News

Schimbări importante în privința admiterii la liceu: examen suplimentar pentru 50% din locuri

Schimbări importante în privința admiterii la liceu: un examen suplimentar pentru 50% din locuri a fost votat în comisia de învățământ din Camera Deputaților.
27.04.2023 | 19:37
Schimbari importante in privinta admiterii la liceu examen suplimentar pentru 50 din locuri
Modificări votate în Parlament în privința admiterii la liceu: examen suplimentar pentru 50% din locuri. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Comisia de Învățământ din Camera Deputaților a anunțat schimbări importante în privința admiterii la liceu: un examen suplimentar pentru 50% din locuri va fi susținut de elevi. De notat că, în varianta adoptată de Guvern, pragul era de 60% dintre locuri.

Modificări votate în Parlament în privința admiterii la liceu: examen suplimentar pentru 50% din locuri

La finalul lunii februarie, după mai multe luni de aşteptare, noile legi ale Educaţiei naţionale erau fost prezentate public. Documentele făcute publice de Ligia Deca veneau cu modificări importante în ceea ce priveşte examenele naţionale.

ADVERTISEMENT

Ministrul anunța, în urmă cu exact două luni, că se păstrează admiterea la liceu, însă doar pe 60% dintre locuri. Cum era de așteptat, forma finală a legilor Educației avea să suporte mai multe modificări.

După ce a intrat în circuitul de avizare interministerială, proiectul legislativ a ajuns în Parlament. Mii de amendamente au fost depuse aici. Unele dintre ele au fost adoptate. Fără îndoială, o schimbare importante se referă la admiterea la liceu.

ADVERTISEMENT

Astfel, în cursul acestei săptămâni, în Comisia de Învățământ a fost votat un amendament al PSD care spune că examenul de admitere la liceu se va da pentru 50% dintre locuri, în cazul liceelor care aleg un examen suplimentar.

Prima generație de elevi care ar fi vizată de măsură este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024. De notat că acest lucru se va întâmpla dacă proiectele legilor trec de Parlament până în toamnă.

ADVERTISEMENT

Prevederile amendamentului. Art. 98, alin. 2. “Unitățile de învățământ liceal pot să organizeze clase de excelență pentru anumite specializări, pentru maximum 50% din numărul total de clase a IX-a aprobat în planul de școlarizare.

Admiterea elevilor în aceste clase se face pe baza unor probe de verificare a cunoștințelor conform unei metodologii aprobate de Ministerul Educației și a rezultatelor obținute la examenul de evaluare națională. Probele de verificare au loc înainte de desfășurarea examenului de evaluare națională și sunt notate cu calificativele „Admis / Respins”.

ADVERTISEMENT

Opoziția contestă amendamentul examenului de admitere pentru 50% din locuri

În timpul dezbaterilor și al votului, USR și reprezentanții minorităților s-au opus amendamentului. Opoziția a cerut ca admiterea la liceu să se facă în continuare ca și în prezent, prin repartizare computerizată.

Trebuie precizat faptul că decizia luată în Camera Deputaților nu este una finală. În prezent, proiectele legilor educației se află în Comisia de Învățământ pentru dezbaterea amendamentelor. Urmează dezbateri pe amendamente și în Comisia de Învățământ din Senat și apoi un vot final în această cameră.

ADVERTISEMENT