Sport

Simona Halep, prezentată ca o războinică în America. “Trece prin iad și merge pe apă”

Jurnaliștii din America au prezentat-o pe Simona Halep ca fiind o războinică înainte de procesul pe care îl are la TAS. Sportiva vrea să revină cât mai repede în tenis.
28.01.2024 | 10:31
Simona Halep prezentata ca o razboinica in America Trece prin iad si merge pe apa
Jurnaliștii din America au prezentat-o pe Simona Halep ca fiind o războinică înainte de procesul pe care îl are la TAS. Sportiva vrea să revină cât mai repede în tenis. Sursa Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Sportiva din România se pregătește de procesul pe care îl are la TAS și așteaptă o decizie favorabilă. Până atunci, Simona Halep va participa la câteva meciuri demonstrative în cadrul evenimentului Sports Festival de la Cluj. În urma declarațiilor oferite în ultima vreme de către fostul număr 1 mondial, americanii o prezintă pe Simona Halep ca o războinică.

Simona Halep, prezentată ca o războinică în America

În America, jurnaliștii o prezintă pe Simona Halep ca pe o războinică. Sportiva se pregătește intens pentru revenirea în tenis și arată acest lucru și pe rețelele de socializare. Înaintea procesului de la TAS, Halep se arată foarte încrezătoare într-o decizie favorabilă, iar până atunci se va avea parte de câteva meciuri demonstrative în cadrul evenimentului Sports Festival 2024 de la Cluj.

ADVERTISEMENT

“Halep dă dovadă de rezistență, trece prin iad și merge pe apă pentru a reveni. Postează adesea videoclipuri scurte pe conturile ei de socializare care arată antrenamentele ei din sală sau de pe teren”, au scris cei de la Tennis World.

Evenimentul este programat pentru 15 iunie, în sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la cea de-a 5-a ediție a Sports Festival, și vine într-un moment în care Simona Halep trece printr-o perioadă dificilă din cauza suspendării pentru dopaj.

ADVERTISEMENT

Simona Halep, încântată să joace alături de Steffi Graf și Andre Agassi

Într-un interviu acordat pentru Sports Festival, Simona Halep a vorbit despre ce înseamnă să fie pe teren cu Steffi Graf și Andre Agassi și a povestit cum au ajutat-o cei doi în trecut să treacă peste presiune.

“A fost o surpriză foarte mare și pentru mine că m-au chemat. Mă bucur tare mult că s-au gândit la mine, mai ales în această perioadă care nu este ușoară deloc. M-am bucurat nespus pentru venirea lui Andre și a lui Steffi, pentru că sunt oameni deosebiți.

ADVERTISEMENT

Am avut șansa să-i întâlnesc, am avut șansa să mă antrenez cu ei și am avut șansa să am discuții legate de tenis, de emoții, de presiune. Totul a fost la Las Vegas, când eram împreună cu Darren Cahill, și m-a bucurat din suflet să am șansa să împart terenul cu ei aici la noi”, a declarat Simona Halep.

Ce se așteaptă de la demonstrativul de la Sports Festival

“Nu știu cum va fi atmosfera când vom intra în sală. La mine știu cum o să fie pentru că am mai fost și oamenii din Cluj mă apreciază enorm. Simt iubirea lor permanent când sunt acolo, dar la ei cred că o să fie nebunie pentru că toată lumea i-a admirat atunci când au jucat. Au fost idoli pentru foarte mulți copii care joacă tenis.

ADVERTISEMENT

Sunt sigură că acest eveniment va avea un efect deosebit. Avem nevoie de astfel de momente ca să ne dea încredere, să vedem că și ei sunt oameni, că sunt palpabili și că dacă muncim și suntem serioși cu siguranță vom reuși și noi.

Poate nu ca ei, pentru că nu este ușor să ajungi numărul 1 în lume, dar putem fi acolo. Și cu siguranță copiii o să primească un boost de energie, un boost de încredere și probabil vor fi mai motivați să muncească pentru că i-au atins pe cei mari”, a spus fostul lider mondial.

“Îmi place foarte mult conceptul”

“Îmi place foarte mult conceptul Sports Festival și tot ce fac ei. Pentru mine au fost momente deosebite la Sports Festival. Oamenii care lucrează la acest concept sunt foarte calzi cu mine și își fac treaba foarte profesionist. Ceea ce este foarte mare lucru. Sunt convinsă că o să fie un eveniment de neuitat. De data asta și abia aștept să intru pe teren și să simt căldura oamenilor.

Așa am auzit că o să joc cu Andrei Pavel, dar nu știu cum va fi. A fost idolul meu când eram copilaș și rămâne la sufletul meu pentru totdeauna. Le mulțumesc celor care au intenția de a veni la acest eveniment. Căldura lor, suportul lor înseamnă enorm pentru mine. Sper să se bucure de eveniment și să se bucure de cei doi, pentru că sunt legende și oameni deosebiți”, a încheiat Halep.

ADVERTISEMENT