Sport

Sorana Cîrstea – Maria Sakkari 6-2, 6-1, la WTA Abu Dhabi. Victorie „fulger” pentru româncă. Pe cine va înfrunta în sferturi

Sorana Cîrstea a învins-o pe Maria Sakkari, scor 6-2, 6-1 și s-a calificat în sferturile turneului WTA 500 de la Abu Dhabi.
07.02.2024 | 18:15
Sorana Cirstea  Maria Sakkari 62 61 la WTA Abu Dhabi Victorie fulger pentru romanca Pe cine va infrunta in sferturi
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Abu Dhabi. Foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT
07-02-2024
14:58

Sorana Cîrstea - Maria Sakkari 6-2, 6-1

Vezi aici toate fazele video importante. 

6-2, 6-1. Sorana Cîrstea face un meci perfect și se califică în sferturile turneului WTA 500 de la Abu Dhabi, unde o va întâlni pe Daria Kasatkina. 

6-2, 4-1. Sorana Cîrstea face din nou break-ul și ia o inițiativă importantă pentru calificarea în sferturile de finală. 

6-2, 2-0. Sorana Cîrstea începe în forță și setul secund. Prima rachetă a României a făcut rapid break-ul pe care l-a consolidat. 

6-2, 0-0. Sorana Cîrstea a închis în cele din urmă setul pe propriul serviciu. Românca a câștigat prima manșă după 41 de minute. 

5-2. Sorana Cîrstea a avut nu mai puțin de 6 șanse pentru a închide primul set. Maria Sakkari a revenit de fiecare dată și în cele din urmă a făcut game-ul. 

5-1. Maria Sakkari a izbutit să câștige primul game din partidă. Jocul Soranei Cîrstea este încântător și nu lasă nicio șansă adversarei pe propriul serviciu. 

3-0. Sorana Cîrstea a luat avans pe tabelă. Deși game-urile au fost echilibrate, punctele au mers în dreptul româncei care conduce cu dublu break. 

1-0. Sorana Cîrstea face break-ul. Românca a avut un reflex de zile mari la fileu și a închis primul joc al partidei. 

0-0. Maria Sakkari servește prima. 

Duelul Sorana Cîrstea – Maria Sakkari are loc în „optimile” turneului WTA 500 de la Abu Dhabi. Jucătoarea din Grecia a câștigat tragerea la sorți și a ales să servească. 

Sorana Cîrstea (26 WTA) se duelează cu Maria Sakkari (9 WTA, favorită 3) pentru un loc în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. Partida este programată a treia pe terenul central de la Abu Dhabi. Daria Kasatkina (14 WTA, favorită 7) așteaptă deja în sferturi.

Sorana Cîrstea – Maria Sakkari, în „optimile” turneului WTA Abu Dhabi

Sorana Cîrstea a spart gheața și a obținut prima victorie a sezonului. În primul tur de la Abu Dhabi, românca a învins-o pe Caroline Garcia (21 WTA), scor 6-7(4), 6-4, 6-4. Pentru un loc în sferturi, „Sori” va da piept cu Maria Sakkari, a treia favorită a turneului.

ADVERTISEMENT

Sportiva din Târgoviște o conduce la meciurile directe pe Maria Sakkari cu 2-1. Românca s-a impus în minimum de seturi în 2017 la Istanbul și în 2018 la Doha. În schimb, jucătoarea din Grecia a câștigat ultimul duel direct, anul trecut, la Cincinnati.

Maria Sakkari a avut tur liber și va debuta la Abu Dhabi contra Soranei Cîrstea. În acest sezon, românca a pierdut cu Linda Noskova, Jelena Ostapenko și Yafan Wang. Prima rachetă a României poate depăși cea mai bună clasare a carierei (locul 21) cu un rezultat bun în Emiratele Arabe Unite.

ADVERTISEMENT

Câți bani câștigă Sorana Cîrstea, dacă se califică în sferturile turneului de la WTA Abu Dhabi

Pentru prezența în optimile turneului din Emirate, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec în valoare de 13.590 de dolari și 60 de puncte WTA. Premiul aproape că se dublează pentru prezența în sferturi.

Dacă va câștiga meciul cu Maria Sakkari și va accede în sferturi, Sorana Cîrstea va încasa un cec în valoare de 24.910 dolari și 108 puncte WTA. În clasamentul WTA Live, Sorana Cîrstea a urcat deja 3 locuri până pe poziția a 23-a, cu 1781 de puncte.

ADVERTISEMENT

În cazul în care va pune mâna pe trofeu, Sorana Cîrstea va acumula 2221 de puncte și va urca până pe locul 20. Astfel, românca va depăși cea mai bună clasare a carierei, locul 21, pe care a atins-o în august 2013.

Sorana Cîrstea locuiește la Dubai: „Foarte puțini știu asta”

După victoria din primul tur cu Caroline Garcia, Sorana Cîrstea a dezvăluit că s-a mutat la Dubai și că a ales să stea acasă pe parcursul turneului. „Trebuie să fiu sinceră și să spun că nu a fost ușor. Am fost un pic la pământ la 6-7, dar trebuie să te resetezi și sunt foarte fericită că am făcut asta azi.

ADVERTISEMENT

Sunt fericită că am trecut de acest tur, înseamnă mult pentru mine. Condițiile nu au fost ușoare, a fost cald. Trebuie doar să fii inteligent, să vezi cum bate vântul, cum se duc mingile. Trebuie să fii inteligent. Cred că sportul te învață să-ți folosești capul.

Foarte puțini știu că locuiesc la Dubai, stau la o oră distanță și am ales să stau acasă săptămâna asta. Înseamnă mult să fiu acasă, să fiu cu gândurile mele și să dau TV-ul pe română. E minunat. Nu am șansa să fac asta mult timp, așa că o să profit de avantaj săptămâna asta”, a declarat Sorana Cîrstea.

ADVERTISEMENT