News

Statistică îngrijorătoare. Doar 18 medici de familie din România au sub 30 de ani

Statistică îngrijorătoare privind sistemul medical din România, asupra căreia atrage atenția președintele AMFB: doar 18 medici de familie din România au sub 30 de ani.
19.05.2023 | 12:28
Statistica ingrijoratoare Doar 18 medici de familie din Romania au sub 30 de ani
Doar 18 medici de familie din România au sub 30 de ani. Sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Statistică îngrijorătoare privind sistemul medical din România, asupra căreia atrage atenția președintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu: doar 18 medici de familie din România au sub 30 de ani.

18 medici din România au sub 30 de ani, iar peste 40% sunt trecuți de 60 de ani

Totodată, Sandra Alexiu, președintele AMFB, spune că peste 93% dintre specialiștii din acest domeniu au peste 40 de ani. „Astăzi în România aveți 93,57% posibilitatea ca medicul vostru de familie să aibă cel puțin câteva fire de păr albe, pentru că acesta este procentul de medici de familie peste 40 de ani”, a transmis dr. Sandra Alexiu, într-un mesaj adresat pacienților pe pagina sa de Facebook.

ADVERTISEMENT

Medicul de familie trage un semnal de alarmă asupra faptului că rezidenții care aleg specialitatea în cauză nu își pot deschide un cabinet medical mai devreme de vârsta de 28 de ani. Din această cauză, în România există foarte puțini medici generaliști tineri.

„Un tânăr absolvent de liceu care a avut șansa, după cel puțin doi ani de învățat pe brânci să intre din prima la facultate va munci alți șase ani să învețe pe rupte. Apoi, dacă reușește să ia examenul de rezidențiat și alege medicina familiei, sfidând toate regulile economiei de piață, ajunge să poată deschide un cabinet de medicina familiei cel mai devreme la 28 de ani.”, adaugă președintele AMFB.

ADVERTISEMENT

Sandra Alexiu: „Este cu adevărat o alertă de cod roșu”

Situația nu este foarte diferită nici în ceea ce privește medicii generaliști care au sub 40 de ani. Statisticile arată că doar 6,3% dintre aceștia se încadrează la categoria menționată.

Spre deosebire de cei tineri, medicii de familie trecuți de vârsta de 60 de ani, din România, sunt în număr mare. Mai exact, 41,5% dintre doctorii generaliști au peste această vârstă, situație considerată de Sandra Alexiu drept o „alertă de cod roșu”.

ADVERTISEMENT

Dar ca să citești negru pe alb că aproape 41,5% dintre noi sunt peste 60 de ani este cu adevărat o alertă de cod roșu. Pe mine mă sperie, probabil și pe pacienții noștri, dar asta nu este suficient. Încerc să privesc fără panică aceste cifre, dar știm cu toții ce va urma”, atrage atenția președintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Medicul Sandra Alexiu a adus în atenția publică această statistică îngrijorătoare, astăzi, de Ziua Internațională a Medicului de Familie, marcată în fiecare an pe 19 mai, începând din 2010.

ADVERTISEMENT

Cu acest prilej, se evidenţiază rolul și importanța doctorilor generaliști în sistemul de sănătate din întreaga lume. Pentru a marca această zi, SNMF organizează Conferința Națională”Ziua Medicului de Familie 2023”, la Iași, în perioada 18-21 mai 2023.

ADVERTISEMENT
Tags: