Președintele UEFA anticipează și ce vor spune fanii europeni, însă consideră că este nevoie de o diversificare a competiției, mai ales că formatul actual al competiției va fi schimbat și el. În plus, SUA, Canada și Mexic vor organiza Campionatul Mondial din 2026.
Aleksander Ceferin își dorește o schimbare pentru Champions League, iar președintele UEFA vrea ca finala din 2026 să se dispute în Statele Unite ale Americii, anticipând și reacțiile negative care pot apărea din partea microbiștilor europeni.
„Este posibil! Am început deja discuțiile despre acest subiect. Deocamdată, finala din acest an e la Istanbul, în 2024 la Londra, în 2025 la Munchen. După aceea, vom vedea.
Fotbalul este foarte popular în Statele Unite în aceste zile. Americanii sunt dispuși să plătească o sumă mare, așa că ei vor urmări fotbal european la fel cum iubitorii de baschet din Europa urmăresc NBA.
E o piață importantă, promițătoare pentru viitorul fotbalului. Deocamdată, noi vindem foarte bine drepturile Ligii, dar americanii sunt mult mai talentați decât europenii la publicitate”, a mai spus Aleksander Ceferin în cadrul podcastului Men in Blazers.
Aleksander Ceferin a mai precizat că EURO 2020 a fost mai urmărit în SUA decât finalele NBA, mărturisind că a fost uimit când a văzut audiențele: „Fanii vor gândi: ’Nenorociții ăștia din Elveția! Totul se rezumă la bani’.
Și am repetat de o mie de ori, noi redistribuim 97% din bani. Sigur, veniturile noastre sunt uriașe și mi-ar plăcea să fie mult, mult mai mari decât acum”.
„Ce m-a șocat a fost că Euro 2020, turneul final al naționalelor europene, a fost mai urmărit în Statele Unite decât finalele NBA. M-a șocat că 30 de meciuri de la Euro au avut o audiență demnă de Super Bowl. Ceea ce e foarte bine”, a mai precizat Aleksander Ceferin.
În actualul sezon, finala UEFA Champions League se va disputa la Istanbul, iar Real Madrid, Manchester City, AC Milan și Inter Milan sunt echipele care au rămas să lupte pentru câștigarea trofeului.