht, Silkeborg IF și West Ham United.

Biletele vor fi disponibile pe www.bilete-fcsb.ro, la următoarele prețuri: 

VIP 1 – 750 LEI
VIP 2 – 500 LEI
VIP 3 – 300 LEI
TRIBUNA 2 – Inelul 1 – 200 LEI
TRIBUNA 1 și 2 – Inele 2 și 3 – 100 LEI
PELUZE – 50 LEI
Biletele pentru partida cu RSC Anderlecht, de joi, 15 septembrie, vor fi disponibile la case săptămâna viitoare, conform următorului program:

ADVERTISEMENT

MARȚI – 13 SEPTEMBRIE – 11:00 – 19:00 (Bulevardul Basarabia)
MIERCURI – 14 SEPTEMBRIE – 11:00 – 19:00 (Bulevardul Basarabia)
JOI – 15 SEPTEMBRIE – 11:00 – 22:00 (Bulevardul Basarabia, Str. Maior Ion Coravu)
De asemenea, facem următoarele precizări cu privire la accesul copiilor și persoanelor cu dizabilități pe Arena Națională:

1. Copiii cu vârsta de până în 7 ani beneficiază de acces gratuit pe stadion, cu condiția să fie însoțiți de un adult. În situația în care un adult este însoțit de doi copii cu vârsta de până la 7 ani, acesta trebuie să achiziționeze un al doilea bilet.

ADVERTISEMENT

2. Persoanele cu dizabilități sau însoțitorii acestora pot ridica biletele speciale de la casele de la Arena Națională. Pentru a primi biletele, acestea trebuie să prezinte copii după C.I. a persoanei cu dizabilități și actul doveditor al dizabilității respective, precum și copie după C.I. a însoțitorului.

Atenție! Persoanele cu dizabilități sunt obligate să prezinte certificatul de dizabilitate inclusiv la accesul în incinta stadionului”, a scris FCSB, pe rețele de socializare.

ADVERTISEMENT

FCSB debutează contra lui West Ham în Conference League

FCSB revine după cinci ani în grupele unei competiții europene. În primul meci, roș-albaștrii vor juca la Londra, în compania lui West Ham, cel mai tare adversar din această fază. Duelul are loc joi, 8 septembrie, de la ora 22:00.

În capitala Angliei, echipa lui Nicolae Dică va fi susținută frenetic de fanii români. Vicecampioana României a primit peste 3000 de bilete în sectorul destinat oaspeților de pe London Stadium.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB: 6,10 este cota pentru „X solist” la West Ham – FCSB. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT