Life

Simbol al muzicii populare, Mioara Velicu, cântă manele! Artista a pus ochii pe piesele lui Jador și Tzancă

Mioara Velicu, simbol al muzicii populare, este foarte deschisă și recunoaște că, dacă i se solicită, cântă și manele la petreceri.
07.06.2023 | 18:00
Simbol al muzicii populare Mioara Velicu canta manele Artista a pus ochii pe piesele lui Jador si Tzanca
Mioara Velicu își spune parerea despre Tzanca Uraganu si Jador
ADVERTISEMENT

Mioara Velicu este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară de la noi. Are o voce inconfundabilă, iar anul acesta a împlinit 60 de ani de activitate. Artista s-a făcut remarcată datorită cântecelor sale care au devenit șlagăre, dar și datorită prezenței efervescente pe scenă. A început cariera artistică în 1963 și a știut mereu să se reinventeze. Acum, marea artistă a spus că ar cânta și alt gen de muzică.

Mioara Velicu, dezvăluiri despre cântăreții de manele pe care îi apreciază

Marea interpretă de muzică populară a dezvăluit, într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, felul în care antrenează publicul la petreceri. Artista susține că, deși repertoriul ei nu include manele, cântă deseori astfel de muzică.

ADVERTISEMENT

“În lumea asta fiecare are locul lui. Dacă asemenea genuri de muzică , precum manelele, au rezistat, asta se consumă. Muzica populară a rezistat mereu și lumea nu se va lăsa niciodată de muzica populară. Sunt soliști de muzică ușoară care, la petreceri, cântă muzică populară. Sunt cântăreți de manele care au voci frumoase și cântă melodii antrenante.

Normal că lumea se ridică și dansează pe manele. Eu nu sunt împotrivă pentru că și mie îmi place să cânt asemenea gen de muzică, mai ales după ora 3 noaptea”, a spus Mioara Velicu pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Marea artistă a mers în turnee alături de cei mai recunoscuți și apreciați interpreți de muzică de petrecere. Mioara Velicu susține că a fost plăcută de public și mai mult datorită prezenței celorlalți interpreți pe scenă.

“Aș cânta manele, dar nu aș scoate un CD. Aș cânta manelele altora, pentru atmosferă. Mie îmi place extraordinar de mult Nicolae Guță, Vali Vijelie, Jean de la Craiova. Muzica lor poate fi cântată de oricine are voce.

ADVERTISEMENT

Eu am mers în turneu cu Vali Vijelie, am mers cu mulți soliști de muzică de petrecere și mi-a plăcut. Ne-am înțeles extraordinar de bine și publicul ne-a plăcut”, a mai spus aceasta pentru FANATIK.

Mioara Velicu despre manele: “Tzancă Uraganu, Jador și Bogdan Mocanu plac publicului”

Sinceră și asumată, celebra cântăreață de muzică populară susține că interpreții de muzică de petrecere au un timbru aparte. În plus, cei care cântă manele din noua generație sunt nevoiți să muncească mai mult.

ADVERTISEMENT

“Dacă vrei să cânți manele trebuie să cânți la fel sau mai bine decât Nicolae Guță, Vali Vijelie. Pentru a cânta manele trebuie să muncești mult mai mult. O melodie de muzică populară rămâne peste ani, dar manelele se consumă repede.

Maneliștii trebuie să scoată mereu hituri și să muncească enorm. Jador, Bogdan Mocanu și Tzancă Uraganu sunt solicitați și au vizualizări, deci plac publicului.

Nu sunt împotriva lor. Dacă mi s-ar cere, aș cânta melodiile din repertoriul lor. La peste 90% din public place această muzică”, a mai dezvăluit celebra interpretă pentru FANATIK.

Care este melodia preferată a celebrei Mioara Velicu

Cântăreața originară din Galați spune are și o melodie de petrecere preferată. Și, cu toate că este conștientă că astfel de muzică este la mare căutare, artista nu ar da niciodată haina populară pe nimic.

“Îmi place foarte mult Nicolae Guță, piesa “Tatăl meu” este foarte frumoasă. Îmi place și piesa asta noua `Mi s-a despotcovit calul`. Toată lumea o cântă, dar este muzică populară aceasta. Nu m-aș putea lăsa de muzica populară.

Chiar dacă sunt învinuită de colegi, de mass-media, dar nu mă las de cântecele mele. De costumul popular și de cântecele mele, nu mă voi lăsa niciodată. Că fac atmosferă, asta este. Sunt provocări și dacă noi putem să le cântăm bine, de ce să nu facem asta”, a mai spus Mioara Velicu pentru FANATIK.

Ce simte Mioara Velicu la 60 de ani de la începutul carierei: “Mai am ceva de spus”

Cunoscuta artistă a început să cânte la vârsta de 19 ani. Mioara Velicu a demonstrat de fiecare dată dragostea imensă pe care o are pentru folclor. Și, cu toate că a avut parte și de nemulțumiri, interpreta vede mereu partea plină a paharului.

“În 1963 am început cariera artistică. Am cântat la Rapsodia Dunării din Galați, apoi la Trandafir de la Molddova din Vaslui. Apoi din 1980 până am ieșit la pensie la Ansamblul Ciocârlia din București.

În toți acești ani am simțit bucurie, am simțit și necazuri și împliniri. Sigur că aș fi putut face mai mult, dar sunt mulțumită cu ce am realizat. Dacă la ora actuală mai sunt pe scenă, mai am ceva de spus”, a dezvăluit cântăreața.

Mioara Velicu, provocare pentru hateri: “Propun să ne `batem` în cântece”

Are 60 de ani de carieră artistică, însă cântă în continuare. Mioara Velicu susține că mai există și persoane care îi contestă munca și talentul. Artista are un mesaj tranșant pentu ei, atunci când se dă jos din avion.

“Acum mă plimb cu avionul precum mă plimbam cu căruța. Și pentru cei care spun că nu am ce căuta la 80 de ani pe scenă, le propun să ne “batem” în cântece”, a concluzionat artista pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT