Înfrângerea cu FC Argeș din Cupa României Betano l-a făcut pe Mirel Rădoi să își anunțe demisia de la Universitatea Craiova. Tehnicianul a mărturisit că declarațiile făcute de Sorin Cârțu la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI l-au deranajat, iar președintele oltenilor a reacționat pentru site-ul nostru.
Sorin Cârțu a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK, după ce Mirel Rădoi și-a anunțat plecarea de la Universitatea Craiova. Președintele oltenilor s-a declarat surprins de decizia tehnicianului și susține că acesta vrea să atragă atenția de la eșecul cu FC Argeș.
„Nu știu ce se întâmplă, eu sunt surprins de treaba asta și de tot. Sunt surprins de atitudinea lui, mă refer la modul în care a vorbit și decizia pe care a luat-o. Ce a vorbit este total aberant, încearcă să atace oamenii care au fost cu el, în special pe mine.
L-am susținut, l-am adus la echipa asta, dar nu doar eu l-am adus. L-a adus domnul Rotaru și la sugestia mea, după aceea ne-am consultat și acum ataci în felul acesta, când nu îți iese ție ce vrei. Vrei să înlături atenția de la eșecul ăsta, pentru că și-a ratat obiectivul de Cupă, încearcă să aducă argumente neadevărate”, a declarat Sorin Cârțu.
Președintele Universității Craiova a vorbit la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, după eșecul din derby-ul Bănie, iar Mirel Rădoi a recunoscut că declarațiile lui Sorin Cârțu l-au deranjat. Legenda formației din Bănie nu înțelege nemulțumirea tehnicianului.
„Îmi spune că de ce am spus că FC U merita victoria, iar eu recunosc că pe ce a jucat în repriza a doua merita să câștige, cu golurile pe care le-au dat. Noi de ce nu am revenit, așa cum au dat ei două goluri și noi puteam să dăm două și să facem măcar un egal, nu este mare lucru.
A fost o acuză, eu nu am voie să îmi dau cu părerea? Trebuie să mă cenzureze antrenorul? Sunt președintele clubului și mi-am spus un punct de vedere vizavi de dezamăgirea, pe care a produs-o echipa”, a spus Sorin Cârțu.
La scurt timp după înfrângerea cu FC U Craiova 1948, Silvia Cârțu a comentat la o postare pe Facebook, iar cuvintele adresate nu au fost pe placul antrenorului. Aceasta a spus că jucătorii „alb-albaștrilor” sunt demotivați și a făcut o comparație între antrenamente și orele de curs.
„Semnalele sunt altele pentru mine, din partea clubului. Și femeile vorbesc despre ce se întâmplă… Eu prea multe semnale nu accept, că nu am telefonul la mine. Mă gândesc să rezolvăm probleme față în față, nu la televizor”, a spus Mirel Rădoi.
Sorin Cârțu a declarat în exclusivitate pentru FANATIK că soția sa a comentat la postarea a doi oameni fără legătură cu fotbalul. Președintele oltenilor și-a cerut scuze, însă consideră că răspunsul soției sale nu are nicio legătură cu situația echipei.
„Doi profani au vorbit pe Facebook despre fotbal, care nu au autoritate și competență pentru fotbal. Nu are nicio legătură, iar dacă l-a deranjat îmi cer scuze pentru soție. Am discutat pe subiectul acesta destul, iar asta nu are legătură cu ce se întâmplă la echipă sau sub gestiunea lui.
Este o comparație făcută de doi profani, iar nevasta mea fără competență a făcut o comparație între ora de clasă și antrenament. Nu are nicio relevanță, pentru că nu ai cum să faci o asemenea paralelă, doar în capul unui profan”, a spus Sorin Cârțu.