Saveta Bogdan a oferit noi detalii despre povestea de iubire pe care o trăiește de ceva vreme cu un avocat mai tânăr decât ea. Artista în vârstă de 77 de ani a spus cu ce o răsfață bărbatul cu care are o relație la distanță!
Chiar dacă are tot ce îi trebuie, omul care a cucerit-o pe Saveta Bogdan nu vrea să vină cu mâna goală la ea, atunci când se văd. Într-un reportaj difuzat de Antena Stars, cântăreața de muzică populară a vorbit pe șleau despre atențiile primite.
Vedeta preferă să își cumpere lucrurile de calitate din Statele Unite ale Americii, acolo unde e fiica ei. Chiar dacă își aduce produse de machiaj, iubitul avocat nu se lasă mai prejos și îi mai cumpără și el câte un fard.
Saveta Bogdan a vorbit și despre preferințele culinare ale iubitului ei. Avocatul cu care se înțelege aparent de minune faimoasa folcloristă e înnebunit după caltaboși, cârnați și sarmale. Iar la aceste bunătăți știm cu toții că Saveta se pricepe de minune! E maestră în preparatele tradiționale românești!
„Domnului avocat îi plac foarte mult cârnații, caltaboșul, sarmalele, ciorbele, eu fac ciorbe acrite cu borș sau cu lapte, cum se face la mine în Ardeal (…)
I-am făcut o listă de dorințe, dar el îmi aduce foarte multe farduri. El îmi aduce foarte multe bluze. El știe că eu nu am nevoie, că eu îmi aduc mereu din America. De câte ori plec eu în America îmi aduc de toate”, a mărturisit Saveta Bogdan, la Antena Stars.
Saveta a reamintit, apoi, despre steaua pe care a primit-o pe Aleea Celebrităților dintr-un oraș american. Pentru artistă, este o onoare la care nu visa niciodată recunoașterea din partea autorităților de peste Ocean a zestrei sale muzicale.
„Am avut multe momente frumoase. Am plecat în America, unde mi-am văzut steluța pe care mi-au dat-o pe Aleea Personalităților acum doi ani, am venit în țară, am avut cântări, evenimente (…)
Am avut un an bun, nici nu mi-am închipuit că am avut un an așa bun. Vreau să plec din nou la fată în America”, a completat Saveta Bogdan la același post de televiziune.