News

Spania “arde” în aprilie. S-au înregistrat 39 de grade Celsius, record pentru această lună

Temperaturile din Spania în aceste zile sunt cu 10 până la 15 grade Celsius mai mari decât media obișnuită pentru sfârșitul lunii aprilie.
28.04.2023 | 16:20
Spania arde in aprilie Sau inregistrat 39 de grade Celsius record pentru aceasta luna
Temperaturi record pentru luna aprilie, în Spania şi Portugalia
ADVERTISEMENT

O masă de aer cald din nord-vestul Africii a invadat Peninsula Iberică în ultimele zile, iar în Spania și Portugalia se înregistrează temperaturi record ale aerului pentru luna aprilie. În sudul și sud-vestul Spaniei și în sud-estul Portugaliei, temperaturile au atins și au depășit 35°C, recordul fiind deținut de Cordoba.

Recorduri doborâte şi în Portugalia şi Maroc

În Corboba, în zona aeroportului, temperatura a atins joi valoarea de 38,8°C, care este cea mai ridicată temperatură a aerului măsurată vreodată în Spania în luna aprilie. Meteorologii afirmă că recordul absolut a fost doborât cu peste două grade. Recordul anterior pentru Spania continentală datează din 2011 şi a fost înregistrat la Elche, cu 38,6 grade Celsius.

ADVERTISEMENT

Temperaturile în aceste zile sunt cu 10 până la 15 grade Celsius mai mari decât media obișnuită pentru sfârșitul lunii aprilie. Chiar şi în zona Madrid temperatura aerului a depășit 32-33°C, asta în condiţiile în care zona Madridului este situată la o altitudine de 600-700 de metri.

Pe lângă temperaturile foarte ridicate, Spania și Portugalia sunt afectate și de o secetă foarte intensă și nu vor fi precipitații semnificative nici în perioada următoare. În plus, Din cauza temperaturilor foarte ridicate și a secetei, există riscul de incendii forestiere în toată Peninsula Iberică.

ADVERTISEMENT

Ceea ce este deosebit de îngrijorător este faptul că sezonul uscat cu temperaturi foarte ridicate urmează să vină în Peninsula Iberică, iar nivelul râurilor și al lacurilor este deja la un minim istoric. Temperaturile înregistrate în aceste zile în toată Peninsula Iberică sunt obișnuite pentru lunile de vară, iar în anii precedenți astfel de temperaturi nu au apărut înainte de luna mai.

Vineri, la ora locală 11:30, termometrul indica deja peste 30 de grade Celsius în provincia Jaen din Andaluzia, conform Aemet, agenţia spaniolă de meteorologie. Episoadele de temperaturi excepţional de ridicate s-au multiplicat în ultimii ani în Spania, o ţară europeană direct afectată, cu aproape 75% din teritoriu cu risc de deşertificare, potrivit ONU.

ADVERTISEMENT

Ţara a cunoscut în 2022 cel mai călduros an înregistrat vreodată, cu mai multe valuri de căldură începând din mai, conform agenţiei spaniole de meteorologie. Potrivit unui studiu al Universităţii Politehnice din Catalonia publicat marţi, numărul de zile din an marcate de temperaturi de vară în Spania a crescut de la 90 la 145 între anii 1971 şi 2022.

Dincolo de temperaturi, Spania, care exportă o mare parte din producţia sa agricolă în restul Europei, se confruntă cu o secetă catastrofală care îngrijorează fermierii şi autorităţile. Potrivit Coag, principalul sindicat al fermierilor, 60% din terenurile agricole din Spania sunt în prezent “sufocate” de lipsa precipitaţiilor.

ADVERTISEMENT

De remarcat că în cursul zilei de joi, 27 aprilie, s-au bătut trei recorduri naţionale de temperatură. Pe lângă cel din Spania, de la Cordoba, s-au mai bătut maximele absolute ale acestei luni în Maroc, cu 41.3 grade la Marrakech, dar şi în Portugalia,cu 36.9 grade la Mora.

ADVERTISEMENT