Sport

Starul lui Manchester United, accident cu mașina de 800.000 de euro: “A fost puțin afectat”

Starul lui Manchester United a fost protagonistul unui accident rutier, după meciul cu Burnley. Se afla la volanul unei mașini de 800.000 de euro.
24.09.2023 | 21:02
Starul lui Manchester United accident cu masina de 800000 de euro A fost putin afectat
Starul lui Manchester United a fost implicat într-un accident rutier după meciul cu Burnley. Foto: Twitter.
ADVERTISEMENT

Marcus Rashford, starul lui Manchester United, a fost protagonistul unui accident rutier în timp ce se îndrepta spre casă, după meciul cu Burnley, scor 1-0 în etapa a 6-a din Premier League. Fotbalistul „Diavolilor” nu a fost rănit, însă mașina în valoare de 800.000 de euro a fost serios avariată.

Starul lui Manchester United, accident cu mașina de 800.000 de euro! Cum s-a produs incidentul

Marcus Rashford s-a urcat la volanul unui Rolls Royce a cărei valoare este estimată la 800.000 de euro și a plecat de la baza de pregătire a lui Manchester United, Carrington, spre casă. Vedeta din atacul „Diavolilor” a pierdut controlul mașinii și a intrat cu viteză într-un parapet, conform The Sun.

ADVERTISEMENT

Din fericire, Marcus Rashford nu a fost rănit, însă mașina Rolls Royce Wraith a fost serios avariată în partea din spate, după impact. Poliția locală și ambulanța și-au făcut rapid apariția la locul accidentului.

Bruno Fernandes a venit în ajutorul lui Marcus Rashford, care „a fost puțin afectat, dar nu are răni grave”. Jucătorul englez are nu mai puțin de trei mașini Rolls Royce: Black Badge Wraith, Cullinan Black Badge și Cullinan Black Shadow.

ADVERTISEMENT

De asemenea, Marcus Rashford și-a achiziționat și un McLaren 765 Long Tail, în valoare de 380.000 de euro, și un Lamborghini Urus Performante a cărei valoare este estimată la 450.000 de euro.

Marcus Rashford, contract până în 2028 la Manchester United

Marcus Rashford și-a prelungit contractul cu Manchester United la mijlocul lunii iulie. Atacantul englez a semnat o nouă înțelegere valabilă până în vara anului 2028. În actuala stagiune, internaționalul englez a marcat un gol și a oferit două pase decisive în 6 meciuri la Manchester United.

ADVERTISEMENT

„Am ajuns la Manchester United când aveam 7 ani și un vis. Am aceeași pasiune, mândrie și determinare să am succes aici și asta mă motivează de fiecare dată când am onoarea să port acest tricou.

Am adunat deja multe experiențe minunate la acest club incredibil, dar încă mai sunt multe de obținut și rămân concentrat să câștig cât mai multe trofee în anii următori. Ca fan al lui United toată viața mea, știu ce responsabilitate aduce această emblemă și simt la fel ca suporterii și suișurile, și coborâșurile.

ADVERTISEMENT

Vă pot asigura că voi da totul pentru a ajuta echipa să ajungă la nivelul de care este capabilă. Niciun alt antrenor nu m-ar fi putut face să fiu mai entuziasmat pentru viitor”, a declarat Marcus Rashford.

ADVERTISEMENT