Life

De ce a renunțat Maria Buză la Antena 1 pentru Pro TV! Dezvăluirile vedetei din Groapa

Maria Buză este ”achiziția” surpriză a PRO TV pentru această toamnă. Vedeta va apărea în cel mai nou serial al stației, „Groapa”.
30.08.2023 | 11:34
De ce a renuntat Maria Buza la Antena 1 pentru Pro TV Dezvaluirile vedetei din Groapa
Maria Buză apare la PRO TV, din 16 septembrie, în serialul Groapa. Foto: Instagram/ PRO TV. Montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Maria Buză va apărea în cel mai nou serial de la PRO TV, Groapa, din 16 septembrie, de la ora 20:30. Actrița de teatru a dezvăluit, în exclusivitate pentru FANATIK, câteva detalii despre integrarea sa în echipa producției, dar și despre rolul crucial pe care îl joacă. Un rol total diferit față de cel pe care l-a avut în serialul Adela de la Antena 1.

Maria Buză, rol fundamental în serialul Groapa de la PRO TV

Groapa este un serial dramatic despre oamenii influenți care conduc, în stil mafiot, un oraș de la Dunăre, și anume Giurgiu. Producția, una cu totul aparte, plină de scene nemaivăzute până acum, i-a adus Mariei Buză bucuria de a se descoperi așa cum nu credea că poate să fie. Rolul ei, Zina Vlahu, este unul fundamental în povestea Groapa. Despre acesta ne-a spus că implică foarte multă seriozitate.

ADVERTISEMENT

Veselă de fel, complet diferită față de Zina, Maria Buză ne-a spus că pentru a intra cât mai bine în personajul femeii dârze a meditat foarte mult. A gândit profund fiecare gest, fiecare mișcare, fiecare vorbă spusă de doamna Vlahu pentru a fi convingătoare. Se pare că oferta celor de la PRO TV a fost suficient de convingătoare, asta după ce Maria Buză s-a făcut remarcată în anul 2021 la Antena 1, în serialul Adela.

„Acest personaj solicită foarte mult partea puternică a unei femei”

„Zina Vlahu este soția lui Sandu Vlahu, într-adevăr, familia care conduce, în acest serial, orașul Giurgiu. Absolut tot ce se întâmplă în acest oraș este sub controlul lor.

ADVERTISEMENT

Este un rol de o factură cu totul aparte. Spun asta în comparație cu rolurile din teatru și film. E adevărat, nu am o experiență bogată în acest sens și de aceea pentru mine tot ce se întâmplă aici e foarte nou și mă bucur. Încerc să fac față, ca totul să fie bine.

Acest personaj solicită foarte mult seriozitatea și partea puternică a unei femei și știm bine că în spatele unui bărbat puternic e întotdeauna o femeie. Iată, și în acest serial, multe decizii, acțiuni se pare că sunt în mâna Zinei Vlahu.

ADVERTISEMENT

Pentru mine e foarte important acest rol și sper din toată inima să-l interpretez așa cum regizorii văd și cei care ne urmăresc să simtă emoția pe care noi am trăit-o la filmări”, a dezvăluit Maria Buză, în exclusivitate pentru FANATIK.

FANATIK a văzut, în premieră câteva scene cu Maria Buză! Vă putem spune că artista apare în niște contexte în care nu a mai fost văzută niciodată. Am văzut o femeie dură, gata să sacrifice totul pentru familia ei! Personajul va acționa în niște situații așa cum probabil puțini oameni ar face-o.

ADVERTISEMENT

„Am fost surprinsă de foarte multe secvențe”

„Și eu am fost surprinsă de foarte multe secvențe realizate până acum și sunt bucuroasă. Trebuie doar să gândesc ce am de spus.  Sunt foarte expresivă, iar gândul se transmite foarte bine printr-o privire.

O privire și o stare anume ating scopul. E foarte interesant ce mi se întâmplă și sunt foarte emoționată. Parcă am pășit într-o altă lume aici la PRO TV. E multă disciplină, rigoare. Există simț de răspundere”, a completat Maria Buză, pentru FANATIK.

În afară de serialul Groapa, Maria Buză nu lucrează, în prezent la vreun alt proiect. Totuși, faptul că a acceptat provocarea de a face parte din distribuție a fost un lucru mare. Vedeta a fost nevoită să își sacrifice ore bune din timpul prețios, să se lupte cu oboseala, poate chiar să doarmă mai puțin. Pe lângă filmările de la Giurgiu, artista a fost mai toată vara prezentă și pe litoralul românesc.

Ce sacrificiu a făcut Maria Buză pentru a apărea la PRO TV: „Am avut o vară foarte grea”

„Deocamdată nu am altceva nou, în afară de Groapa. Se vor relua spectacolele la teatru în stagiunea nouă, de la toamnă. Să nu uităm de piesa „Și cu pisica ce-ați făcut?”, un spectacol scris și regizat de Lia Bugnar.

Am avut o vară foarte grea. Înainte de a primi această minunată veste de a juca în acest serial, eu aveam deja un contract semnat pentru perioada estivală, cu program artistic pe litoral. Au fost niște drumuri și zile destul de grele. Până una alta, am reușit să le fac față, să duc la bun sfârșit proiectele în această vară, în paralel”, ne-a mai povestit Maria Buză.

ADVERTISEMENT