Sport

Selecționerul Italiei, Roberto Mancini, primele declarații după convocarea lui Andrea Compagno de la FCSB: „Îl urmăresc de doi ani”

Roberto Mancini (58 de ani) a vorbit despre golgheterul FCSB, Andrea Compagno, pe care l-a convocat la naționala Italiei.
08.03.2023 | 14:18
Selectionerul Italiei Roberto Mancini primele declaratii dupa convocarea lui Andrea Compagno de la FCSB Il urmaresc de doi ani
17 goluri în 29 de meciuri a reușit Andrea Compagno la FCSB în acest sezon. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Andrea Compagno ar putea debuta la naționala Italiei, o performanță unică pentru un fotbalist din lotul FCSB-ului, chiar dacă vicecampioana României a mai dat jucători și alte prime reprezentative.

Roberto Mancini, declarații în premieră despre convocarea lui Andrea Compagno: „Știu că joacă mereu și chiar dă goluri”

Antrenorul „Squadrei Azzurra” a vorbit pentru Gazzetta dello Sport despre golgheterul FCSB și din SuperLiga: „Pe Compagno îl urmăresc de doi ani. Știu că joacă mereu și chiar dă goluri”.

ADVERTISEMENT

Roberto Mancini e de părere că naționala Italiei duce lipsa unui marcator pur sânge: „În atac avem probleme, dar nu pentru că avem jucători de valoare. Cei care trebuie să joace, nu o fac”.

Selecționerul Italiei a vorbit și despre alți trei jucători de la care așteaptă să revină la forma de altă dată: „Lui Zaniolo, când a plecat la Galatasaray, i-am spus că pentru noi e important să joace cât mai mult. Am speranțe că Moise Kean va juca din ce în ce mai bine și sper ca Raspadori să se recupereze cât mai repede”.

ADVERTISEMENT

Gazzetta dello Sport, îl compară pe Andrea Compagno cu Edison Cavani: „A fost atacantul italian cu cele mai multe goluri în 2022”

Gazzetta dello Sport i-a analizat cu atenție cifrele lui Andrea Compagno și i-a făcuto o prezentare de milioane: „BOMBARDIERUL- Atacantul de la Palermo, în vârstă de 26 de ani, a ajuns în România la Craiova în 2020 după o carieră care nu depășise Serie D. Apoi a făcut furori pentru că a fost atacantul italian cu cele mai multe goluri în 2022.

După doi ani la Craiova a semnat cu Steaua București alături de care a debutat și în Conference League. Cu 1,94 înălțime și părul lung asemenea lui Cavani, i se spune El Matador. Anul acesta a marcat 12 goluri în 22 de meciuri în campionatul României și Conference League”. 

ADVERTISEMENT

De altfel, atacantul în vârstă de 26 de ani a oferit un interviu pentru celebra publicație: „Timp de mai mulți ani am avut probleme la genunchi cu cartilajul. Nu este o scuză, însă nu puteam să dau 100%. Acum am renăscut”, și-a explicat jucătorul eșecul din „Cizmă”.

Compagno visează să ajungă în Serie A: „Nu vreau să mă mai opresc”

Andrea Compagno vrea să demonstreze că poate juca la cel mai înalt nivel în Italia„Am simțit că viitorul meu este fotbalul, iar acum nu vreau să mă mai opresc și doar să mă bucur. Visez să joc în Serie A și să câștig titlul cu Steaua (n.r – FCSB)”.

ADVERTISEMENT

Însă italianul a fost foarte aproape să renunțe definitiv la fotbal: „Așa cum cântă Gianni Morandi: ‘Unul dintr-o mie reușește’. Eu sunt unul dintre aceia. Aș fi putut să mă înscriu la universitate și să încerc un alt job, dar mereu m-am gândit la fotbal.

Mulți dintre foștii mei colegi au renunțat, însă eu nu am făcut-o. Plecarea în străinătate a fost excelentă pentru mine. Anul trecut am fost ales cel mai bun fotbalist străin din campionat”.


  • Cota BETANO pentru FCSB: 1,32 este cota pentru „12” la meciul FCSB – Sepsi

ADVERTISEMENT