Sport

Schimb de complimente între Jurgen Klopp și Unai Emery înaintea semifinalei Liverpool – Villarreal: „Wow! E impresionant” / „Cea mai bună echipă”

Antrenorul lui Liverpool, Jurgen Klopp, și managerul lui Villarreal, Unai Emery, au făcut schimb de complimente înainte de disputarea primei manșe din semifinalele Ligii Campionilor.
27.04.2022 | 13:55
Schimb de complimente intre Jurgen Klopp si Unai Emery inaintea semifinalei Liverpool  Villarreal Wow E impresionant  Cea mai buna echipa
Jurgen Klopp și Unai Emery s-au complimentat reciproc înainte de semifinala Liverpool - Villarreal. Foto: EPA-EFE/PETER
ADVERTISEMENT

Villareal este surpriza acestui sezon de Liga Campionilor, așa cum au fost FC Porto în sezonul din 2021, RB Leipzig în cel din 2020 sau Ajax în 2019. Formația spaniolă va întâlni miercuri, la ora 22:00, pe Liverpool, a doua cea mai bine clasată echipă din Premier League.

Jurgen Klopp, despre Unai Emery: „E un antrenor de clasă mondială”

Cu o zi înainte ca Liverpool și Villarreal să dea startul meciului tur din semifinalele Ligii Campionilor, antrenorii celor două echipe și-au lăudat reciproc adversarele în cadrul conferințelor de presă susținute.

ADVERTISEMENT

Jurgen Klopp a apreciat parcursul lui Villarreal din acest sezon european și a remarcat calitățile lui Unai Emery care-l fac un antrenor excepțional, în opinia germanului.

„Am analizat foarte mult echipa adversară, desigur. Deja îi respectam foarte mult pe Emery și pe Villarreal, dar acum i-am putut urmări cum trebuie și… Wow! E impresionant.

ADVERTISEMENT

E un antrenor obsedat de cele mai mici detalii. E un antrenor de clasă mondială, care face la Villarreal o muncă incredibilă”, a spus Jurgen Klopp.

Unai Emery laudă echipa lui Liverpool

La rândul său, Unai Emery a vorbit în conferința de presă despre întreaga echipă a „cormoranilor”. Deși a recunoscut că Liverpool este favorită în această confruntare, Emery s-a arătat încrezător în a învinge formația lui Jurgen Klopp.

ADVERTISEMENT

„Știm că Liverpool este o constantă în cupele europene, va fi foarte greu. E clar că Liverpool e favorită, e cea mai bună echipă a lui Liverpool pe care am văzut-o. 

Văd asta ca pe un lucru care să ne motiveze, să învingem cea mai bună echipă a lui Liverpool din istorie”, a declarat Unai Emery.

ADVERTISEMENT

Cele două cluburi s-au mai întâlnit o singură până acum. Ironia sorții face ca ultima întâlnire să fi fost tot într-o semifinală de cupă europeană. Este vorba de sezonul 2015/2016 al Europa League, când antrenor la Liverpool era tot Jurgen Klopp. În urma celor două manșe disputate, „cormoranii” s-au calificat cu scorul general de 3-1 (0-1 în deplasare și 3-0 pe teren propriu). Și tot ca o coincidență, Liverpool a pierdut atunci finala cu Sevilla, echipă ce era antrenată de… Unai Emery.

ADVERTISEMENT
Tags: