News

”Sistemul de sănătate este pe marginea prăpastiei!” Strigătul disperat al unui medic de la Urgențe

21.11.2020 | 16:16
Sistemul de sanatate este pe marginea prapastiei Strigatul disperat al unui medic de la Urgente
ADVERTISEMENT

Un medic din România aflat în prima linie a luptei cu pandemia de COVID-19 își strigă disperarea în mediul online și spune că sistemul de sănătate public se află la limita de rezistență.

Medicul Alina Martău, de la UPU Pitești, a postat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj dur prin care își exprimă revolta față de volumul mare de muncă pe care îl are personalul de la urgență.

ADVERTISEMENT

Cu o experiență de peste două decenii ca medic la Urgenţe, aceasta vorbeşte şi despre faptul că personalul medical este suprasolicitat şi epuizat. Postarea doctoriţei Alina Martău a devenit virală în câteva ore, cu sute de aprecieri, comentarii şi distribuiri.

Avertisment sever lansat de un medic de la Urgențe: ”Sistemul de sănătate, pe marginea prăpastiei”

Doctorul Alina Martău, de la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalul Judeţean Piteşti, a postat un mesaj manifest pe Facebook în care critică faptul că mai multe spitale de stat din ţară nu primesc pacienţi cu SARS-CoV-2.

ADVERTISEMENT

Aceasta descrie realitatea cruntă pe care o trăiesc ea și colegii de la Urgențe și trage, în finalul postării, o concluzie cu rol de avertisment: ”sistemul e pe marginea prăpastiei”.

”M-am gândit să scriu aseară, dar oboseala după o tura in UPU şi-a spus cuvântul. Niciodată nu am crezut că urgența va deveni o staţie terminală pentru pacienţii neprimiţi de alte spitale.

ADVERTISEMENT

În noile condiţii pandemice, când numărul cazurilor COVID a depasit numarul de locuri din spitale, s-a găsit supapa de scăpare… UPU. Aici sunt aduși pacienți pozitivi, suspecți sau urgenţe grave. Se ajunge să-i pui uneori amestecaţi, nefiind locuri şi circuite corespunzătoare, un procent considerabil necesitând interventia imediată şi monitorizarea continuă.

Dacă toate spitalele refuza pacienţii folosind sloganul “suntem plini, nu avem oxigen, încercaţi in altă parte…”, unde să fie duşi bolnavii? Unde nu pot fi refuzaţi… la urgenţă. Sunt UPU-ri care lucrează sub normativ, cu personal epuizat de 8 luni, cu pericolul infectării continue, dar cu riscul de a sucomba prin suprasolicitare. Medicii, asistentii, infirmierii nu pot activa cu performanţa dorită in aceste condiţii.

ADVERTISEMENT

Cred că este timpul să implicăm toate spitalele, indiferent de ce minister aparţin, să înţelegem că sistemul public de sănătate este pe marginea prăpastiei. Viaţa are prioritate!”, a scris Alina Martău pe pagina sa de socializare.

Se cere deschiderea Spitalului Militar din Pitești și pentru bolnavii de COVID

Cu secțiile ATI pline, bolnavi așteptând în stare critică în urgențe, secțiile de infecțioase pline și număr de bolnavi în continuă creștere, mai multe voci din zona medicală argeșeană au cerut ca și Spitalul Militar să primească pacienți COVID.

Chiar marți, 16 noiembrie, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a decis înaintarea unei solicitări către Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) și MAPN pentru ca Spitalul Militar Pitești să devină spital suport COVID.

ADVERTISEMENT
Tags: