Fotbal intern

Silviu Bogdan, descoperitorul lui Vali Mihăilă: „Nu are cum să nu reușească la Parma!”

07.10.2020 | 10:36
Silviu Bogdan descoperitorul lui Vali Mihaila Nu are cum sa nu reuseasca la Parma
ADVERTISEMENT

Transferul lui Valentin Mihăilă la Parma, formație din Seria A, a fost bomba acestei perioade de mercato. Jucătorul de 20 de ani are șansa să se facă remarcat într-un campionat puternic și să devină un mare fotbalist pentru țara noastră.

Parma l-a urmărit mai mult timp pe jucătorul Universității Craiova, iar oficialii au fost convinși de evoluțiile foarte bune ale jucătorului și de faptul că are o tehnică impecabilă în regim de viteză, lucru rar întâlnit.

ADVERTISEMENT

Fostul manager al Centrului de Copii și Juniori al Universității Craiova, Silviu Bogdan, descoperitorul lui Vali Mihăilă, a declarat că Parma este echipa ideală pentru „Țintă”.

Silviu Bogdan, descoperitorul lui Vali Mihăilă: „Nu are cum să nu reușească la Parma!”

Silviu Bogdan este omul care l-a adus pe Mihăilă în Bănie, la vârsta de 12 ani, la școala sa de fotbal, „Casa Bogdan”. Un adevărat descoperitor de talente, Bogdan a avut o intervenție la Oltenia TV și a vorbit despre mutarea tânărului de 20 de ani la Parma: „Vali a fost urmărit de ceva timp și cred că evoluțiile lui i-au determinat pe cei de la Parma să-l transfere. Nu e meritul meu, este al tutoror celor care am crezut în jucător. Eu am fost un fel de mentor al lui Vali, am fost lângă el. Craiova are mare merit că i-a dat continuitate, clubul acesta a investit foarte mult în copii.

ADVERTISEMENT

Apreciez că acest transfer s-a făcut în secret, totul a decurs cum trebuie. Vali a vorbit cu Adi Mutu, selecționerul de la U21 l-a încurajat. Plecarea lui trebuie să deschidă porți pentru jucătorii români.”

Fostul manager al Centrului de Copii și Juniori al Universității Craiova a povestit și un moment amuzant pentrecut în Italia: „Eu cred că Parma i se potrivește de minune lui Vali. La ce viteză are, nu are cum să nu reușească. Ei spuneau că atunci când l-au văzut la tv părea o bestie, dar bestia de la televizor era, de fapt, un copil”

ADVERTISEMENT

Ce sumă a primit Silviu Bogdan după transferul lui Mihăilă: „Există beneficii.” Cine va merge să stea cu jucătorul în Italia

Suma transferului lui Valentin Mihăilă se ridică la 8,5 milioane de euro, iar Silviu Bogdan va primi și el o parte din bani, după ce și-a păstrat procente din jucător. Fostul oficial al oltenilor nu a vrut să vorbească despre acest aspect, însă a dat de înțeles că ceea ce s-a vehiculat este adevărat: „Nu îmi vine să spun sume, există un contract de confidențialitate. Există beneficii, da, dar nu o să spun, nu este normal. Suma care s-a vehiculat este pe acolo, dar nu pot să o spun.”

În discuția avută la emisiunea „Fotbal Plus” a intervenit și Marian Mihăilă. FANATIK a scris despre faptul că acesta este conducătorul unui club de fotbal. „Avem încredere în el, toți avem. Sper să demonstreze. Îl simt că poate. La început, mama lui va merge să stea cu el pentru a se acomoda,” a declarat tatăl fotbalistului.

ADVERTISEMENT

Silviu Bogdan a comentat și mutările efectuate de Universitatea Craiova în ultima zi a perioadei de transferuri: „Clubul s-a mișcat foarte bine în această perioadă, mai bine decât în alte dăți. Câmpanu este un băiat talentat, Ofosu a dovedit în campionatul românesc. Mihai Căpățînă este un băiat foarte bun, îl cunosc, este oltean de-al nostru și am mare încredere.”


  • (P) Cota BETANO pentru Dinamo – Craiova : 2.72 este cota pentru “2 solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT