Sport

Scandal la Inter Miami după o nouă înfrângere! Messi, Suarez, Alba și antrenorul Martino au fost protagoniști. De la ce a plecat totul

Scandal la Inter Miami după înfrângerea cu Monterrey, scor 1-2, în prima manşă a sferturilor de finală ale Champions Cup CONCACAF.
04.04.2024 | 15:35
Scandal la Inter Miami dupa o noua infrangere Messi Suarez Alba si antrenorul Martino au fost protagonisti De la ce a plecat totul
Scandal la Inter Miami cu Lionel Messi, Luis Suarez și Jordi Alba. Momente tensionate după o nouă înfrângere. Foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

Inter Miami a pierdut la limită duelul de pe teren propriu cu Monterrey (Mexic), scor 1-2, în prima manșă a sferturilor de finală din Champions Cup CONCACAF. Lionel Messi, în continuare accidentat, Luis Suarez și Jordi Alba, pe teren, au fost protagoniștii unui scandal la finalul meciului.

Scandal la Inter Miami după o nouă înfrângere! Messi, Suarez, Alba și antrenorul Martino au fost protagoniști. De la ce a plecat totul

Inter Miami a ajuns la 3 meciuri consecutive fără victorie în toate competițiile. Lionel Messi, care acuză în continuare probleme musculare, nu a mai jucat de pe 14 martie 2024. Totuși, starul argentinian alături de coechipierii Luis Suarez și Jorbi Alba, dar și de antrenorul Gerardo „Tata” Martino s-au certat cu arbitrul la finalul partidei din Florida.

ADVERTISEMENT

La scandalul-monstru ar fi luat parte și staff-ul celor de la Monterrey în frunte cu antrenorul Tano Ortiz. Conform cotidianului spaniol AS, Messi, Suarez, Alba și „Tata” Martino au adus o serie de acuzații la adresa „centralului” W. Lopez.

În momentul în care cei de la Inter Miami îl „certau” pe arbitru, staff-ul mexicanilor nu s-a putut abține și a intervenit. Tano Ortiz, antrenorul lui Monterrey, locul 2 în prima ligă din Mexic, dar și asistentul Nico Sánchez l-au confruntat pe Lionel Messi.

ADVERTISEMENT

Monterrey a făcut sesizare după meciul cu Inter Miami.

Pentru ca astfel de momente să nu mai aibă loc în viitor, conducerea celor de la Monterrey le-ar fi cerut organizatorilor CONCACAF să investigheze incidentul controversat. Niciun protagonist al scandalului nu a comentat momentul tensionat, însă mai mulți jurnaliști mexicani au confirmat cele întâmplate.

Lionel Messi nu a putut intra pe teren contra lui Monterrey din cauza unor probleme musculare la piciorul drept. Starul argentinian a urmărit duelul din tribune, iar după fluierul de final a mers spre vestiar alături de restul coechipierilor, moment în care a început scandalul.

ADVERTISEMENT

Tano Ortiz a făcut o declarație controversată înaintea duelului de pe Chase Stadium din Florida. „Tot ceea ce îl înconjoară pe Messi poate duce la luarea unor decizii sportive și non-sportive”, a spus antrenorul lui Monterrey.

Ce urmează pentru Inter Miami

Inter Miami o înfruntă pe Colorado Rapids pe 7 aprilie, ora 02:30, în Major League Soccer. Nord-americanii ocupă locul 2 în Conferința de Est, cu 11 puncte în 7 meciuri. Returul cu Monterrey va avea loc pe 11 aprilie, ora 05:30, în Mexic.

ADVERTISEMENT

Rămâne de văzut dacă Lionel Messi va reveni pe teren după accidentare într-una dintre cele două partide. Octuplul Balon de Aur a revenit la antrenamente și era așteptat să intre pe teren în turul cu Monterrey. Totuși, Gerardo Martino a luat decizia să-l lase pe Messi în afara lotului.

ADVERTISEMENT