Din informațiile FANATIK, Comitetul Executiv al FRF a aprobat introducerea în ROAF din sezonul viitor a regulii prin care cluburile din SuperLiga pot câștiga sume importante de bani.
Începând cu sezonul 2024-2025, echipele din SuperLiga și cluburile ale căror academii de copii și juniori au fost clasate în primele 20 ca urmare a procesului de clasificare FRF vor mai primi bani din fondul de solidaritate UEFA doar cu o condiție.
Formațiile trebuie să folosească efectiv, pe toată durata partidelor, minim 5 jucători formați la nivel național, eligibili pentru echipa națională. Dintre aceștia minim unul trebuie să fie U21.
Regula FRF prin care se încearcă creșterea ariei de selecție pentru echipele naționale a ajuns pe masa Comitetului Executiv și urmează să fie introdusă în Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF). Noua regulă a fost anunțată de președintele FRF, Răzvan Burleanu, la sfârșitul anului trecut.
Începând cu sezonul 2024-2025, echipele din Liga 1 și cluburile ale căror academii de copii și juniori au fost clasate în primele 20 de academii ale cluburilor din Liga 1 și Liga 2 ca urmare a procesului de clasificare FRF vor mai primi bani din fondul de solidaritate UEFA doar cu o condiție.
Trebuie să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor minim 5 jucători formați la nivel national, eligibili pentru echipa națională. Dintre aceștia minim unul trebuie să fie U21.
În 2022, FRF a anunțat că a făcut plăți de solidaritate UEFA în valoare de 1,5 milioane de euro pentru cluburile din România.
Suma a fost împărțită primelor 20 de cluburi profesioniste din clasificarea academiilor, indiferent de eșalon. Cluburile erau obligate ca banii respectivi să-i investească doar la nivel de copii și juniori.
UEFA alocă în fiecare an un procent de 4% din veniturile înregistrate de forul continental în urma organizării edițiilor precedente ale competițiilor Liga Campionilor și Europa League.
”Suma rezultată este distribuită asociațiilor naționale spre a fi direcționată către cluburile profesioniste, condiție obligatorie impusă de UEFA. Față de sezonul precedent, plățile de solidaritate pentru fotbalul românesc au crescut cu 10%”, anunța FRF în martie 2022.
Practic, din sezonul viitor, pentru a mai primi bani din fondul de solidaritate UEFA, cluburile trebuie să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor minim 5 jucători formați la nivel national, eligibili pentru echipa națională.
”Comitetul Executiv al FRF poate stabili o astfel de regulă, când este vorba de fonduri de la UEFA”, au precizat surse federale pentru FANATIK.
Potrivit documentului FRF, studiat de FANATIK, cluburile care nu respectă regula, indiferent de numărul de meciuri la care aceasta este încălcată, va fi sancționat cu o penalitate egală cu valoarea sumei reprezentând plată de solidaritate UEFA.
Concret, un club care trebuie să încaseze 150.000 de euro, dar care încalcă regula, nu va mai lua acei bani.
Comitetul Executiv al FRF a decis ca sumele obținute ca urmare a aplicării sancțiunilor vor fi împărțite în mod egal celor care au respectat prevederea Federației.
Mai exact, banii respectivi vor fi redirecționați primelor trei cel mai bine situate echipe în clasamentul Ligii 1 ale căror academii se regăsesc în lista primelor 20 de academii ale cluburilor profesioniste.
Patronul FCSB, Gigi Becali, a spus că nu e de acord cu această nouă regulă impusă de FRF, în timp ce Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, s-a arătat încântat.
Dacă un club profesionist se află în primele 20 de pe această listă, dar nu aplică această regulă, să aibă 5 jucători formați la nivel național pe teren în același timp, pe tot parcursul meciului, va fi sancționat financiar” – Răzvan Burleanu, președinte FRF
Din sezonul sezonul 2025-2026, echipele din Liga 1 au obligația să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor minim 6 jucători formați la nivel național, eligibili pentru echipa națională, dintre aceștia minim un jucător U21.
Pentru nerespectarea regulii nu se vor aplica depunctări, doar sancțiuni pecuniare. Clubul în culpă va fi pedepsit cu o penalitate egală cu valoarea sumei reprezentând plată de solidaritate UEFA ce revine unui club în anul respectiv.
Amenzile sunt valabile pentru orice club în culpă, indiferent dacă este sau nu îndreptățit să primească sume cu titlu de plată de solidaritate din partea UEFA.
Cluburile sunt atenționate că regula U21 rămâne valabilă, iar cine nu o respectă va fi sancționat cu pierderea jocului cu 0-3 la masa verde.
Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că pe lângă sumele de la UEFA FRF încearcă să acceseze și fonduri de la Guvern pentru a încuraja cluburile să promoveze fotbaliști români.
”Se poate ajunge chiar și la un milion de euro pe an în viitor. E vorba despre planul Federației de a accesa pentru Academii din fonduri guvernamentale niște sume importante. Au fost deja niște discuții între Răzvan Burleanu și premierul Marcel Ciolacu pe tema asta.
Deocamdată, se pierd doar niște bani privați ai FRF, undeva la 100.000 de euro. Dar aceste fonduri vor crește, la anul se estimează că vor fi vreo 300.000 de euro. Deci anul acesta se pierd vreo 150.000 de euro dacă nu respecți această regulă, la anul suma s-ar putea dubla.
Partea bună este pentru cei care se țin de regula asta. Să spunem că FCSB nu ar vrea, că nu-i interesează 150.000 de euro, 300.000 sau poate chiar un milion, habar nu am.
Ce rămâne de la echipele care nu accesează acest fond se va împărți la cele care accesează cel mai mult din acești bani. Și totul depinde de clasificarea Academiilor”, a spus Andrei Vochin la FANATIK SUPERLIGA.