Serialul de care s-a îndrăgostit Regele Charles. Se uită la el mereu în timpul liber și nu e singurul. Este o peliculă britanică în care apar foarte mulți actori buni și este bazată pe un roman apărut în anul 1993 și scris de John le Carré.
Producția îndrăgită de Suveranul britanic a fost lansată în 2016, însă este în continuare în atenția publicului din întreaga lume. Regele Charles al III-lea urmărește fiecare episod atunci când poate și nu e unicul fan.
Monarhul este îndrăgostit de serialul The Night Manager (Managerul nopții) care a obținut mai multe premii până în prezent. Unul dintre trofee a fost obținut la Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o miniserie.
Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar într-o producție de televiziune și Premiul BAFTA TV pentru cel mai bun actor sunt alte două categorii pe care producția britanică le-a bifat în 2017.
Și acesta nu este singurul serial urmărit cu sufletul la gură de Regele Charles al III-lea. Potrivit informațiilor obținute de jurnaliștii de la Times of India, Suveranul adoră și Emmerdale, care spune povestea membrilor unei mici comunități din Yorkshire.
Serialul are în momentul de față 34 de sezoane și este unul dintre cele mai urmărite. Mark Charnock, Lucy Pargeter, Dominic Brunt și Natalie J. Robb sunt actorii care fac parte din distribuția acestui program de televiziune.
Charles al III-lea este văzut de britanici drept un rege complet diferit față de mama sa, regretata Elisabeta a II-a. Monarhul este excentric printre locuitorii din Marea Britanie, în timp ce unii susțin că este puțin „ciudat”.
Acest apelativ se datorează faptului că are o dragoste imensă pentru veverițele roșii sau pentru că are o pasiune uriașă pentru gardurile vii. În plus, disprețuiește cuburile de gheață și stilourile din care curge cerneala.
De asemenea, are foarte multe pasiuni și este interesat de mai multe domenii, cum ar fi: filozofia, medicina homeopatică și islamul. Sprijină peste 400 de organizații de caritate, multe legate de interesele sale personale.
„El este atât de dedicat cauzei conservării încât se presupune că încă poartă o pereche de pantofi pe care i-a cumpărat în 1971 și conduce un Aston Martin clasic care funcționează cu bioetanol obținut din brânză și vin.
De atunci, el a tras mai multe semnale de alarmă pentru o acțiune radicală împotriva schimbărilor climatice”, se arată în cartea scrisă de Sally Bedell Smith despre Regele Charles al III-lea, conform Time.