Sport

Spectatorii, primiți pe stadioane la 2 ani de la începerea războiului! Fotbalul revine la viață în Ucraina

La aproape 2 ani de la începerea războiului, spectatorii au primit acceptul de a se întoarce pe stadioane la meciurile de fotbal din Ucraina.
21.02.2024 | 08:11
Spectatorii primiti pe stadioane la 2 ani de la inceperea razboiului Fotbalul revine la viata in Ucraina
La aproape 2 ani de la începerea războiului, spectatorii au primit acceptul de a se întoarce pe stadioane la meciurile de fotbal din Ucraina. Sursă foto: shakhtar.com
ADVERTISEMENT

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a curmat multe vieți. În acest conflict armat și-a pierdut viața la finalul anului trecut și jucătoarea de fotbal Viktoriya Kotlyarova, în vârstă de 27 de ani.

Spectatorii se întorc pe stadioanele din Ucraina

După ce campionatul Ucrainei s-a reluat fără spectatori în august 2022, mai multe cluburi au primit acceptul ca din această lună să poată primi un număr limitat de suporteri pe stadioane la meciurile din întrecerile interne.

ADVERTISEMENT

Conform RMC Sport, cluburile aflate în mod special în vestul Ucrainei, acolo unde atacurile inamice nu sunt atât de intense, au fost autorizate de administrația militară să primească un număr mic de spectatori odată cu reluarea campionatului.

Șahtior Donețk a informat că 500 de spectatori vor avea voie să participe la meciurile viitoare de pe Arena Lviv, unde echipa a fost exilată din 2022. Clubul a anunțat că 20% din biletele disponibile vor fi donate armatei, iar încasările vor merge către Forțele Armate Ucrainene.

ADVERTISEMENT

Karpaty Lviv, club de divizia a doua care a primit dreptul de a găzdui 3.000 de spectatori, și Rukh Lviv, locul 6 în prima ligă, care a fost autorizat să primească 1.000 de suporteri, au asigurat că vor face același lucru cu veniturile.

Se deschid stadioane și din centrul țării

De asemenea, clubul Oleksandriya, care evoluează în centrul-estul țării, a fost autorizat să primească public, cu o capacitate progresivă de la 608 spectatori la meciul lui Șahtior de pe 26 februarie și până la 1.200 de fani până la sfârșitul sezonului.

ADVERTISEMENT

Vorskla Poltava, un alt club situat în mijlocul țării și departe de granița cu Polonia, va putea găzdui în jur de 1.000 de suporteri. Obolon Kyiv, locul 13 în prima divizie, va putea conta pe 1.500 de spectatori, la fel ca și Polissya Zhytomyr, aflată pe locul 3 în Premier Liha.

Echipa națională a Ucrainei ar putea fi adversara României în primul meci de la turnul final al Euro 2024. Pentru a ajunge la competiția din Germania, vecinii noștri trebuie să câștige un baraj la care mai participă Israel, Bosnia Herțegovina și Islanda.

ADVERTISEMENT

Meciul de revenire al ”tricolorilor” la turneul final continental va avea loc pe data de 17 iunie pe stadionul Alianz Arena. Apoi urmează duelurile cu Belgia (22 iunie, la Koln) și cu Slovacia (26 iunie, la Frankfurt).

ADVERTISEMENT
Tags: