Sport

Slovenia – România 3-2, în play-off Billie Jean King Cup. „Tricolorele” pierd dramatic în barajul de calificare!

România pierde barajul de calificare din Billie Jean King Cup după ce a condus cu 2-0. Slovencele câștigă meciul decisiv de dublu în trei seturi.
16.04.2023 | 14:14
Slovenia  Romania 32 in playoff Billie Jean King Cup Tricolorele pierd dramatic in barajul de calificare
Monica Niculescu joacă la dublu în Billie Jean King Cup. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT
16-04-2023
09:11

S-a reluat meciul decisiv de dublu. Slovenia se califică dramatic

Vezi toate fazele video importante aici.

4-6, 6-2, 6-4: Slovenia reușește o revenire incredibilă și câștigă barajul de calificare.

4-6, 6-2, 5-4: România reușește să facă rebrake! 

4-6, 6-2, 4-3. Slovenia controlează finalul de meci. 

4-6, 6-2, 2-2: Fetele noastre ratează șansa desprinderii la 3-1.

4-6, 6-2, 1-2: România preia conducerea pentru prima oară în setul trei.

4-6, 6-2, 1-0: Slovenia își câștigă serviciul în debutul setului decisiv.

4-6, 6-2: Slovenia câștigă setul doi și egalează situația!

4-6, 5-2: Slovenele se desprind în finalul setului secund. 

4-6, 3-2: Gazdele preiau din nou conducerea.

4-6, 1-0: Slovenele încep cu dreptul setul al doilea. 

4-6: „Tricolorele” câștigă primul set și fac un pas important spre calificare.

4-5: România face break-ul și servește pentru câștigarea primului set! 

4-4: România adjudecă un game extrem de disputat!

4-3: Slovenele revin de la 0-30 și câștigă primul game de la reluarea partidei

15-04-2023
17:32

Meciul Juvan/Zidansek - Bara/Niculescu a fost reprogramat duminică din cauza ploii

Partida Juvan/Zidansek – Bara/Niculescu, decisivă pentru calificarea la turneul final al Billie Jean King Cup, a fost reprogramată duminică, 16 aprilie, de la ora 12:00. Meciul a fost întrerupt la scorul de 3-3 din cauza ploii. 

15-04-2023
17:12

Jucătoarele au revenit pe teren, însă continuă să plouă în Slovenia

Meciul decisiv la „dublu” dintre perechea Juvan/Zidansek și Bara/Niculescu a fost întrerupt de arbitru la scorul de 3-3, din cauza ploii. Jucătoarele au revenit pe teren la mai mult de o oră după ce partida a fost amânată, însă ploaia s-a întețit din nou. 

Astfel, sportivele au mers la vestiar. Sunt șanse mari ca partida decisivă pentru calificarea la turneul final al Billie Jean King Cup să fie reprogramată în cursul zilei de duminică. 

15-04-2023
12:44

Juvan/Zidansek - Bara/Niculescu 3-3

3-3: Meciul se amână din cauza ploii. 

2-3: Echipa Sloveniei rămâne în față. Româncele vor servi. 

1-2: Jucătoarele din Slovenia îşi fac serviciul, cu puţin noroc. 

1-1: Game strâns, dar câştiat de slovence. 

1-0: Break făcut de jucătoarele noastre în debutul meciului decisiv. 

Start în meciul decisiv 

România va juca la dublu cu Monica Niculescu şi Irina Bara. Slovenia mizează pe cele mai bune jucătoare: Tamara Zidansek şi Kaja Juvan. Cele două perechi sunt la încălzire. A început ploaia la Koper, dar meciul începe printre picături. 

15-04-2023
12:21

Ana Bogdan, căderi inexplicabile în duelul cu Zidansek

Ana Bogdan (58 WTA) a avut șansa să aducă punctul decisiv României în duelul cu Slovenia pentru calificarea în premieră a echipei României de tenis la turneul final al Billie Jean King Cup. Sportiva născută la Sinaia a început modest partida cu Tamara Zidansek (102 WTA), însă și-a ridicat nivelul treptat și a câștigat primul set cu 6-3. 

Cursul jocului din setul doi indica spre o victorie în două seturi a Anei Bogdan. Românca a servit de două ori pentru câștigarea partidei, dar Zidansek și-a ridicat nivelul de joc și a întors soarta setului. În tie-break, slovena s-a impus cu 7-4 și a trimis meciul în set decisiv. 

Ana Bogdan s-a aflat la conducere și în ultimul act, însă la scorul de 5-2 în favoarea româncei presiunea și-a spus cuvântul. Sportiva născută la Sinaia a cedat 5 game-uri consecutive, iar Tamara Zidansek, fostă semifinalistă la Roland Garros, a adus primul punct Sloveniei contra României. 

15-04-2023
09:02

Tamara Zidansek - Ana Bogdan 3-6, 7-6(4), 7-5

Vezi toate fazele video importante aici.

3-6, 7-6(4), 7-5: Tamara Zidansek câștigă cinci game-uri consecutive după o cădere inexplicabilă a Anei Bogdan. Slovenia reduce din diferență în disputa cu România. 

3-6, 7-6(4), 5-5: Zidansek își ridică din nou nivelul atunci când se află sub presiune și leagă trei game-uri consecutive. Setul intră în decisiv.

3-6, 7-6(4), 2-5: Ana Bogdan a legat două game-uri consecutive și se află la un pas de victorie. 

3-6, 7-6(4), 2-3: Ana face break-ul după un joc extrem de echilibrat, însă cedează pe propriul serviciu.

3-6, 7-6(4), 1-2: Ana Bogdan rămâne în față în startul setului decisiv

3-6, 7-6(4), 0-1: Ana Bogdan începe cu dreptul setul decisiv și câștiga pe propriul serviciu,

3-6, 7-6(4): Ana Bogdan pierde tie-break-ul setului secund. Slovena fructifică prima minge de set și trimite meciul în decisiv. 

3-6, 6-6: Tamara Zidansek face rebreak-ul, iar setul se va decide în tie-break. 

3-6, 5-6: După ce a cedat surprinzător pe propriul serviciu, Ana Bogdan revine și are o nouă șansă de a închide meciul. 

3-6, 5-5: Ana Bogdan cedează pe propriul serviciu. Setul intră în prelungiri. 

3-6, 4-5: Ana Bogdan servește pentru calificarea României la turneul final al Billie Jean King Cup. 

3-6, 3-4: Ana Bogdan a fost din nou la un pas să câștige al doilea break, însă slovena și-a făcut în cele din urmă serviciul. 

3-6, 2-3: Ana Bogdan a fost aproape să facă al doilea break în set, însă Zidansek a revenit. Românca rămâne în față.

3,6, 1-2: Ana Bogdan face prima break-ul în setul doi. 

3-6: Ana Bogdan câștigă fără emoții pe propriul serviciu și își adjudecă primul set.

3-5: După un game lung, foarte disputat, Ana Bogdan face un nou break și va servi pentru câștigarea primului set.

3-4: Ana Bogdan salvează două mingi de break și trece în avataj.

3-3: Ana Bogdan recuperează break-ul și egalează situația pe tabelă.

3-1: Ana Bogdan își pierde serviciul, apoi slovena se desprinde pe tabelă.

1-1: Început echilibrat de meci, fiecare jucătoare își face servicul.

A început meciul 3 din play-off-ul pentru calificarea la turneul final al Billie Jean King Cup. Ana Bogdan joacă împotriva Tamarei Zidansek.

15-04-2023
07:40

Programul de sâmbătă în play-off Billie Jean King Cup

Sâmbătă, 15 aprilie, au loc ultimele trei meciuri din întâlnirea Slovenia – România contând pentru play-off-ul Billie Jean King Cup la tenis feminin. După prima zi, „tricolorele” conduc cu 2-0 și mai au nevoie de o singură victorie pentru a se califica mai departe.

Sâmbătă

  • ora 12:00 Tamara Zidansek – Ana Bogdan
  • ora 14:00 Kaja Juvan – Jaqueline Cristian
  • ora 16:00 Pia Lovric, Nina Potocnik – Irina Bara, Monica Niculescu
14-04-2023
18:01

Ana Bogda și Jaqueline Cristian, încrezătoare după prima zi a duelului Slovenia - România 0-2

Ana Bogdan a trecut după un meci extrem de echilibrat de Kaja Juvan, scor 3-6, 6-3, 6-4. În setul decisiv, slovena a condus cu 4-0, însă sportiva născută la Sinaia a revenit miraculos. 

”A fost un meci foarte greu, Kaja a jucat incredibil, vreau să o felicit. A fost un meci ciudat pentru mine, cu fluctuații multe, mai ales din punct de vedere mental. Mi-am zis doar să mă bucur de fiecare moment și să joc pentru mine, pentru echipă, pentru țară”, a declarat Ana Bogdan, potrivit digisport.ro.

De cealaltă parte, Jaqueline Cristian a trecut de Tamara Zidansek, fostă semifinalistă la Roland Garros, scor 6-1, 4-6, 6-3. Sportiva de pe locul 180 WTA a precizat că victoria Anei din primul meci a contat extrem de mult.

„A contat enorm că aveam 1-0, că Ana a câștigat. Suntem amândouă jucătoare bune, ambele am luptat, eu am ieșit pe teren și m-am bucurat de tenis.

Am încercat să mă concentrez pe jocul meu și să-mi ascult echipa. (n.r. mesaj către fanii din tribune) Mulțumesc mult că ați venit și vă așteptăm și mâine”, a spus și Jaqueline Cristian. 

14-04-2023
14:19

Tamara Zidansek - Jaqueline Cristian 1-6, 6-4, 3-6

Vezi toate fazele video importante aici.

1-6, 6-4, 3-6: Meciul s-a rupt la jumătatea setului decisiv. Jaqueline Cristian a legat trei game-uri consecutive și dus scorul la 2-0 în favoarea României după prima zi. 

1-6, 6-4, 3-3: Egalitate perfectă în setul decisiv. Tamara Zidansek servește

1-6, 6-4, 1-2: Jaqueline Cristian rămâne în față cu avantajul break-ului. 

1-6, 6-4, 0-1: Jaqueline Cristian începe în forță setul decisiv și face break-ul. 

1-6, 6-4: În cele din urmă, Zidansek face break-ul și câștigă setul secund. Urmează set decisiv. 

1-6, 5-4: Jaqueline Cristian a ratat o șansă importantă. A condus și a fost aproape să facă break-ul, însă Zidansek a revenit miraculos. 

1-6, 4-3: Fără break în setul secund. 

1-6, 3-2: Setul secund este mult mai echilibrat în comparație cu manșa inaugurală. Slovena rămâne în față.

1-6, 2-1: Se merge cu serviciul în startul setului secund. 

1-6: Jaqueline Cristian a cedat doar un singur game în runda inaugurală. Sportiva din România a câștigat „en-fanfare” primul set. 

1-4: Tamara Zidansek face primul break în partidă. 

0-3: Primul game echilibrat și adjudecat de Jaqueline Cristian își face simțită importanța și în plan mental. Românca se distanțează rapid în primul set. 

0-1: Jaqueline Cristian câștigă primul game al partidei după un joc extrem de echilibrat. 

A început a doua partidă din disputa Slovenia – România în play-off-ul pentru calificarea la turneul final al Billie Jean King Cup. Jaqueline Cristian servește prima. 

14-04-2023
10:49

Kaja Juvan - Ana Bogdan 6-3, 3-6, 4-6

Vezi aici cele mai importante momente

6-3, 3-6, 4-6: Ana Bogdan duce la capăt revenirea incredibilă și aduce primul punct pentru România în duelul cu Slovenia. 

6-3, 3-6, 4-5: Ana Bogdan leagă cinci game-uri consecutive și va servi pentru câștigarea meciului. 

6-3, 3-6, 4-3: Românca fece rebreak și reintră în meci.

6-3, 3-6, 4-2: Cele două își fac serviciul și slovena se apropie de câștigarea primului punct în această întâlnire.

6-3, 3-6, 3-0: Ca și în primul set, Bogdan începe extrem de prost decisivul și își pierde serviciul.

6-3, 3-6: Ana reușește un set secund foarte bun și trimite meciul în decisiv.

6-3, 2-4: Românca își ridică nivelul de joc, face un nou break și trece în față în setul secund.

6-3, 1-2: Setul secund a început bine pentru Bogdan care a făcut break, dar imediat își pierde serviciul după cel mai lung game de până acum.

6-3: Juvan continuă să servească foarte bine și câștigă fără emoții primul set.

4-2: Românca mai echilibrează jocul și pune primele game-ri pe tabelă, dar Juvan păstrează avantajul de un break.

3-0: Bogdan începe foarte greu meciul, iar slovena profită imediat și face break.

A început meciul dintre Kaja Juvan și Ana Bogdan.

Este pe punctul de a începe întâlnirea Slovenia – România, din play-off-ul Billie Jean King Cup.

Prima partidă, de la ora 14:00, le aduce față în față pe Ana Bogdan, locul 54 WTA, și Kaja Juvan, locul 123 WTA

Echipa feminină de tenis a României va juca împotriva Sloveniei,  în perioada vineri, 14 aprilie – sâmbătă, 15 aprilie, un meci decisiv în play-off de calificare la turneul final al Billie Jean King Cup. E competiția care, în noul format, înlocuiește vechea Fed Cup a echipelor naționale în lume. Va fi un duel dificil pentru fetele noastre, în condițiile în care Simona Halep este suspendată, iar Irina Begu și Sorana Cîrstea, primele noastre două jucătoare, refuză să mai răspundă la convocările antrenorului nejucător Horia Tecău.

Programul meciurilor Slovenia – România

Vineri

  • ora 14:00 Kaja Juvan – Ana Bogdan
  • ora 16:00 Tamara Zidansek – Jaqueline Cristian

Sâmbătă

  • ora 12:00 Tamara Zidansek – Ana Bogdan
  • ora 14:00 Kaja Juvan – Jaqueline Cristian
  • ora 16:00 Pia Lovric, Nina Potocnik – Irina Bara, Monica Niculescu
ADVERTISEMENT

Unde se joacă meciul Slovenia – România din play-off-ul Billie Jean King Cup

Întâlnirea Slovenia – România, din cadrul play-off-ului Billie Jean King Cup se dispută în zilele de vineri, 14 aprilie și sâmbătă, 15 aprilie, în Slovenia, pe terenurile amenajate în localitatea Maribor.

România se prezintă efectiv cu jucătoarele care au acceptat să răspundă convocării, nu cu acele sportive care sunt cele mai bine clasate în ierarhia WTA în timp ce Slovenia vine cu cele mai bune jucătoare ale sale, aici neexistând nici un moment problema ca vreuna dintre sportive să refuze să se prezinte la echipa națională, convocarea fiind considerată drept o onoare pentru ele.

ADVERTISEMENT

Va fi o partidă grea pentru fetele selecționate de căpitanul jucător Horia Tecău, pentru că la noi cea mai bine clasată jucătoare este Ana Bogdan, căreia i se adaugă pentru meciul de dublu experimentata Monica Nicuescu, dar rămâne de văzut cu cine va alcătui ea pereche, prima opțiune părând a fi Irina Bara, care a fost implicată frecvent de la începutul anului incclusiv în partide de dublu, acolo unde partenera ei la turnee este gruzina Ekaterina Gorgodze.

Cine transmite la TV partida  Slovenia – România,  din play-off Billie Jean King Cup

Partida Slovenia – România se joacă în perioada vineri, 14 aprilie – sâmbătă, 15 aprilie, la Koper, în play-off-ul de calificare la faza finală a Billie Jean King Cup, fosta Fed Cup. Ea va fi transmisă în direct și în exclusivtate pe Digi Sport 2, canalul care este dedicat de fiecare dată meciurilor din tenisul feminin, turnee WTA sau meciuri ale echipei naționale. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

Dacă meciurile ar fi avut loc de duminică, 16 aprilie, încolo ar fi fost totul OK, pentru că de duminică începe o serie de zile însorite în loccalitatea slovenă Koper. Ghinion însă că aceste jocuri încep de vineri până a doua zi, o perioadă cu vreme rea, cer acoperit tot timpul maximă de 12 grade și probabilități de ploaie de peste 80 la sută. O problemă reală pentru organizatori, pentru că se joacă afară, pe zgură.

Ana Bogdan, racheta nr. 1 din lotul României la meciul cu Slovenia din Billie Jean King Cup

Cu Irina Begu și Sorana Cîrstea în lot România ar fi mers altfel la Koper, pentru meciul cu Slovenia din cadrul play-off-ului de calificare la turneul final al Billie Jean King Cup. Dar cele două, plus Gabriela Ruse, au refuzat convocarea, deși Horia Tecău a insistat mult.

ADVERTISEMENT

Așa a rămas sinăianca Ana Bogdan, locul 54 WTA, racheta nr. 1. urmată pentru meciurile de simplu de Irina Bara, locul 196, Jaqueline Cristian locul 176 și Anca Todoni, locul 707 plus Monica Niculescu la dublu. Le vor avea în față pe Tamara Zidansek, acum în picaj, pe locul 110, Kaja Juvan, locul 123, Nina Potocnik, locul 262, Pia Lovric, locul 568 și Ela Milic, locul 1068.

Cote la pariuri la confruntarea Slovenia – România din Billie Jean King Cup

Pentru casele de pariuri, întâlnirea Slovenia – România este una extrem de echilibrată, cu cote foarte apropiate. Deşi joacă acasă, Slovenia are cotă de 1,95 pentru a merge mai departe, iar România de 1,85. Pentru cele două meciuri de simplu de vineri avem o cotă identică precum cea de la general în meciul Kaja Juvan – Ana Bogdan, adică 1,95 slovena şi 1,85 românca. La partida Tamara Zidansek – Jaqueline Cristian, prima are 1,50 şi a doua 2, 70.

Kaja Juvan nu a mai jucat niciodată în compania Anei Bogdan, dar Jaqueline Cristian are un avantaj mental indiscutabil în meciul cu Tamara Zidansek, pentru că o conduce la scorul general cu 3-0. Românca a câştigat toate partidele cu scorul de 2-1 în competiţii de ITF, ultima oară în martie, la Trnava.

ADVERTISEMENT