Oana Lis dă mulți bani pe medicamente pentru Viorel Lis. Fostul edil are probleme serioase de sănătate și dureri îngrozitoare. Soția Oana face sacrificii mari, strânge fiecare leu pe care-l câștigă la cabinetul ei de psihologie, pentru medicamente și mâncare.
Recent, ea a postat și un mesaj pe pagina ei de Facebook unde a rugat oamenii doritori și cu posibilități să o ajute cu bani pentru medicamentele și tratamentul lui Viorel.
Miercuri seara, 7 septembrie, Oana Lis a fost o apariție neașteptată la Viva! Influencers Party. Vedeta a ieșit din casă pentru a se mai deconecta. Ea a dezvăluit pentru FANATIK.RO ce clipe de groază a trăit în ultimele două luni alături de soțul ei, Viorel Lis.
Oana spune că fostul edil nu putea dormi din cauza durerile cumplite pe care le avea, urla nopțile. Acum însă, starea lui este una mai bună pentru că a reușit să facă rost de bani și să-i cumpere medicamentele necesare și terapiile de care avea nevoie.
Oana, ce faci, cum ești? Ai ieșit la eveniment, la Viva! Influencers Party… Viorel a rămas acasă în grija cuiva sau este singur?
-Da, am ieșit. Stau și aproape de locația asta. Și nu aveam cum să ratez pentru că petrecerea Viva! este una dintre cele mai mari din România și una dintre cele mai frumoase. Mă bucur că am fost invitată, n-am venit așa “pe șest”. Plus că trebuie să mai ies și eu, să-mi încarc bateriile.
Viorel, bineînțeles, m-a încurajat să vin. Probabil că a fost invidios că n-a venit și el cu mine (râde – n.r.). Îmi era dor de lume, îmi era dor de presă, de vibe-ul acesta frumos. Viorel este acasă, singur, da. Dar… nu e niciodată singur pentru că îl sun mereu, vorbim…
Cum se mai simte el?
-E complicat. Nu l-am mai scos de mult din casă, de o lună, că nu am rampă. Dar partea bună este că îl am lângă mine, că am iubirea lui în continuare, prezența lui…Pentru mine este minunat așa cum este și accept destinul așa cum e.
Oana, ai reușit să mai aduni bani pentru tratamentul lui Viorel Lis?
-Da. Și le mulțumesc oamenilor că m-au ajutat pentru că i-am făcut niște terapii lui Viorel și i s-a mai diminuat din dureri. Nu mai putea să doarmă, urla de durere, a trecut prin niște clipe groaznice. Acum măcar poate să stea liniștit în pat, asta e important.
În continuare mă interesez de tot felul de terapii care se pot face. Pentru el e complicat, la vârstă asta, o operație… și la problemele pe care le are cu inima. E o situație destul de complicată.
V-au ajutat și afaceriști celebri, persoane publice? Ați încercat să luați legătura cu vreunul?
-Eu am dat un semnal de alarmă, dar nu pot să mă duc să cer cuiva anume. A fost un moment de disperare, nu credeam că o să mă ajute nimeni, îți spun sincer. Știu că e o perioadă grea pentru multă lume, bineînțeles că unora le merge bine și-n pandemie, și-n criză, dar pentru majoritatea este o perioada grea.
Și ți-e greu să ceri cuiva acum un ajutor. Dar m-au ajutat și câteva persoane publice. Cu una dintre ele m-am întâlnit chiar aici, la petrecere, Sorin Mărcuș. Mi-a donat niște bani. Și m-au ajutat și foare mulți oameni prieteni de pe Facebook. Și le mulțumesc mult. Uite, vorbim despre a influența… Probabil că și eu le-am influențat viața cumva de au simțit și ei să-mi influențeze și să mă ajute. Le mulțumesc din tot sufletul.
Tot ce câștigi din ședințele tale la cabinetul de psihologie dai pe medicamente pentru Viorel?
-Nu. Ăștia sunt bani de mâncare. Eu am un preț foarte mic, 100 de lei ședința. Pentru că știu ce înseamnă, știu cât de greu mi-a fost mie când nu aveam bani să merg la psiholog. Asta pentru mine este o pasiune.
Bineînțeles că trebuie să iau și eu niște bani pentru că am și eu niște costuri cu cabinetul, și taxe. Atunci când văd că un client cu care am lucrat mai mult și se simte mai bine și primesc feedback-uri pozitive, îmi umple partea sufletească. Și ăștia sunt banii mei de mâncare.
Cât ești la cabinet el stă acasă singur?
-Da, îi las tot ce trebuie, mâncare pe masă, tot ce are nevoie. Mă sună, ne auzim la telefon. Când am ședință îl anunț că nu pot vorbi la telefon o oră decât dacă este ceva foarte, foarte urgent. Mai lucrez și online. Majoritatea clienților sunt români plecați în străinătate.
E minunat să văd că românii preferă să vorbească cu un psiholog în țară, pentru că ei acolo au gratis, din partea sistemului. Preferă să vorbească în limba lor maternă și cu cineva din România. Mi se pare minunat.
Spuneai că au fost nopți în care Viorel n-a putut să doarmă de dureri…
-Da, o perioadă n-am putut dormi nici eu, în ultimele două luni… dacă Viorel nu dormea și urla de durere, nu puteam dormi nici eu. Ajunsesem la epuizare. Trebuie să-ți găsești cumva, în toată furtuna, un echilibru. Consider că am încercat să fac tot ce pot.
Oricum, eu de mică sunt obișnuită cu greul, nu e ca și cum m-am născut în puf. Am avut multe zile în care nu am avut ce să mănânc, de mică, în care părinții mei m-au neglijat. Pentru mine când e bine… e ceva minunat. Când e greu… parcă e starea mea naturală, să zic așa.
Ți s-a întâmplat, în această perioadă, să dai ultimii bani pe medicamente sau tratamente pentru Viorel?
-Da. Mi s-a întâmplat să nu-mi iau tampoane, și aveam nevoie, era o nevoie urgentă pentru o femeie, și nu am avut bani. Am preferat să-i cumpăr lui pastile. Nevoile unui om cu probleme e normal să le pui înaintea ta pentru că sunt niște probleme grave.
Nu am cerut bani oamenilor că sunt stresată și că vreau în vacanță, adică…. Am cerut că ajungea durerea la os. Dacă nu treceam prin chestia asta nu știam ce înseamnă.
Inima mea este pentru oamenii cu dizabilități, din România, câte provocări au… nu ai cum să te duci peste tot cu căruțul, nu ai pe unde să urci… îmi dau seama câte provocări au. Chiar la spitale sunt făcute unele rampe, așa, la mișto… sau la alte instituții.
Vara asta n-ai reușit să pleci în vacanță…
-Am fost la mare, dar s-a întâmplat problema cu Viorel și n-am făcut anul asta baie în mare, n-am mai apucat.
Pe pagina ta de Facebook au fost și comentarii mai răutăcioase, să le spunem. Iar unii au întrebat dacă nu te-ai gândit să-l duci pe Viorel la un azil. Te-ai gândit vreun moment la o astfel de variantă?
-Nu. Exclus acest lucru. Nici mie nu mi-ar plăcea să-mi închid viața la azil și ce mie nu-mi place, altuia nu-i face. În primul rând nu ne-am permite un azil. Cu pensia lui nu ne-am permite să fie un azil, nu neapărat de lux, dar cât de cât ok. El nu are nevoie numai de asta, este nevoie de kineto, de medicamente, de altele, sunt mult mai multe pe lângă.
Este exclus acest lucru. Nu este ceva ce eu aș face. Nu condamn pe nimeni care face lucrul ăsta, îmi închipui că este foarte greu. Probabil dacă avea Alzheimer mi-ar fi fost greu și ar fi fost mult mai complicat și aș fi fost nevoită să fac și eu asta.
Dar atât timp cât este vorba despre o persoană conștientă cu care poți comunica mi se pare trist să-l lași într-un loc străin.
Cum te relaxezi, cum te deconetezi?
-Sincer, mă deconectează și jignirile oamenilor pe Facebook. Dacă sunt obosită e posibil să mă și enervez. Dar uneori stau la cafea și citesc și văd cum mă jignesc… mă amuză, le mulțumesc din suflet că-mi fac ziua mai bună. Și le doresc la fel.
Merg să mă plimb, ies din casă. Dacă nu ies din casă n-avem ce mânca, așadar trebuie să ies.
Dar la aparate, la casino, jocuri de noroc te-ai dus fără el?
-Mă duc pe acolo pe la sală pe unde mergeam cu Viorel pentru că am prieteni. Sunt atârnătoare pe acolo, să zic așa. Nu joc, dar mai beau și eu o cafea, oamenii mă tolerează. Am prieteni pe acolo. Pentru că e ca o comunitate în cazino.
La fel, nu încurajez că trebuie să facă lumea asta, trebuie să ai limită. Dar niciodată nu stau plecată de acasă mai mult de o oră, două.
Te-a rugat ceva în mod special, acum, în ultima perioada, de când este bolnav?
-Sunt multe rugăminți, unele trebuie să rămână totuși intime, dar cel mai mult, nu că mă roagă, îmi mulțumește, că nici el nu credea că sunt așa…
Cârcotașii au tot spus, de-a lungul anilor, că stai cu el pentru bani…
-Nu știu ce bani pentru că se vede foarte clar în stilul nostru de viață. Stăm într-un apartament, nu suntem nici cei mai săraci din România, poate suntem la un nivel mediu. Eu, de 10 ani, nu am mai plecat în străinătate.
Și eu nici nu mă văd așa, hai că acum m-am mai îngrășat și am îmbătrânit, dar nu mă văd la 30 de ani să nu fi găsit și eu pe cineva să mă ducă… să mă… Adică cine spune lucrurile astea nu gândește.