Scenarii pentru alegerile prezidențiale. Care sunt posibilii candidați și surprizele ce ar putea să apară

Alegerile prezidențiale din România de după 1989 au oferit deseori surprize de proporții, nu doar din cauza unor candidați care au apărut cu puțină vreme înainte de scrutin, ci și din perspectiva rezultatelor care au infirmat deseori sondajele de opinie și previziunile analiștilor politici.

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, aproape cert. PSD păstrează suspansul

Deocamdată niciun partid nu și-a desemnat oficial candidatul la scrutinul de anul viitor, însă există oameni politici despre care se poate spune că au șanse mari să fie la linia de start a campaniei, fiind vorba de în principal de președinții de partid. La PSD există deja o tradiție consolidată ca liderul partidului să fie și candidatul la alegerile prezidențiale, excepție făcând cazurile în care președintele în exercițiu (Ion Iliescu, mai exact) provenea din partid și candida pentru un nou mandat.

Din această perspectivă, Marcel Ciolacu este favorit pentru nominalizare, mai ales că o altă personalitate care era dată ca posibil candidat social-democrat, Gabriela Firea, a ieșit cu reputația șifonată din scandalul azilelor de bătrâni. Momentan, Ciolacu nu și-a exprimat deschis disponibilitatea unei candidaturi. Mai mult, el a invocat, la începutul acestui an, posibilitatea ca social-democrații să susțină un intelectual de stânga, provenit din afara partidului.

„Când avem discuţia de candidaturi tot timpul ne gândim numai la oameni politici. De data aceasta PSD nu va veni neapărat cu un om politic, va veni în schimb cu un intelectual. Partidul va alege. Va exista o competiţie internă în care se va înscrie cine doreşte. Eu doresc să modific statutul astfel încât şi altă personalitate, care nu este neapărat în partid, să poată candida”, spunea Ciolacu în luna ianuarie, variantă pe care apoi a vehiculat-o și președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dâncu. De atunci însă, nu s-a mai vorbit de această variantă care poate fi și o modalitate de evitarea a uzurii preelectorale, în cazul în care președintele partidului își anunță prea devreme intenția de a candida.  De asemenea, este greu de anticipat cum va reacționa baza partidului, militanții PSD, dacă vor fi puși să facă campanie pentru cineva din exterior.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, este probabil politicianul în cazul căruia există cele mai mari șanse de a deveni candidat oficial. PNL a decis oficial încă de pe vremea când era condus de Ludovic Orban că președintele partidului este automat candidatul liberalilor pentru cele mai înalte funcții în stat, președinte sau prim-ministru. În luna mai, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, afirma că Ciucă este „în mod automat” candidatul partidului la prezidențiale. „Este profilul care cadrează perfect cu această funcţie, a dovedit nu numai competenţă, nu numai decenţă, cumpătare, dar în relaţia partidelor din coaliţie a fost omul echilibrului, a fost omul care tot timpul a fost orientat mult mai mult către seriozitate şi muncă decât către competiţiile politice”, spunea Stroe.

Inflație de candidați în rândurile opoziției

AUR va anunța oficial candidatul la alegerile prezidențiale abia după scrutinul pentru Parlamentul European, primul din anul electoral 2024. Spre deosebire de majoritatea partidelor, la AUR este chiar inflație de posibili candidați. În iulie, președintele George Simion afirmat că partidul are nu mai puțin de 10 posibili candidați. „Din interiorul partidului Claudiu Târziu, Cristian Terheş, Gheorghe Piperea, sau din afara partidului: Ioan Aurel Pop, Mircea Diaconu, Andrei Marga”, exemplifica Simion. Acesta nu excludea nici candidatura sa, însă afirmat că decizia finală depinde și de profilul candidaților desemnați de celelalte partide.

La USR, se caută un tandem de candidați, președinte – premier, însă președintele Cătălin Drulă nu exclude nici el candidatura pentru prima funcție în stat. „Sunt evident un potențial candidat la prezidenţiale. În primul rând, aș vrea să găsim formula cea mai bună pentru întreaga serie de alegeri. O să avem un tandem preşedinte-premier. Mie ca profil mi se potriveşte mai mult o funcţie executivă, aşa m-am văzut întotdeauna”, afirmat, la Prima News, Cătălin Drulă.

Dincolo de intenția lui Drulă, candidatul USR ar trebui desemnat în urma unor alegeri interne în care fiecare membru de partid poate vota astfel că liderul formațiunii nu are garanții că va obține nominalizarea, mai ales că votul din interiorul partidului poate fi influențat și de rezultatul alegerilor europarlamentare. În plus, există posibilitatea ca partidele de dreapta din opoziție – USR, PMP și Forța Dreptei – să constituie o alianță electorală, caz în care vor fi nevoite să cadă de acord asupra unui singur candidat. În mod previzibil, Forța Dreptei ar miza pe președintele Ludovic Orban, iar PMP pe europarlamentarul Eugen Tomac.

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

 Turul II, suspans aproape garantat

În ce privește deznodământul alegerilor, lucrurile sunt și mai greu de anticipat. Dacă luăm ca reper rezultatele sondajelor privind intenția de vot la parlamentare – reper care are limitările sale întrucât nu ia în calcul posibilitatea unui candidat de a trage partidul după el sau, dimpotrivă, să-i afecteze negativ popularitatea – în turul II ar intra candidatul PSD, celălalt loc fiind strâns disputat între candidații PNL și AUR.

O finală PSD-PNL este, prin prisma înfruntărilor decisive anterioare dintre candidații stângii și dreptei, deschisă oricărui rezultat. În schimb, una PSD-AUR ar avea similarități cu turul II de la alegerile prezidențiale din 2000 în care s-au înfruntat Ion Iliescu (PDSR) și Corneliu Vadim Tudor (PRM). Ținând seama că AUR este un partid izolat pe scena politică, celelalte partide parlamentare socotindu-l un partid extremist, candidatul său ar avea dificultăți majore să obțină voturi în plus în al doilea tur de scrutin, după cum s-a întâmplat și în 2000 cu Vadim Tudor.

Pe de altă parte, deznodământul turului II depinde și de modul în care cei doi candidați reușesc să mobilizeze electoratul propriu la urne și să-l demobilizeze pe cel al adversarului. Nu este prima dată când factorul esențial al alegerii președintelui nu a fost alianța între partide pentru susținerea unui candidat, ci mobilizarea la vot a celor care nu au votat în primul tur. Astfel au stat lucrurile în 2009, când Mircea Geoană a pierdut, deși liderul PNL Crin Antonescu devenise după primul tur aliatul său împotriva lui Traian Băsescu, precum și în 2014, când Klaus Iohannis a devenit președinte cu toate că în primul tur a avut aproape un milion de voturi mai puțin decât Victor Ponta.

De altfel, românii se pare că au plăcere deosebită să-i smerească în turul II pe cei care sunt socotiți favoriți și să-l aleagă ca președinte pe cel cotat cu șansa a doua după arată rezultatele alegerilor din 1996 (Emil Constantinescu câștigător în fața lui Ion Iliescu), 2004 (Traian Băsescu îl învinge pe Adrian Năstase), 2009 (Mircea Geoană pierde la limită în fața lui Traian Băsescu) sau 2014 (Klaus Iohannis recuperează handicapul de 10% pe care-l avea față de Victor Ponta).