Specialiștii, sceptici față de succesul Giorgiei Meloni: „Cercul România 1 nu va avea impact, iar partidul Fratelli d’Italia va eșua!”

Alexandru Georgescu, expert în protecția infrastructurilor critice, consideră că ascensiunea fulminantă a Giorgiei Meloni, care a obținut alături de partidul Fratelli d’Italia un punctaj surprinzător, se va opri mai repede decât pare la prima vedere. De asemenea, deși viitorul premier al Italiei a deschis o filială a partidului său chiar în țara noastră, intitulată „Cercul România 1”, șansele sale de succes sunt minime.

Cercetătorul Alexandru Georgescu: „Există ideea de networking între forțele populiste și conservatoare, dar România se află în urma trendului”

„Cred că, în cele din urmă, Georgia Meloni va eșua, pentru că factorii interni și externi (dezastrul demografic, lipsa de spațiu fiscal, fragilitatea sistemului bancar, dependența de actori internaționali, precum și crizele generalizate din energie și din economie) nu îi permit să adreseze în mod decisiv problemele reale ale societății italiene, care necesită, de fapt, un proiect de țară generațional”, a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK, cercetătorul Alexandru Georgescu.

Țara noastră este, cum spuneam, prima în care partidul Fratelli d’Italia a deschis o filială, intitulată „Cercul România 1”. Firesc, am dorit să aflăm care ar putea fi impactul acestei decizii, având în vedere faptul că multe asemenea formațiuni cu tentă profund naționalistă pot căpăta o ascensiune fulminantă, așa cum s-a petrecut cu AUR, la ultimele alegeri.

Intervievatul nostru a precizat, în acest sens: „Eu nu cred că va exista un asemenea impact în societatea noastră. Da, este o realitate faptul că, de nevoie, populiștii și conservatorii europeni și americani au început să interacționeze, să schimbe idei și să încerce să se coordoneze. Prin natura lor, aceste grupuri sunt mai bine ancorate în specificul local, într-o istorie anume, într-o viziune a victoriilor și a înfrângerilor trecute, și într-un anumit iredentism, adeseori incompatibil cu o cooperare transfrontalieră”.

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

De altfel, chestiunea la care ne raportăm în România este valabilă la nivel internațional: „Forțele globaliste și progresiste sunt omogenizatoare și, prin urmare, se coordonează mai bine. Am observat un avânt recent al „conservatorismului național” (National Conservatism), prezidat de politologul israelian Yoram Hazony, care a devenit foarte influent, organizând evenimente în cadrul faimosului „CPAC” în SUA, la Bruxelles, la Roma și, recent, inclusiv la Bratislava, la 24 septembrie. La aceste evenimente participă crema populismului din Franța, Marea Britanie, Italia și, desigur, Ungaria, Polonia și alte țări din Estul Europei. Există ideea de networking între forțele populiste și conservatoare, dar România este puțin în urma trendului”.

O comparație necesară între Fratelli d’Italia și AUR

Expertul în protecția infrastructurilor critice ne-a mărturisit că nu a observat o participare românească specială la respectivele evenimente, cu excepția unui influencer din zona social-media, despre care nu este convins că este afiliat la AUR.

„Mișcarea de acest tip din țara noastră nu are un specific intelectual, ci, mai degrabă, preia limbajul și conceptele rafinate de alții, le utilizează, dar nu se dedică unei dezvoltări filosofice reale, așa cum a încercat mișcarea lui Viktor Orban. Fără să fiu expert în politica internă a României, impresia mea este că AUR, la fel ca și USR, a răspuns cererii unui segment al populației, pentru care partidele existente nu aveau conținut ideologic real”, a completat Alexandru Georgescu.

Ducând mai departe comparația dintre anumite forțe politice din Occident și formațiuni românești, cercetătorul a opinat că AUR dispune de un segment de susținători intelectuali, dar și de o masă semnificativă tăcută. Însă, acțiunile liderilor Alianței nu depășesc granițele țării.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Intervievatul nostru susține că o formațiune precum cea înființată în țara noastră poate evolua, la nivel teoretic, dar numai în condițiile în care succesul politic ar determina profesionalizarea partidului, și se va pune un preț mai mare pe networking. „Strategia sa de start-up nu pare să dispună de această componentă, ceea ce este opusul unor mișcări vestice, care apar și dispar, dar al căror impact mediatic, inclusiv dincolo de granițele naționale, este mult mai mare decât sprijinul real pe care îl au”, a explicat Georgescu.

Revenind la Italia, expertul este de părere că, probabil, partidul Giorgiei Meloni urmărește stabilirea treptată a unei rețele de influență printre comunitățile italiene din Europa, care să îi aducă o susținere în plus, deși, recent, ponderea diasporei a scăzut în Parlamentul italian.

Italienii calcă pe urmele fundațiilor politice germane din București

Referindu-se strict la filiala deschisă în România de partidul Fratelli d’italia, Alexandru Georgescu a comentat: „De asemenea, este foarte important că liderul acestui Cerc România 1, Alessandro Console, trăiește la Timișoara. Eu aș spune, mai degrabă, că rolul Cercului este de a ține legătura cu scena din Budapesta, mult mai activă în plan ideologic”.

„Din Timișoara se poate ajunge foarte ușor la întâlniri cu asociați ai mișcării conservatoare din Ungaria, se poate participa la conferințe și evenimente, se poate bea discret o cafea la Cafeneaua Scruton (numită astfel după numele celui mai influent filosof conservator al ultimelor decenii, Roger Scruton, decedat în anul 2020), aflată lângă stația de metrou „Kossuth Lajos”, a adăugat partenerul nostru de discuție.

În schimb, surprinzător sau nu, Fratelli d’Italia nu este singurul partid occidental care și-a creat un „cuib” în țara noastră, iar italienii au învățat lecția… de la nemți. Alexandru Georgescu a apreciat că, în comparație cu Italia și cu alte state, Germania este unică prin modul în care finanțează activitățile ideologice ale partidelor sale, care își deschid reprezentanțe ale fundațiilor lor în numeroase țări, precum „Konrad Adenauer Stiftung” și „Friedrich Ebert Stiftung”, în România.

„Partidele din Italia nu au acest lux și trebuie să-și găsească colaboratorii la nivel local. Ori nu cred că diaspora italiană este numeroasă în Ungaria. În vestul României, în schimb, este. Din acest motiv, pe termen lung, se pot stabili și legături locale”, a avertizat interlocutorul nostru.

Amintim cititorilor noștri faptul că fundația „Konrad Adenauer Stiftung” (KAS) este apropiată Uniunii Creștin-Democrate (CDU) din Germania și are sediul în București. „Friedrich Ebert Stiftung” (FES) este o fundație non-profit, de asemenea cu sediul în capitala țării noastre și a fost fondată încă din anul 1925, dispunând de filiale atât în Ungaria, cât și în Polonia.

Partidele populiste europene, încurajate de incapacitatea de adaptare a Vestului

Deși Georgia Meloni a produs o surpriză politică demnă de luat în calcul, Alexandru Georgescu nu este convins de faptul că victoria acesteia are o mare însemnătate la nivel european. Specialistul contactat de FANATIK a remarcat că există foarte multe „voci” care anticipau un avans al mișcărilor politice populiste, în contextul dificultăților economice și a crizei din domeniul energiei.

„Acele voci au, cu siguranță, dreptate atunci când susțin că votanții înclină mai degrabă către partide anti-sistem, radicale sau doar populiste, atunci când nu sunt satisfăcuți de situația existentă și sunt pesimiști cu privire la viitor. Cu toate acestea, mania mainstream-ului european pentru predicții populiste este un artefact al ciclului mediatic, pentru care orice eveniment trebuie exploatat la maxim pentru senzaționalism și pentru a induce un vertij anxios în publicul care să fie îndemnat la click-uri”, a apreciat expertul în protecția infrastructurilor critice.

„Cineva care a împlinit anul acesta 18 ani nu a trăit aproape niciun moment într-o perioadă în care Europa să nu se afle într-o criză sau alta (energetică, economică, migraționistă etc.), care să prezică un val populist, împotriva căruia toată „lumea bună” trebuie mobilizată”, a continuat, mai mult sau mai puțin metaforic, intervievatul nostru.

Acesta a opinat că deja asistăm la un trend populist pe termen lung, în care fie partide noi cu figuri carismatice ori scandaloase ajung în top – adeseori cu șanse minime de a guverna în mod eficace -, fie partidele vechi adoptă o parte din platforma lor, aceasta fiind, în mod evident, profitabilă din punct de vedere politic.

Altfel spus, există o tensiune între ideea democrației competitive, în care politicienii caută să descopere dorința alegătorilor, și democrația de cursă lungă, care oferă continuitate în politici și în stabilitate: „Cea dintâi provoacă haos, cea de-a doua se osifică. Ambele modele coexistă ca viziuni, dar a doua apare cel mai mult în practică”.

De asemenea, Alexandru Georgescu este de părere că „incapacitatea Vestului de a se adapta în timp util la marile provocări ale momentului sau la cele pe termen lung, adeseori din motive ideologice, garantează că „tentația populistă este omniprezentă”.

Acest fenomen este vizibil în zona migrației, în cea a guvernanței macroeconomice, dacă ne referim la politicile zonei Euro (austeritate, contre între nord și sud pe tema rolului economic al UE etc.) în problema stagnării și chiar a regresului economic din țările mediteraneene.

Viktor Orban, o excepție la nivel continental

Controversele create de succesul Giorgiei Meloni apar zilnic, în cadrul dezbaterilor politice. Una dintre întrebările „la modă” este legată de modul în care italianca ar putea deveni „spărtura din barajul politic care duce la dominouri populiste în Europa”.

Răspunsul a sosit imediat, comparativ cu modul în care s-au petrecut evenimentele cu alți lideri ai planetei: „Așa s-a zis și despre Geert Wilders, în Olanda, care a fost învins categoric, în anul 2019. De asemenea, Donald Trump a pierdut în 2020, iar euroscepticul britanic Nigel Farage s-a făcut videoblogger… De fiecare dată când ni se promite revoluția, ea întârzie să apară”.

În privința acestui fenomen al decăderilor, există mai multe explicații logice, precum inerția societăților vestice, nesincronizarea ideologică a organizațiilor din societatea civilă, a zonei academice, a zonei media și activiste, manifestarea în timp a trendurilor care mobilizează populația în favoarea unei schimbări de paradigmă, capacitatea de a realiza coaliții cu scopul de a deveni „cordoane sanitare” și de a exclude un partid populist de la orice formulă de guvernare etc.

„Nu este de mirare că Donald Trump și Emmanuel Macron (care a candidat ca „outsider” pentru a prelua din magia populistă) au preluat puterea în țări cu Executive puternice. De asemenea, partidele populiste nu au capacitatea de a guverna eficient, din pricina faptului că sunt formațiuni anti-sistem sau conduse de lideri excentrici, care intră în conflict cu „deep state”-urile naționale, precum funcționarii permanenți”, a remarcat specialistul intervievat.

Acesta a observat și faptul că doar despre Ungaria se poate afirma că a avut o guvernare de succes, care să-și mențină sprijinul în rândul populației și care să poată implementa măsuri sistemice de sincronizare a societății în direcția opusă celei globaliste sau progresiste, pentru a crește cota viitoarelor guvernări cu tentă conservatoare.

„Culmea este că Viktor Orban a aplicat aceleași măsuri de tip „gramscian” (n.r marxiste și numite astfel după numele filosofului Antonio Gramsci), de „marș lung în instituții” pe care le-au pionierat socialiștii în Vest”, a explicat, amuzat, Alexandru Georgescu.

Confuzie voită între dreapta naționalistă, extrema dreaptă și nazism

Succesul partidului Fratelli d’Italia readuce în prim plan și o altă problemă, extrem de importantă, la nivel doctrinar. De foarte multă vreme, în spațiul public există tentația de a confunda „dreapta naționalistă” cu „extrema dreaptă” și, mai rău, cu „nazismul”. Tocmai din acest motiv am dorit să aflăm din partea unei persoane avizate până la ce punct funcționează respectiva comparație.

„Confuzia este una voită. Fascismul a fost golit de conținut și a devenit un termen generic de oprobriu, cum era burghezia pentru comuniști. Cererea de fasciști, ca recuzită politică pentru înfricoșarea populațiilor care se auto-definesc drept moderate și respectabile, depășește cu mult oferta și, prin urmare, trebuie contrafăcută. În societățile bogate ale lumii, ideologia politică este un bun de consum pentru statutul social, la fel ca alegerea unui smartphone”, a venit răspunsul.

Alexandru Georgescu a insistat, însă, asupra acestei teme: „Ești respectabil și pentru că ai opinii politice respectabile, chiar dacă, în teorie, ai libertatea de opinie politică și ar trebui să fii tratat cu respect. Să ne amintim de „homonoia” sau de bunavoință între cetățeni, vorba lui Aristotel… Teama de ostracism social este reală și devine cu atât mai mare cu cât ai un statut social mai ridicat. Este o tactică deliberată, dar și o tentație, pentru că declararea unui adversar ideologic drept anatemă te scutește de nevoia de a dezbate cu el, de a compromite (cum să compromiți cu fasciști?) și de a-ți reevalua propriile politici”.

Cercetătorul a amintit că, în cartea sa intitulată „Adevăruri private, minciuni publice”, politologul american Timur Quran spunea că un asemenea regim al dezbaterii publice, care, în varianta cea mai dură în Vest, duce la probleme legale și la victimizare de tipul „cancel culture”, produce un consens fals asupra politicilor publice care ajunge să explodeze în furie populistă, spre șocul elitelor.

Disertația asupra acestei teme complexe a continuat: „Cum zicea filosoful Roger Scruton, retorica de rea credință include descrierea unui lucru în termenii cei mai exagerați posibili. Astfel, naționalismul sau conservatorismul social este mereu asociat cu nazismul și cu cel de-Al Doilea Război Mondial, iar discursurile sau politicile sunt descrise în media părtinitoare cu termeni încărcați de semnificație negativă. Apelul la retorica luptei dintre bine și rău din partea forțelor politice mainstream (o retorică de care se folosesc și populiștii) servește să distragă atenția de la probleme mai ales economice, demografice, sociale intractabile”.

„Populismul” blamat câștigă teren în Europa și în America

Rezultatul este previzibil. Din pricina faptului că problemele persistă și se agravează, pe termen lung populația nu mai este sensibilizată de această retorică, iar procesul de „radicalizare” începe cu segmentele populației mai îndepărtate de respectabilitate. Potrivit interlocutorului nostru, de aici apar și calomniile specifice la adresa votanților partidelor populiste, de genul „statut socio-economic scăzut, ignoranță, lipsă de educație, deplorabilitate generală”.

„De multe ori, acele segmente sunt și cele mai afectate de politicile mainstream de globalizare, dezindustrializare, precarizare, de migrație, dar am văzut în America și în Franța cum segmente din ce în ce mai prospere susțin opțiunile populiste. Paradoxul vestic stă în faptul că retorica abuzivă de tipului extremismului de dreapta (rareori de stânga, și numai în Franța…) devine mai stridentă, pe măsură ce un partid țintă reușește să elimine extremiștii reali din sânul său, să se profesionalizeze și să devină competitiv electoral prin moderare, cu condiția să supraviețuiască primilor ani și primelor câștiguri electorale”, a detaliat specialistul.

Acesta a oferit drept exemplu cazul fostului Front Național din Franța, unde, prin înlăturarea propriului tată, Marine Le Pen a transformat partidul considerat anti-semit într-un partid viabil pentru evreii din Franța. „Ce o distinge pe Giorgia Meloni de Mateo Salvini (fost eurodeputat și politician activ în Liga Lombardă) este poziția pro-Ucraina. Democrații suedezi sunt pro-LGBT și pro-Ucraina. Geert Wilders de la Partidul Libertății din Olanda atacă migrația din țări musulmane prin apelul la drepturile și siguranța femeilor și minorităților sexuale, iar Forumul pentru Democrație al lui Thierry Baudet (n.r politician cunoscut în Țările de Jos), care l-a eclipsat, are același profil”, a continuat Alexandru Georgescu.

Votul din Peninsulă, un răspuns la atitudinea Ursulei von der Leyen

Revenind la Giorgia Meloni, există voci care susțin că  italienii i-au oferit voturile și drept răspuns la tentativa de umilire din partea preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Mi se pare o teorie validă. Politica este, printre altele, un joc cu sumă nulă, în care statutul unui grup crește sau scade relativ la altul. În țările foarte divizate, partidele politice nu sunt doar sume de platforme și de politici, ci reprezentantele unor clase sociale, regiuni, orientări ideologice, care, în contextul provocărilor de natură inclusiv spirituală, identitară sau demografică, capătă valențe foarte importante pentru identitatea individului”, a răspuns partenerul nostru de dialog.

Potrivit acestuia, „în acest sens, discursul Ursulei von der Leyen se înscrie într-un trend mai amplu de percepție a desconsiderării și umilirii italienilor, care datează cel puțin de la criza datoriilor suverane, după 2010. Refrenul atunci era „astăzi Grecia, mâine Italia și Spania”, iar austeritatea tehnocratică propusă de nemți Greciei era pe principiul chinezesc de a „sugruma găina ca să sperii maimuța”, fiind o amenințare implicită la adresa Italiei”.

În opinia specialistului în protecția infrastructurilor critice, instabilitatea politică italiană a dus la umilirea rituală a cetățenilor acestei țări în mass-media europeană, iar alegătorii nu puteau rămâne orbi la statutul lor social, aflat în declin, și nu puteau să nu dezvolte resentimente față de Germania și față de controlul său asupra instituțiilor cheie ale Eurozonei.

„Să ne amintim disprețul jubilant cu care, în timpul campaniei pentru Brexit, Nigel Farage de la UKIP a întâmpinat discursul arogant și umilitor al fostului președinte Obama, prin care li se bătea obrazul englezilor să nu iasă din Uniunea Europeană, deoarece partenerul special îi va trimite la coada alianței. Se poate ca acele discursuri afone din partea liderilor vestici să fi fost factorul decisiv în campanie”, a insistat intervievatul nostru.

Interferența Comisiei Europene în politicile interne este „nodul gordian”

Practic, după părerea acestuia, într-un sens mai profund, avem de-a face și cu o rebeliune împotriva interferenței Comisiei Europene în problemele politice ale diferitelor țări. Pentru ca Uniunea Europeană să prospere în diversitate ideologică, ea trebuie să fie scena naturală a derulării unor lupte politice reale (de aici deficitul democratic), dar trebuie să se și abțină de la favoritisme în politica internă a țărilor, pentru a fi un arbitru neutru credibil.

Argumentul este următorul: „Felul în care se pronunță câteodată anatema asupra unui partid sau a altuia, aflat la guvernare în momente în care promovarea unității pentru probleme externe ar trebui să fie decisivă, indică o lipsă de viziune și, de ce nu, captura ideologică a elitelor europene, de care sunt acuzate constant”.

Un exemplu în acest sens este Polonia, ale cărei probleme au început în momentul în care Platforma Civică a mobilizat aliați de la Bruxelles, pentru a face politică împotriva câștigătorilor PiS, care nu avea aliați comparabili. În opinia expertului în domeniu, niciun sistem nu poate atinge un echilibru (sau un compromis), dacă se toarnă tot timpul energie din exterior.

„Cei sprijiniți se simt validați și își redublează eforturile, cei care nu sunt sprijiniți își dezvoltă un sindrom ale persecuției și devin defensivi și intransigenți. Acest lucru se petrece peste tot în Europa, dar mai ales în Est, și mai ales în Polonia și Ungaria, asta până să ajungem la validitatea acuzațiilor de derapaj”, a subliniat Alexandru Georgescu.

Stăvilirea migrației ilegale și mobilizarea economiei, printre posibilele realizări

La final, am dorit să aflăm previziunile interlocutorului nostru legate de eventualul parcurs al guvernării Meloni, pe termen scurt. Iar răspunsul nu s-a lăsat așteptat: „Cum am spus, părerea mea este că finalul va fi sortit eșecului. Cel mult, Meloni ar putea reuși să stăvilească migrația ilegală în Italia, să accelereze procesarea cererilor de azil și, implicit, a deportărilor și să mobilizeze economia, pentru a profita de dolarul puternic, pentru exporturi și turism. Mândria italiană ar putea crește, fapt care reprezintă un beneficiu psihologic deloc de neglijat, dacă ne amintim „contrele” cu unii lideri europeni, precum președintele Macron”.

„Cu o alianță minoritară, într-o țară puternic divizată și cu un istoric al instabilității politice, nimeni nu poate să se aștepte la mai mult. Poate, însă, vor crește șansele de reușită ale unei viitoare guvernări conservatoare, care să implementeze agenda radicală într-un moment mai prielnic”, a încheiat Alexandru Georgescu.