Sport

Sepsi Sf. Gheorghe – Rapid 1-2, în etapa a 7-a din SuperLiga. Giuleștenii revin pe locul 1. Video

Rapid a învins-o în deplasare pe Sepsi Sf. Gheorghe, scor 2-1, și a revenit pe primul loc în clasamentul din SuperLiga. Alex Ioniță a reușit un gol de generic TV.
27.08.2022 | 19:57
Sepsi Sf Gheorghe  Rapid 12 in etapa a 7a din SuperLiga Giulestenii revin pe locul 1 Video
Imagine din meciul Sepsi OSK Sfantu Gheorghe - Rapid Bucuresti. Sursă foto: Bogdan Balas/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT
27-08-2022
17:58

Sepsi - Rapid 1-2 (Rondon 21 pen. / Sefer 27, Ioniță 45+2)

Vezi aici cele mai importante faze

Final de meci – Victorie uriașă pentru Rapid pe terenul lui Sepsi Sfântu Gheorghe și giuleștenii se instalează în fruntea clasamentului.

sup

Min. 84 – Golofca șutează de la marginea careului mare, dar Moldovan reține în doi timpi.

Min. 45+2 – GOOOL Rapid!!! Costache îi așează mingea lui Ioniță și mijlocașul Rapidului în învinge pe Niczuly cu un șut fantastic de la 17 metri.

Min. 27 – GOOOL Rapid!!! Sefer restabilește egalitatea după o eroare a lui Niczuly.

Min. 21 – GOOOL Sepsi!!! Rondon transformă cu siguranță lovitura de pedeapsă.

Min. 20 – Sefer îl lovește în picior pe Ciobotariu în propriul careul. Arbitrul Andrei Chivulete a revăzut faza cu ajutorul VAR și după mai bine de 3 minute a decis să acorde penalty pentru Sepsi.

Min. 13 – Prima ocazie mare le aparține gazdelor. Dimitrov a centrat din dreapta, Rondon a reluat cu capul de la 8 metri, dar Molodovan a reținut nu fără emoții.

Min. 1 – A început meciul.

  • Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Ninaj, Ciobotariu, Ispas – Aganovic, Rodriguez, Ștefănescu – Bărbuț, Rondon, I. Gheorghe. Antrenor: Cristiano Bergodi. Rezerve: Began, Dumitrescu, Bălașa, C. Matei, Da Silva, Golofca, Achahbar, Damașcan, Tudorie.
  • Rapid: Moldovan – Onea, Săpunaru, Grigore, Morais – Kait, Albu, Ioniță – Sefer, Dugandzic, V. Costache. Antrenor: Adrian Mutu. Rezerve: Drăghia, Dussaut, Ignat, Iacob, Ciobanu, Crepulja, Pănoiu, Papeau, Mățan.

Meciul Sepsi Sf. Gheorghe – Rapid are loc sâmbătă, 27 august, cu începere de la ora 21:45, în etapa a 7-a din SuperLiga. Ambele formații au obținut trei puncte în runda precedentă. Sepsi s-a impus cu 1-0 pe terenul lui U Cluj iar Rapid a dispus de UTA acasă tot cu 1-0, la capătul unui meci în care oaspeții meritau cel puțin un punct.

Unde se joacă meciul Sepsi Sf. Gheorghe – Rapid

Confruntarea Sepsi Sf. Gheorghe – Rapid se desfășoară sâmbătă, 27 august, de la ora 21:45, pe stadionul Sepsi din capitala județului Covasna, în etapa a 7-a din SuperLiga. Se vor afla față în față ocupantele locurilor 4, covăsnenii, cu 10 puncte, respectiv 2, giuleștenii, cu 12 puncte. Se anunță un joc foarte echilibrat.

ADVERTISEMENT

Ca de obicei pe unde joacă Rapidul autoritățile locale trebuie să se aștepte la prezența a cel puțin câteva sute de susținători ai alb-vișiniilor, care să încurajeze echipa. De regulă cu suporterii lui Sepsi nu s-au consemnat incidente dar acum forțele de ordine vor fi suplimentate, pentru a se evita orice tensiuni iar suporterii celor două echipe vor fi atent monitorizați înclusiv pe stadion, pentru a nu se produce în tribune derapaje cu caracter rasist din partea localnicilor sau xenofobe din tabăra bucureșteană.

Cine transmite la TV partida Sepsi Sf. Gheorghe – Rapid

Partida Sepsi Sf. Gheorghe – Rapid se joacă sâmbătă, 27 august, cu începere de la ora 21:45, pe stadionul cu acelaşi nume ca al echipei din localitatea covăsneană, în etapa a 7-a din SuperLiga şi este televizată în direct pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1. O mai puteţi vedea intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

La Sfântu Gheorghe ploile vor ocoli fotbalul sâmbătă, 27 august. Va fi un cer senin aproape toată ziua, cu o maximă care va ajunge totuşi doar la 28-29 de grade la ora amiezii. La startul partidei va fi mult mai bine, pentru că se anticipează ceva în jur de 24-25 de grade. Acest meci va fi condus de arbitrul bucureştean Andrei Chvulete.

Ce jucători lipsesc din confruntarea Sepsi Sf. Gheorghe – Rapid

Ambii tehnicieni au ceva probleme de lot, dar nu insurmontabile. Poate că pentru Cristiano Bergodi problema cea mai serioasă este plecarea căpitanului Bogdan Mitrea, stâlpul defensivei, la Universitatea Craiova, oltenii plătind clauza de eliberare a jucătorului. Şi absenţele lui Păun, suspendat şi posibil Ştefănescu, pot fi greu de rezolvat de către antrenorul italian. A revenit atacantul Pavel Safronko, dar deocamdată abia a semnat.

ADVERTISEMENT

La Rapid, pe lângă atacantul slovac Jakub Vojtus, nici acum refăcut după accidentarea de la Cluj, cu CFR, în prima etapă, mai sunt out fundaşul Claudiu Bellu-Iordache şi destul de probabil Florin Ştefan, care nu pare a fi pe deplin refăcut şi antrenorul Adrian Mutu niciodată nu mizează pe jucători care nu sunt fizic la parametri maximi.

Cote la pariuri la jocul Sepsi Sf. Gheorghe – Rapid

Casele de pariuri văd în Sepsi echipa cu prima şansă, la o cotă de 2,10, în timp ce giuelşetenii au primit cota de 3,60 pentru a pleca ei învingători din Covasna. Şansă dublă X2 are şi ea cotă importantă, 1,70 iar un gol marcat de Rapid ajunge la cota de 1,65. Nu prea sunt anticipate multe goluri, cota pentru over 1,5 fiind de 1,40.

ADVERTISEMENT

Cele două echipe s-au întîlnit de trei ori în sezonul trecut, de două ori în sezonul regulat şi odată în play-out. A fost egal de fiecare dată, 2-.2 la Sfântu Gheorghe şi 1-1 la Bucureşti în sezonul regulat dar în play-out Rapid s-a impus la Bucureşti cu 1-0, gol al francezului Rareş Ilie.

ADVERTISEMENT