Raul Opruţ a fost una dintre ţintele Universităţii Craiova în această perioadă de mercato. FANATIK a scris despre oferta de 600.000 de euro a oltenilor înaintată celor de la Hermannstadt, dar sibienii au refuzat.
Preşedintele oltenilor, Sorin Cârţu s-a arătat deranjat de acest refuz neaşteptat, mai ales că suma era una consistentă pentru campionatul intern, pentru transferul unui jucător de la o nou-promovată:
„Cu Opruț a căzut. S-a făcut o ofertă. Nu s-a acceptat. A fost o negociere, vor mai mult, prea mult pentru România. Îi lăsăm să vândă afară. Mai căutam, mai avem timp până în februarie. Dacă găsim acum e bine, dacă nu, avem timp”, a spus Cârţu pentru as.ro.
Înainte de plecarea în cantonament, Raul Opruţ se declara încântat de oferta Universităţii Craiova şi chiar a declarat că i-ar face plăcere să evolueze pe „Ion Oblemenco”:
„Vă dați seama că mi-aș dori să merg la Craiova, este o echipă de tradiție din România, echipă care se bate an de an la campionat, care participă în preliminariile Conference League. Mi-ar face plăcere să merg la Craiova, dar momentan nu pot să spun nimic despre asta”, a declarat Raul Opruț.
Patronul Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, a declarat că pretenţiile celor de la Hermannstadt pentru transferul lui Opruţ au fost exagerate, sibienii cerând cu 200.000 de euro peste ceea ce au oferit oltenii:
„Nouă ne-a căzut acum transferul lui Opruț, cei de la Hermannstadt nu au fost de acord cu oferta, noi am oferit 500.000 de euro cu TVA.
I-am rugat să ne dea un răspuns clar, asta a fost ultima ofertă, ne-au spus că nu. Cereau undeva pe la 800.000 de euro. Suntem în continuare în căutarea unui fundaș stânga”.
Raul Opruţ este un fundaş stânga în vârstă de 25 de ani care a evoluat în 23 de partide în prima parte a sezonului. Evoluţiile bune de la Hermannstadt i-au adus prima convocare la echipa naţională.