Federația Română de Fotbal vrea să îi prelungească contractul lui Edi Iordănescu, omul care a calificat România după opt ani la Campionatul European. Mihai Stoichiță a vorbit despre întâlnirea pe care selecționerul o va avea cu președintele Răzvan Burleanu.
FRF vrea să îi prelungească lui Edi Iordănescu contractul care expiră după Euro 2024, acolo unde România face parte din Grupa E, alături de Belgia, Slovacia și Ucraina. Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice, s-ar bucura dacă antrenorul în vârstă de 45 de ani ar mai sta încă patru ani pe banca primei reprezentative.
„(n.r. – Ați vorbit cu Edi aseară pe avion despre prelungire?) Ce să vorbim aseară? Nu, nu. Au spus-o și ei, o spun și eu, urmează să se așeze la masă pentru detaliile noului contract.
Susțin continuitatea la o echipă care abia s-a format după o lungă perioadă de suferință. Mi se pare omul care a găsit cheia succesului cu acești băieți. Ar trebui să își dezvolte ideile în continuare.
Măcar încă un eveniment major să îl acoperim dacă putem. Deci Campionatul Mondial. Măcar atât, dacă nu se poate mai mult.
Bine, fotbalul poate să îți ofere multe surprize din punct de vedere al rezultatelor. Dacă ai avut atâtea nereușite, măcar acum când avem reușita acestei calificări să încercăm să ne menținem parcursul.
Cota pe care și-a făcut-o acum la echipa națională poate fi mărită în următoarele mandate”, a declarat Mihai Stoichiță, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, show care e live pe FANATIK.RO, luni, marți și vineri, de la 10:30.
Așadar, următorul obiectiv al lui Edi Iordănescu, în cazul în care își va prelungi contractul cu FRF, va fi calificarea la Campionatul Mondial din 2026. România n-a mai ajuns la un turneu final de Campionat Mondial din 1998, când selecționer era tatăl lui Edi, Anghel Iordănescu.
Până la Cupa Mondială mai este însă drum lung. Mai întâi, „tricolorii” trebuie să treacă prin focurile lui Euro 2024. Înaintea Campionatului European din Germania, naționala noastră va mai avea două jocuri de pregătire, pe 4 și pe 8 iunie, cu Bulgaria, respectiv Liechtenstein.