Soarele e în zodia Capricorn din 22 decembrie, iar Camelia Pătrășcanu explică, în exclusivitate pentru FANATIK, cum ne va afecta acest fenomen.
Va rămâne în acest semn până pe 20 ianuarie. În zilele Capricornului, toate lucrurile se vor așeza sau încremenesc, pentru că e iarnă. E perioada în care ne facem planuri pentru următorul an. Când se activează zilele Capricornului, nevoia de tihnă e foarte puternică. Unii vor să stea în universul lor, în celula lor.
În general, aspectele sunt bune și universul nostru se așază un pic mai trainic. Începem să înțelegem care sunt punctele de sprijin pentru noi. Tragem o concluzie în urma experiențelor ultimului an.
Pentru Berbeci, Soarele în Capricorn aduce muncă eficientă și bine gândită. Se fac planuri mari pentru anul următor. Planurile vor fi mai vizibile chiar la trecerea dintre ani, dar și în primele zile de ianuarie. Vor gândi niște schimbări semnificative.
Taurii au parte de multe vorbe, discuții, înțelesuri. Am putea spune că unii își caută guru, își caută lumina și le face bine să vorbească de tot ce au acumulat. Capricornul poate deschide legătura cu străinătatea într-un fel sau altul. Cei care lucrează până în ultima clipă pot avea parte de niște vești și negocieri bune.
Gemenii au zilele Capricornului cu accent pe ce le oferă alții și așteaptă, într-adevăr ca alții să îi vadă, să fie alături de ei. Așteaptă de la meșteri să le repare lucruri, de la parteneri să își facă datoria.
Pentru Raci, Soarele în Capricorn vine cu deschidere către public. Muncesc mult pentru zilele de sărbători, iar Capricornul pune accentul pe calitatea legăturii cu cei din jur. Sunt dispuși să muncească, dar au nevoie ca cei din jur să le recunoască valoarea.
Leii au parte de muncă plină de responsabilitate. Își fac planuri mari. Au schimbări pe țeavă pornite. Chiar de la începutul anului pot pune în aplicare lucruri gândite. Au chef de distracție, dar în același timp un colț de minte rămâne lucidă.
Pentru Fecioare, Soarele în Capricorn aduce o nevoie mare de calm, de pace, de afecțiune. Asta e nevoia lor interioară. E destul de multă agitație în casă și le e greu să ajungă la această tihnă. Nu trebuie să se frustreze dacă taman de sărbători nu ajung la această pace.
Balanțele au zilele Capricornului activând căminul și casa. E important cu cine colaborează în familie, pentru ce, care sunt activitățile care le aspiră atenția. Căminul e în centrul atenției lor. Fac drumuri, dar se încarcă atunci când ajung acasă.
Scorpionii au zile care aduc tot felul de interese intelectuale. Fie rezolvă acte importante, căci sunt preocupați de asta. Citesc legi, fac strategii pentru 2024. Cer diverse păreri de la cei pricepuți în domeniile care îi interesează. Sunt agitați mental.
Săgetătorii au Soarele în Capricorn în zona câștigurilor. Sunt mai preocupați să nu irosească decât să câștige. Câștigă prin faptul că opresc scurgerile de timp, de bani, de energie, de nervi. Sunt mai preocupați să își eficientizeze viața.
Capricornii, cu Soarele în semnul lor, au mai multă vitalitate și chef de a face lucruri. Dar Marte, planeta energiei, nu e bine poziționată. Energie nu prea au, așa că mai stau până mai acumulează. Își fac o analiză cu propria lor persoană.
Vărsătorii au zile care aduc o nevoie mare de tihnă, de cuibăreală. Nu fac efort cu ușurință, se consumă și se resimt. Au nevoie de confort în casă, siguranță în casă. E adevărat că Jupiter și Uranus aduc musafiri de sărbători și după.
Peștii au Soarele în Capricorn cu accent pe prietenie și comunitate. Unde e grup și lume multă, acolo e de ei. După sărbători, aspectele sunt minunate din punct de vedere social. Primesc îndrumări bune în chestiuni legate de acte și bani.