Nici nu a început noul sezon al celui mai dur reality show din România, Survivor, că deja avem parte de prima schimbare importantă. Cântăreața Mellina a răspuns prezent acestei provocări și urmează să se alăture Războinicilor, în locul Szidoniei Szasz, care s-a văzut nevoită se se retragă în ultimul moment, din cauza unor probleme de sănătate.
Chiar dacă nu practică sportul de performanță, bruneta este convinsă că va face o figură frumoasă pe traseu și va reuși să devină un om de bază în echipa sa. Rămâne de văzut, însă, dacă va face față condițiilor vitrege din Republica Dominicană.
În plus, Faimoșii promit să ducă mai departe succesul Elenei Ionescu și să păstreze trofeul în tabăra lor, așa că misiunea nu va fi deloc ușoară. Cel care a sunat adunarea a fost nimeni altul decât Costi Ioniță, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare la sosirea în locul care le va fi casă timp de 6 luni.
Mădălina Dumitru s-a făcut cunoscută datorită pieselor lansate de-a lungul carierei solo sau în colaborare cu alți artiști ai momentului, dar este și o dansatoare desăvârșită. Tânăra a absolvit cursurile Şcolii Populare de Arte, secţia canto muzică uşoară şi a participat sub numele de scenă Mellina la numeroase festivaluri și concursuri muzicale.
Bruneta s-a lansat în muzică în 2011, cu piesele „My Life” şi „Can’t Hide”, în colaborare cu băieţii de la That’s Right şi Bogdan Ioan. De asemenea, a compus piese pentru diferiţi artişti din ţară, cât şi din străinătate, precum: Robin DeVille – „Just The Way I Am” (feat. Ivan Garcia) și Zelish – „I Won’t Give Up” & “Forever You & Me”.
De numele său se leagă și melodia „We are one”, cu care Leticia a reușit să acceadă în semifinalele Eurovison România 2013. Cea mai cunoscută compoziție este, însă, „Poza de album”, care i-a adus şi primul premiu important din carieră: „Strongest Message” la RMA 2014.
„Faimoșii au ajuns cu bine la destinație! Pe cât de spectaculoase și exotice sunt locurile în care au ajuns, pe atât de imprevizibile vor fi provocările ce îi așteaptă pe curajoșii concurenți ai celui de-al doilea sezon Survivor România.
Adevărat experiment social, acest reality revoluționar le va pune la încercare concurenților inventivitatea, forța fizică, rezistența psihică și puterea de adaptare la condiții extreme, departe de tehnologie și de protecția familiei.
Faimoșii și Războinicii vor fi nevoiți să-și construiască singuri adăpost, să își procure hrana sau să o câștige prin evoluțiile lor pe traseele din Dominicană”, este mesajul scris de Costi Ioniță pe contul său de Instagram, alături de o fotografie ce surprinde momentul sosirii Faimoșilor în Republica Dominicană.